Transportul RATB în București gratuit - reacții, opinii, propuneri

Nici nu a propus bine noul primar ales al Bucureștilui, Gabrilea Firea, ca transportul RATB să devina gratuit, că s-au și stârnit șuvoiuri de atacuri neargumentate, venite din toate părțile să "invalideze" ideea.

Deci, ca să fie clar, eu nu am votat-o pe această doamnă, dar înțeleg că problemele nu se rezolvă rejectând din start orice idee care nu vine de la tine.

Doamnelor și domnilor concetățeni, să știți că un popor sau un om pierdut, este acela care și-a pierdut instictul de a mai căuta și recunoaște ce este bine pentru el și a rămas doar cu un reflex de ură patologică indus de prea multe traume.

Acest gen de reflex îl recunosc în reacțiile pe care le-am văzut astăzi la ideea menționată mai sus.

Pot să asemuiesc acest gen de reacție cu cea a unui câine înrăit, care mușcă mâna ce îi oferă o bucată de pâine,  care nu mai crede în nimeni și în nimic. Pentru el oricine este dușmanul. Asta ne dorim să fim ?

Eu nu spun că ideea propusă este bună, spun doar că ar fi sănătos să facem o analiză bazată pe fapte, argumente și cifre și apoi să tragem concluziile.

Eu nu spun de asemenea, că această propunere nu este strict menită să ia ochii și să mai câștige niște voturi pentru parlamentare și apoi să fie lăsată baltă, dar nu putem face această judecată încă. Trebuie să urmărim faptele și apoi să judecăm.

Dincolo de asta, ne suntem nouă datori să luăm în serios orice potențială soluție la niște probleme care ne interesează.

Toți ne plângem de traficul din capitala, dar sărim la gâtul oricui  propune ceva.

Uitați halal de reacții la "distinșii" noștri "politicieni" și oameni de cultură:

 Traian Băsescu

- "Este o soluție irațională."

Și vreți sa vă credem pe cuvânt? Da nu mai bine ne prezentăți raționamentul prin care ați ajuns la această concluzie? Sau pentru că e irațională n-aveți nevoie de raționament ? 


 RATB consumă cam 1.500 de milioane de lei pe an. Cu ce mai faci alte investiții necesare prin capitală?"

În această afirmație domnul Băsescu probabil se referă la cheltuielile totale ale RATB, nicidecum la suma pe care ar pierde-o RATB-ul dacă n-ar mai vinde bilete și abonamente care este undeva sub 200 de milioane anual.

Iată mai multe informații:

"Încasările totale din vânzări ale RATB au scăzut cu 4,5% în 2015, de la 186,10 la 177,76 milioane lei. Din acestea, cele provenite din vânzarea de titluri de călătorie și servicii s-au diminuat cu 3,6%, la 175,53 milioane lei, iar cele din contravaloarea cardurilor contactless, cu peste 10%, la 2,23 milioane lei."

Sursa


Deci, ceea ce face domnul Băsescu aici este o diversiune  (red hering), mutând discuția pe un alt subiect.

Nicolae Manolescu

„În primul rând, costă pe cap de călător şase lei şi biletul e 1,5 lei sau aşa ceva. Deci pierderile sunt de 4,5 din 6 acum. Păi dacă mai scoţi şi biletele, se duce de râpă tot."

Poate ne explică și nouă domnul Manolescu, care este raționamenul prin care a ajuns de la enunțarea unor fapte, la concluzia că "se duce totul de râpă". Să vină cu niște cifre ceva, să ne lumineze, care este râpa, unde suntem noi și cum ajungem acolo..

 "Când s-a pus problema transformării în societate comercială a RADET-ului, s-a observat imediat că trebuie mărite tarifele cu 60%."

Așa... ce legătură are asta cu subiectul discutat ? 

 "Ea nu ştie ce spune, cineva a învăţat-o prost."

Direct atac la persoană.

 "Ţine de promisiunile astea să zic aşa stângiste din campanie, care nu pot fi puse în practică, pentru că acolo trebuie să vii cu măsuri rezonabile economic."

De unde știe domnul Manolescu că această măsură nu este rezonabilă economic ? Să ne demonstreze cu cifre și calcule.

"Dacă începe aşa, începe prost.

Eu o cunosc pe Gabriela Firea foarte bine, nu-mi fac foarte mari iluzii. Ea e o fată drăguţă, deşteaptă, citită, mai face şi poezii, membră a Uniunii Scriitorilor, dar nu asta-i problema, problema este că întâi îţi trebuie o echipă, pe care eu nu văd s-o aibă, ar fi trebuit să ştim şi noi. În al doilea rând, îţi trebuie o anume minte acolo, acolo nu mai e politică, nu mai e populism, nu te duci şi spui scot biletele, asta-i o prostie."

Din nou atac la persoană.

"Acolo te duci şi spui uite, am priorităţile cutare şi am bani pentru. Pe mandatul meu voi termina cutare chestie şi voi lăsa urmaşului meu jumătate din proiectul al doilea şi aşa mai departe. Dacă nu faci chestiile astea, lumea nu te crede. Foarte repede se va vedea povestea asta".

 Doamna Firea a spus că îmbunătățirea traficului în București este una dintre prioritățile ei, iar eliminarea costului pe transportul public de suprafață este una dintre soluțiile pe care vrea să le încerce pentru a atinge acest obiectiv. 

Haideți să vedem dacă este o soluție viabilă făcând o analiză bazată pe cifre și argumente vreți ?

 Alina Gorghiu

"Cu toate riscurile, PNL va vota împotriva acestei inițiative, dintr-un motiv foarte simplu: minunile nu durează mult, iar în cazul de față, efectele sunt nocive pentru toți bucureștenii."


Doamna Gorhiu ne spune că un trafic mai lejer în București ar fi o minune ? 

Cum ar fi efectele gratuității nocive ? Să ne spună!



 "Această gratuitate va fi plătită, până când se va constata de către toți falimentul RATB, și de către cei care merg cu autobuzul sau tramvaiul, și de către șoferi, pietoni ori biciliști pentru că toți plătim impozite și pentru că serviciile publice nu pot fi gratuite, într-o economie funcțională."

Deci, doamna recunoaște din capul locului "Această gratuitate va fi plătită". Păi dacă e plătită atunci nu e gratuitate nu ? Evident că nu e, banii ar veni din taxele pe care tot noi le plătim.   Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este : Ar fi inteligent să folosim acești bani pentu a implementa soluția în discuție ?  De-aia avem nevoie de o analiză. 

  
 


 "Așa stau lucrurile, atunci când nu te închini la statuia lui Lenin și nu crezi în biblia lui Marx."


 Serios ? Mai aveți profunzimi de-astea ?  Totuși, noi ce facem cu traficul ăla ?

"Pomana domnului Dragnea și a doamnei Firea înseamnă, de fapt, autobuze și tramvaie proaste în continuare, înghesuială și mai mare, servicii de și mai slabă calitate și anularea oricărei perspective de modernizare a transportului în comun"


În loc să vă atacați furibund adversarii politici și să faceti profeții nefondate,  nu vreți să dezbatem argumentat ideea propusă ? 

 "Știu că nu vom fi foarte populari cu o astfel de poziție, dar cred că e nevoie să ne opunem populismului, cu toate riscurile. Populismul înseamnă, în cele din urmă, și mai multă sărăcie, iar un partid de dreapta trebuie să aibă curaj să facă ceea ce trebuie, nu ceea ce e convenabil. Desigur că vom fi admonestați de către 'apostolii' PSD care și-au propus, de fapt, să transforme bugetele publice ale primăriilor în propriul buget de campanie. Se vor erija în apărătorii celor amărâți, vor acuza PNL că nu vrea binele țării și că nu îmbrățișăm modelul Venezuela, pe care ni-l propun. Și acolo conducătorii de stânga au făcut multe minuni. Până când într-o bună zi toate gratuitățile s-au epuizat, iar Guvernul nu mai poate plăti nici măcar tipărirea de bani. Suntem, evident, departe de o astfel de situație și probabil nu vom merge până acolo, dar întotdeauna există un prim pas către prăpastie"


Doamna Gorghiu, nu vreți să ieșiți din încleștarea asta, populism / capitalism, stânga / drepta și să ne concentrăm pe a găsi soluții fezabile la niște probleme care ne interesează pe toți ?  Nu vreți să discutăm constructiv, la obiect, niște idei și să le judecăm în funcție de valoarea lor reala și nu de persoana care le-a prospus ?  
Eu sincer îmi doresc asta. Știți de ce ?   

Pentru că o idee este o entitate distictă de persoana care a zămislit-o, la fel cum un copil este o ființă distinctă de mama sa. Fiecare idee are nevoie de o șansă așa cum fiecare copil are nevoie de o șansă indiferent de părinți. 

Haideți să nu le omorâm în fașă.

Un cetățean

"Cum sa asiguri... gratuitate pentru toate categoriile de persoane...?! Cu ce bani acoperiti cheltuielile R.A.T.B?! Ganditi inainte sa vorbiti sau poate...a "strans" psd-ul, bani pentru "reforme" sociale..."

Sursa


Bună întrebarea. Și eu propun să gândim. Haideți chiar să gândim și să nu sărim la concluzii si atacuri polarizate între partide. Haideți să trecem de lupta PSD/PNL și să ne gândim la idei.


_________________________________________________________________________________



Eu consider că această propunere merită o analiză argumentată. Să vedem care sunt plusurile și minusurile. 

Să vedem de unde se pot lua bani pentru a o pune în practică.

Care este previziunea de îmbunătățire a traficului? Se merită ?

Cum facem să avem autobuze care respectă orarul și au o frecvență decentă?

Ce se poate face cu controlorii și vânzătorii de bilete pentru care ar trebui să se găsească altă ocupație ?


Eu am pornit o analiză a acestei propuneri pe site-ul panouldebord.ro . Link-ul

Invit pe oricine vrea, să-și spună părerea. 

Haideți să ieșim la lumină. Hai să nu ne mai urâm atâta. E ok să avem păreri diferite, diversitatea e bună, dar hai să le dezbatem, hai să dialogăm, hai să încercăm să construim împreună țara asta. Hai să ne ridicăm din cenușă!


 

Venitul minim de bază, PSD, Waze - despre conflicte ireconciliabile

Elvețienii tocmai au avut referendum legat de adoptarea unui venit minim de bază de 2500 de franci pentru toți cetățenii. Inițiativa  a fost respinsă într-un mod categoric.

În același timp, în România au fost alegeri locale, unde PSD-ul a adunat aprope de 40% din voturi, rotunjind grosier. PSD-ul este partidul asistaților social și al combinatorilor. Adică al celor care vor să obțină avantaje fără să producă de fapt valoare. Înclin să cred că dacă s-ar fi ținut la noi referendumul pe care l-au votat elvețienii, ar fi trecut. Ce bine că nu se pune problema. La noi, asta ar fi dus la colaps. Uneori la asta se ajunge când unii urmăresc doar interesul lor imediat și nu înțeleg că interesul lor imediat poate fi inamicul interesului lor de mâine..

Nu zic, poate că ar fi ceva benefic într-o astfel de măsură, poate că ar permite unor oameni să urmărească niște obiective care nu ar produce valoare pe termen scurt, dar care ar fi benefice societății pe termen mediu și lung. Ca acest lucru să funcționeze însă, este necesar ca cetățenii acelui stat, să aiba un minim de educație și inteligență care să le permită să facă lucruri mai folositoare decât să se ducă în prima cârciumă și să-și umple golul din cap cu alcool. Aparent nici măcar elevețienii nu par să creadă că sunt la nivelul ăla, deși sunt mult mai evoluați decât noi.

În același timp, avansul tehnologic continuă să se insereze și să zdruncine diverse echilibre ce păreau să fie un dat.
Aplicația Waze, care permite șoferilor să găsească cele mai rapide rute spre destinațiile lor, a dus la disturbarea liniștii din diverse cartiere lăturalnice, contribuind la diminuarea confortului locuitorilor acelor zone. Dureros. Aparent oamenii, obișnuiți cu un trafic mult mai redus pe străduțele lor obscure, s-au trezit cu nenumărate hoarde de mașini poluându-le aerul și spațiul auditiv.  Nu este un lucru ușor de înghițit, așa că exasperați, au recurs la postarea de anunțuri false cu "drum în lucru", "radar" și alte asemenea pentru a păcăli aplicația să nu mai ruteze traficul prin cartierul lor.

Ei dar ce te faci, că aplicația Waze permite tuturor să pună anunțuri și pentru fiecare anunț fals, veneau 10 care îl infirmau, postate de cei care foloseau ruta respectivă.  În principiu fiecare parte are dreptate, însă iată că există situații în care nu se  poate ca toți sa aibă de câștigat.

Într-un fel cam acesta este punctul comun al acestor știri. Într-o societate există grupuri de indivizi ale căror interese intră ireconciliabil în conflict. Uneori toți au dreptate în felulul lor, alteori unii au mai multă dreptate decât alții. Uneori se poate găsi o soluție de compromis, alteori nu.

Cu toții vrem să avem suficienți bani să facem ce vrem și în același timp poate că nu ni se pare corect să întreținem pe cineve din rodul muncii noastre.
Cu toții vrem să ajungem mai repede acolo unde ne dorim și de asemena cu toții vrem să avem liniște în confortul propriei locuințe. În fiecare situație vrem să obținem ce e mai bine pentru noi, la fel și ceilalți. 

Cine câștigă ? Cei care sunt mai determinați, mai echipați, mai mulți.. dar nu poți fi de fiecare dată de partea câștigătorilor. În unele situații trebuie să lași de la tine..


Sursa.

Elon Musk despre democrația directă

Sigur, succesul unui astfel de sistem este direct proporțional cu gradul de inteligență al participanților. În fond, limitele democrației sunt cunoscute, iar Isaac Asimov a spus-o foarte bine : "Democrația este sistemul în care ignoranța ta are aceeași valoare precum cunoașterea mea".

Cu toate astea, democrația directă are măcar avantajul că nu mai permite câtorva indivizi, în general corupți, și nu foarte inteligenți să controleze tot..

Meritocrația salvează România

ANAF a publicat "lista rușinii", cu cei care au cele mai mari restanțe la plata taxelor. Genial.

Dar de ce nu publică și o "listă de merit" cu cei care au contribuit cel mai mult la stat ? Asta nu interesează pe nimeni nu-i așa ? De ce să-i "premiem" pe cei care performează când putem să-i "pedepsim"  pe cei care "greșesc" ?

Cultura meritocrației este ceva ce pare să ne fie străin ca și societate, însă aceasta este singura care promovează performanța. Niciodată "așa nu"  nu va fi echivalent cu "așa da" și până nu vom înțelege asta n-o să scăpăm de penalii ce mint cu nerușinare la televizor..

Poate nu este evident la prima vedere, dar cultura lui "așa nu" este promotoarea corupției . De ce ? Pentru că o minte îngrădită nu poate reacționa decât în 3 feluri:

• Fie submisiv, caz în care orice capacitate de inițiativă este distrusă iar valoarea omului este redusă la cea a unui animal de povară

• Fie agresiv căutând eliberarea instantanee prin violență directă

• Fie subversiv căutând eliberarea prin mijloace ascunse ori de câte ori autoritatea care a instituit barierele nu este pe fază.. Ori nu asta este premiza corupției ? 

Blocați în cultura evitării vom cădea mereu prada fie victimizării, fie corupției fie agresivității animalice..

Formarea unui caracter nu se poate face decât prin cultura lui "așa da" . Îmi doresc să văd asta în societatea românească.

Iar atunci poate o să înțelegem că tot acest sistem bazat pe o "autoritate" care ia, pentru ca apoi să-ți dea ce vrea ea, este un sistem cu susul în jos care nu va promova niciodată corectitudinea, performanța și hărnicia..

Poate o să înțelegem că individul este stăpân pe produsul muncii sale și un sistem corect și performant este unul care îi permite să contribuie unde și cât vrea el, iar apoi îi premiază pe cei care au contribuit cel mai mult.

În acest sistem votul va consta în a contribui cu o parte din energia ta la un proiect în care crezi și pe care îl consideri important, iar campaniile vor fi de fapt concursuri de proiecte cu obiective clare, relevante,  realizabile, măsurabile și precise susținute de oameni care chiar își dau silința să aducă o schimbare în bine..




Nu visez... toate astea se vor întâmpla cândva..

Care va fi ultima redută de competență a oamenilor în fața roboților ?

           Observând avansul și cercetarea asiduă ce se face în domeniul inteligenței
 artificiale, întrebarea ce începe să suscite din ce în ce mai mult interesul este:

"Când" ( nu dacă ) inteligența artificială va înlocui omul ?

Sigur, e încă prematur, poate fi și improbabil ca asta să se întâmple, părerile sunt
împărțite, dar eu nu vreau să intru în această polemică, vreau doar să fac un
exercițiu de imaginație.

Sunt din ce în ce mai multe teste pe care inteligența artificială le trece, ce ar fi părut
improbabile acum 10, 20  de ani:

Continuarea aici.

Mea culpa

Am ajuns pe-aici după ce cineva a comentat la un articol mai vechi. Mi-am dat seama că în dreptul anului 2014 nu figura nicio postare. Nu e bai. Nu m-a mișcat în niciun fel. 2014 a fost și încă este un an greu. Mă simt gârbovit, obosit și depășit. Și de situație și de vremuri. Dacă am învățat ceva în toată această perioadă este că idealismul este apanajul oamenilor fără probleme reale. Oamenii care trebuie să muncească zi de zi nu își permit luxul idealismului. Să dai din mâini zi de zi, de dimineața până seara te abrutizează sau în orice caz, nu te lasă să te dezvolți mental sau spiritual dincolo de statutul de muncitor care își face bine treaba. Nu este cazul meu, nu cred că aș putea rezista prea mult în astfel de condiții, sau poate aș putea dar ar fi un chin. Odată ce ai ajuns să cunoști o viață cât de cât lipsită de griji este distrugător să fii privat de vechile luxuri, gen să reflectezi la diverse în tihnă ,la căldurică și cu frigiderul plin. De la adăpostul căminului poți fi cu ușurință judecător și călău, arhitect și salvator. Și dimpăcate poți uita ușor că luxul tău reprezintă jertfa altcuiva, poate chiar acel cineva pe care tu îl judeci.

Oamenii sunt diferiți, extrem de diferiți, până la punctul de a se segrega în specii psiho-emoționale diferite. Iar factorul decisiv este reprezentat de diversitatea experiențelor prin care trec. Este extrem de greu dacă nu imposibil să empatizezi cu un om cu care nu ai experiențe în comun.

Această inegalitate este inevitabilă, este în fond o proprietate a vieții unde diverse categorii de creaturi se hrănesc direct sau indirect din energia altor categorii de creaturi.

Și-atunci fericirea reprezintă, așa cu remarca Huxley în "Minunata lume nouă" să accepți și să te identifici cu categoria din care faci parte. Experiențele nu au completă putere asupra noastră, există și factorul genetic care setează uneori niște limite ce nu pot fi depășite și trebuie să acceptăm asta.


Ce poate face un om în fond este să încerce să se înțeleagă cât mai bine și apoi să se accepte așa cum e.

Iată că și această scriere,  ca majoritatea celor găsite aici încearcă să găsească o soluție la frustrarea pe care continui să o experimentez. Eu nu îmi găsesc încă locul, sau poate nu vreau să-l accept. Acceptarea înseamnă în fond renunțarea la accesarea libertății totale și acceptarea propriilor limite ca niște lanțuri de aur ce ți-au fost hărăzite. Trebuie să înveți să îți placă ceea ce ești și să te detașezi de ceea ce ai fi vrut tu să fii.

Dar asta uneori poate fi extrem de greu. Poate însemna să renunți la tot ceea ce ai construit până în prezent și să te lași pe mâinile ființei lăuntrice care vrea să trăiască așa cum vrea ea, uneori poate total iresponsabil sau stupid conform vechilor standarde.

Poate că ce vrea aceasta ființă lăuntrica nu este nimic extraordinar ci dimpotrivă, pot fi lucruri simple, comune, întâlnite la majoritatea oamenilor și care sunt total contra idealurilor mărețe cu care se identifica ființa închipuită. Simplitatea este de multe ori asociată cu fericirea și poate nu întâmplător.

Când te întrebi "Cine sunt eu?" trebuie avută mare grijă deoarece e foarte posibil ca ființa închipuită să răspundă cu "ce ar vrea ea să fie", ori nu e deloc acelasi lucru. E nevoie de o sinceritate radicală să poți recepta răspunsul corect, "cine SUNT eu de fapt":

sunt o ființă tristă
nemulțumită
slabă fizic și energetic
neatentă la lumea din jur

( subtil mă detașez de ceea ce scriu schimbând persoana la a 3-a singular, evident fără să îmi dau seama )

concentrată pe câteva idei utopice pe care nu le poate pune în practică și cu care nici nu mai știe dacă se identifică

închisă la ideile și nevoile celor din jur

puternic obsedată de a face singură ceea ce își propune fără a cere ajutorul altcuiva și fără a se informa în prealabil cum au făcut alții treaba respectivă

se amăgește în schimb cu scuza că dacă ar face cum au făcut alții ar fi plictisitor și că abilitatea de a redescoperi adevărul sau ceea ce funcționează este apanajul geniului

alteori se imagineaza artist deși nu a creat niciodată ceva apreciat de ceilalți
nici consecvența si efortul de a duce lucrurile până la capăt nu-i sunt simpatice consolându-se cu ideea că odată ce-ai dus lucrurile până la 80% sunt ca și făcute și de cele mai multe ori efortul de a le duce până la capăt ar duce la ineficiență

(îmi dau seama c-am schimbat persoana și îmi asum cele scrise trecând la persoana întâi )

sunt desigur un mare fan al principilui lui Pareto (80/20) pe care îl folosesc ca argument de fiecare dată când fac o treaba suficient dar nu excelent

iubesc confortul, liniștea și să am cantități mari de timp la dispoziția mea. Justific asta spunând că mie îmi place să reflectez la adevăruri fundamentale ale existenței și am nevoie de o izolare temporal-spațială pentru a putea intra în starea necesară

Reprezintă întotdeauna o luptă să fac lucruri practice din lumea reală, atâta timp cât nu implică o "meștereală" unde egoul meu de inginer-inventator-artist poate fi excitat și exersat indiferent de utilitatea rezultatului.

Îmi lipsește aproape cu desăvârșire abilitatea de a comunica și de a procesa în timp real ce îmi spun ceilalti oameni. Întotdeauna am nevoie de timp și de un nivel de concentrare mărit pentru a mă gândi la ce a spus/scris altcineva.

Și abilitatea de a memora și de a corela informații curente cu amintiri îmi este din ce în ce mai străină.
Să nu mai menționez de a îmi aminti drumul pe care trebuie să o iau pentru a ajunge într-un loc fie că am mai fost de câteva ori acolo fie că trebuie să mă orientez conform unei hărți mentale pe care am construit-o în timp ( aceasta este extrem de sumară și se deteriorează cu o viteză uimitoare )

Urăsc să mi se spună ce să fac și devin agresiv în momentul în care cineva are cutezanța să mă sfătuiască cum sa fac un lucru
Eu știu în sinea mea că dacă îmi pun în minte să fac ceva îl pot face fără niciun ajutor
Simt așa o forță care zace în mine deși de foarte puține ori s-a arătat cu adevărat

Justificare este că această forță se activează doar în situații limită când nimeni altcineva nu își asumă o treabă pe care eu o consider importantă

În momentul în care cineva și-a asumat-o în schimb, eu o ignor total

De foarte puține ori verbalizez ce gândesc și deși sunt și situații când eu găsesc o explicație plauzibilă la ce se întâmplă nu o comunic altcuiva indiferent că persoana respectivă își face probleme

Îmi place să mă gândesc la o problemă complexă care a ajuns în conștiința mea, mai cu seamă dacă eu am scornit-o
De foarte puține ori chiar găsesc o soluție și de și mai puține ori, spre deloc, solutia respectiva chiar este implementată și folosită

De ceva timp îmi place să produc sunete la chitară sau la pian
Nu prea pot spune că și cânt
Refuz bineînțeles să studiez tehnicile împământenite de a cânta la un instrument și mă încăpățânez să descopăr eu o tehnică personală justificând că în vremurile timpurii oamenii cântau pur și simplu după ureche iar muzica poate fi făcută și fără cunoașterea teoriei atâta timp cât folosești partea corectă din creier

Am asimilat inevitabil niște cunoștițe dar reneg modul în care am făcut-o. Consider școala o instituție care amputează creativitatea dar sunt de acord și cu faptul că fără educație omul este în fond o fiară.

Așa cum eu urăsc să mi se spună ce să fac încerc să nu fiu ipocrit și nici eu la rândul meu nu-i spun altcuiva ce să facă, de fapt nici nu prea sunt atent la ce fac ceilalți, nu mă interesează

Dacă cineva mă întreabă ceva, sunt extrem de lapidar în explicații și încerc mai mult sau mai puțin conștient să închei convorbirea cât mai repede
De foarte puține ori întreb eu pe cineva ceva

Dacă trebuie să discut, prefer discuțiile despre diverse probleme legate de lume, de societate, de serviciu de ce-o fi
Nu vorbesc niciodată despre ce îmi place, de fapt nici nu prea știu ce îmi place, asta e PROBLEMA ( iată că am transformat și asta într-o problemă )

Se pare că la ce sunt destul de bun este să încerc foarte tare să fiu mai bun făra a și FI efectiv ( pe-asta trebuie s-o rețin, cred că sumarizează tot ce sunt, eventual mă și pot umfla in pene c-am găsit o frază care să-mi descrie impotența pe deplin )

Am senzația că sunt un ipocrit prin tot ce am scris pe acest blog și chiar mai sus în acest articol.

The wealth of the commons

Am dat peste "The wealth of the commons", o carte ce compilează 73 de articole scrise de diverși oameni preocupați de o schimbare de paradigmă legată de organizarea societăților.

Se propun diverse modalități prin care se poate trece de la actualul sistem socio-politic-economic, bazat în special pe creștere continuă în pofida resurselor limitate, și pe transformarea acestora precum și a oamenilor în simple mijloace pentru generarea de profit, către un sistem al comunităților, care colaborează pentru rearmonizarea activităților omului cu ecosistemul planetar și cu el însuși.

Cartea se găsește aici.

Merită citită măcar introducerea.

Reinvenția ca mod natural de înțelegere

Richard Feynman a zis un lucru, foarte adevărat după părerea mea: "What I cannot create, I do not understand" ( Ceea ce nu pot să creez, nu înțeleg )

În ziua de azi se pune foarte mult accentul pe acumularea de cunoștințe, de obicei prin citit, însă nu înțelegi cu adevărat un lucru decât încercând să-l creezi. Cunoștințele sunt goale de conținut dacă nu sunt dobândite prin experiența proprie.
 Punându-te în pantofii celui care a creat ceva și gândind din perspectiva respectivului, vei ajunge să ai o înțelegere mult mai profundă despre acel ceva.

Trebuie să înțelegi în primul contextul în care se afla cel care a creat ceva.
Trebuie să înțelegi care a fost nevoia care a dus la invenția respectivă, pentru că dacă nu e vorba de artă, de obicei toate invențiile au ca și cauză o nevoie. 

Odată ce ai înțeles asta, lucrurile cumva vin de la sine. Dacă înțelegi problema(nevoia) înțelegi și motivația inventatorului și poți să-l substitui. De foarte multe ori, din această perspectivă, pașii care duc de la problemă la soluție sunt extrem de logici și naturali.

Dacă nu înțelegi motivația invetatorului nu poți înțelege pe deplin invenția.

Acest simplu exercițiu, pe lângă faptul că îți oferă o înțelegere mult mai profundă despre obiectul studiului, îți oferă și o satisfacție mult mai mare decât dacă citești despre asta. Satisfacția vine prin experiență, atunci când mintea urmărește un scop pe care îl înțelege.

Bineînțeles că pentru a recrea contextul inițial al unei invenții va fi de cele mai multe ori nevoie să acumulezi niște cunoștințe chioare, însă acestea nu sunt un scop în sine, ci doar un sprijin pentru a facilita experiența reinvenției dătătoare de înțelegere.
A considera cunoștințele un scop în sine este ca și cum ai pune căruța înaintea cailor. Scopul este experiența.

Acesta cred că este un mod mai sănătos de a ne înțelege lumea, studiind în primul rând cum s-a ajuns la ce avem azi. Nu credeam că am s-o spun, dar se pare că este foarte important să înțelegem istoria.

Hartă în timp real cu ultimele modificări ale articolelor de pe Wikipedia

Doi programatori au făcut un site care evidențiază in timp real titlurile  articolelor de wikipedia recent modificate, precum și locația celor care le-au modificat, obținută în funcție de ip.

Sursa: aici

Panouldebord.ro ca agregator de știri

De la 1 iulie Google a decis să închidă serviciul Reader folosit pentru agregarea știrilor prin RSS.

M-am gândit că e o ocazie bună să-mi fac propriul agregator de știri.

Dacă tot l-am făcut, mi-am zis că n-are cum să strice să integrez funcționalitatea pe site-ul panouldebord.ro că poate o va mai găsi și altcineva utilă.

Mai multe despre asta aici.

Câteva idei din spatele Wikileaks

Am dat peste transcrierea unei discuții dintre Julian Assange și Eric Schmidt. Având în vedere că este destul de lungă și greu de urmărit mi-am permis să extrag câteva idei și să le postez aici.
(link-ul către întreaga discuție la finalul postului)

Iată-le:

În sistemul actual, cei care aduc la lumina informații sensibile pentru rețelele de putere sunt persecutați, astfel efortul pentru a putea face față este foarte mare și foate mulți din cei care ar vrea să facă asta sunt descurajați, iar informațiile care ar putea duce la o schimbare a conștiinței oamenilor nu ajung niciodată la aceștia.

Sunt mai multe forme de cenzură:

- Cenzura propriuzisă, care încearcă să șteargă din istorie ceea ce este perceput ca periculos pentru cei ce au puterea, după modelul Orwelian. Cele câteva cazuri de hărțuire sau chiar ucidere a jurnaliștilor care fac publice informații legate de activitățile injuste ale guvernelor au un efect de domino făcându-i pe alții care au o informație relevantă să se autocenzureze de frica repercursiunilor care le-ar putea afecta securitatea personală.

- Cenzura prin complexitate. Înnecarea adevărului într-un ocean de complexitate inutilă. Legea este o formă de cenzură prin complexitate. Oamenii nu pot acționa asupra a ceea ce nu înțeleg.

Societătile curente descurajează comportamentul altruist și-l încurajează pe cel egoist. Cei care ajung in poziții privilegiate sunt cei care joacă necinstit în timp ce aceia care vor să evidențieze neregulile sunt persecutați.

Ceea ce a încercat Assange cu Wikileaks a fost să reducă riscul pentru cei care vor să publice informații secrete, oferindu-le anonimitate.
Comunicarea intr-un mod descentralizat, anonim și necenzurat ar putea duce la o schimbare calitativa a societătii.

Jurnalismul de investigație pare să fie pericolul numărul unu pe lista guvernelor.
Un fapt interesant este că în cultura guvernelor cenzurarea se produce în special în cazul informației care ajunge la "urechile" șefilor. În momentul în care aceasta este cenzurată astfel încât centrele de putere sa nu mai știe de ea, este mult mai ușor ca ea să ajungă la publicul larg.
Este o aplicare a principiului "out of sight out of mind". Wikileaks s-a folosit de acest avantaj pentru a crea "darknets" în care informația confidențială să poată fi diseminată către publicul larg fără știrea guvernelor.

Assange propune jurnalismul științific, unde sursele și datele pe baza cărora sunt făcute diverse afirmații trebuie să fie și ele făcute publice, astfel încât cititorul să poată testa validitatea concluziilor.

Majoritatea războaielor secolului 20 au fost create pe baza unor minciuni amplificate de media mainstream.
Assange vede aici o oportunitate: deoarece oamenii trebuie să fie mințiți pentru a justifica războaiele atunci acestea ar putea fi prevenite pur și simplu prin publicarea adevărului.

Operațiunile injuste, conduse de guverne, care afectează foarte mulți oameni, implică și un număr mare de complici, care au acces la anumite porțiuni de informație. Acest număr mare de complici face posibilă asigurarea unui grad mare de anonimitate celor care ajung să divulge aceste informații. Dacă acestea nu ar fi distribuite într-o formă scrisă și unui număr mare de indivizi participanți, operațiunea ar fi ineficientă. Aceasta face ca scurgerea de informații confidențiale să nu poată fi ocolită cu ușurință de către organizațiile de putere fără să aibă o penalizare în eficiența cu care își duc la îndeplinire planurile.

Guvernele și corporațiile mari sau mici reprezintă un continuum a cărui preocupare este de a acumula mai multă putere. Se crează rețele de influență care transcend mediul politic, economic, juridic și jurnalistic.

Justificări pentru publicarea cât mai multor informații:
- cu cât arhiva intelectuală a omenirii este mai mare, necenzurată, cu atât sunt mai multe șanse să progresăm ca specie
- publicarea informației este benefică pentru cei care se angajează în acte de interes public și dăunătoare pentru cei care se angajează în acte injuste.

Deci, pe cale logică, publicarea neîngrădită a informației va duce la schimbarea conștiinței oamenilor și la formarea unui alt sistem de valori care va promova comportamentul altruist fața de cel egoist, iar acesta va fi un lucru benefic pentru omenire și prin recul pentru fiecare individ în parte.


Assange nu promovează martiriul, ci lupta inteligentă: luptă și fugi pentru a mai putea lupta și data viitoare. Anonimitatea ar putea înlătura nevoia de a fugi, putând astfel să lupți continuu contra celor care joacă necinstit.
Curajul nu este absența fricii, ci controlul intelectual al acesteia prin evaluarea corectă a riscurilor și oportunităților. Este important să testezi ceea ce merge și ce nu merge fără să-ți rupi gâtul.

Formula de leadership folosită de Wikileaks este cea bazată pe valori comune, nu pe comandă și control. Oamenii care împărtășesc aceleași valori se găsesc unii pe alții și se autoorganizează în rețele descentralizate capabile să acționeze într-un mod coerent. O astfel de structură este capabilă să reziste unor forțe foarte puternice precum guvernele.

Întrebat : "De unde știi c-ai câștigat?" Julian răspunde foarte inspirat:

"Well it's not possible to win this kind of thing. This is a continuous striving that people have done for a long time. Of course, there are many individual battles that we win, but it is the nature of human beings that human beings lie and cheat and deceive and organized groups of people who do not lie and cheat and deceive find each other and get together... and because they have that temperament, are more efficient. Because they are not lying and cheating and deceiving each other. And that is an old, a very old struggle between opportunists and collaborators. And so I don't see that going away. I think we can make some significant advances and it is perhaps, it is the making of these advances and being involved in that struggle that is good for people. So the process is in part the end game. It's not just to get somewhere in the end, rather this process of people feeling that it is worthwhile to be involved in that sort of struggle, is in fact worthwhile for people. A Maoist would say, <continual revolution!>"


Transcrierea întregii discuții aici .

Singuri dar împreună

Un extras dintr-un articol care susține ideea de "brainstorming asincron", mai exact colaborarea folosind internetul ce oferă participanților libertatea de a contribui într-un mod natural, neîngrădit, fără presiuni și zgomot inutil. Aceasta este exact ideea care stă la baza site-ului panouldebord.ro.

"... The reasons brainstorming fails are instructive for other forms of group work, too. People in groups tend to sit back and let others do the work; they instinctively mimic others’ opinions and lose sight of their own; and, often succumb to peer pressure. The Emory University neuroscientist Gregory Berns found that when we take a stance different from the group’s, we activate the amygdala, a small organ in the brain associated with the fear of rejection. Professor Berns calls this “the pain of independence.” 

The one important exception to this dismal record is electronic brainstorming, where large groups outperform individuals; and the larger the group the better. The protection of the screen mitigates many problems of group work. This is why the Internet has yielded such wondrous collective creations. Marcel Proust called reading a “miracle of communication in the midst of solitude,” and that’s what the Internet is, too. It’s a place where we can be alone together — and this is precisely what gives it power. 

MY point is not that man is an island. Life is meaningless without love, trust and friendship. 

And I’m not suggesting that we abolish teamwork. Indeed, recent studies suggest that influential academic work is increasingly conducted by teams rather than by individuals. (Although teams whose members collaborate remotely, from separate universities, appear to be the most influential of all.) The problems we face in science, economics and many other fields are more complex than ever before, and we’ll need to stand on one another’s shoulders if we can possibly hope to solve them. 

But even if the problems are different, human nature remains the same. And most humans have two contradictory impulses: we love and need one another, yet we crave privacy and autonomy. 

To harness the energy that fuels both these drives, we need to move beyond the New Groupthink and embrace a more nuanced approach to creativity and learning. Our offices should encourage casual, cafe-style interactions, but allow people to disappear into personalized, private spaces when they want to be alone. Our schools should teach children to work with others, but also to work on their own for sustained periods of time. ..."
Tot articolul

Jocul

Acum ceva timp scriam în articolul "Eliberarea minții" despre faptul că în esență nu trebuie nimic. Acum încă mai cred asta dar mi-am dat seama că e doar o jumătate de adevăr. Eliberarea de condiționările sistemului este primul pas, unul dificil, însă e doar începutul unei lungi călătorii, iar următorii pași nu-s deloc mai ușori. (Recitind articolul am descoperit că "știam" de când l-am scris că este "primul pas" deși nu-mi era foarte clar care erau următorii). Acum cred că știu: După ce-l renegi pe "trebuie" TREBUIE să-l accepți pe "trebuie".

Este important să accepți schimbarea, să nu lași ca idei de genul "nu trebuie nimic" sau "trebuie aia" să devină credințe. Credințele sunt ca niște pietre de moară. E adevărat, îți oferă o stabilitate, o identitate, lucru deloc neglijabil, dar în același timp te și blochează în încercarea ta de a descoperi cine ești, pentru că, nu-i așa?, în fond despre asta e vorba. Cea mai profundă întrebarea, cea care levitează în capatele tuturor asta e. Era să spun că și în inimi dar ar fi fost probabil greșit. Inima nu se întreabă. Ea doar își urmează cursul. Și probabil că realizarea asta este capătul dar și începtul călătoriei. După ce mintea se luptă cu toate condiționările și problemele pe care ea însăși le creează, în special cu faptul că omul este în fond un animal guvernat de instincte, simțuri, plăceri și frici, în cele din urmă acceptă toate astea și se supune, se predă și spune "E ok. Toate astea sunt ok. Ăsta este cadrul, arena, iar eu sunt jucătorul și spectatorul. Tot ce rămâne este să joc jocul fără atașament și să urmăresc filmul.".

Va fi ăsta sfârșitul anxietăților și suferințelor? Deloc. Sunt momente în care futilitatea întregului experiment te aduce aproape de Cioran. Singura scăpare este să privești zădărnicia proiectului ca pe o mare oportunitate. Singura utilitate a unui scop este că mijlocește experiențe. Experiența este singura care te mai poate face să continui fraza în loc să pui punctul final. Fie că alegi să fii copilul cu creta în mână și cu un petec de asfalt în față sau un călău cu barda care de-abia așteaptă să distrugă ce-i stă în cale, totul este permis. Sclav sau tiran, șoarece de bibliotecă sau dependent de adrenalină și toate celelalte categorii aparent antagonice, toate pot și ar merita să fie încercate. Sigur, acceptarea faptului că experiența, orice haină ar îmbrăca ea, este singura justificare a acestei existențe și că "binele" și "răul" sunt deopotrivă acceptabile este greu de atins. Dar cu această acceptare vine și marea eliberare și oportunitate. Abia acum poți alege cu adevărat. De ce asta? Pentru că atunci când ești condiționat să funcționezi într-un anumit cadru mental în realitate nu poți alege. După ce scapi de toate condiționările și vezi că de fapt orice-ai alege este ok, ești cu adevărat în măsură să alegi ceva.

Să fii total conștient de mecanismele jocului face cu adevărat jocul interesant. Să-i faci pe cât mai mulți conștienți de asta cred că ar face jocul și mai interesant. Momentan mi se pare că jocul a ajuns într-un punct limitat și predictibil. Trebuie făcut ceva. Niște jucători au căpătat un avantaj mult prea mare și au creat un joc în joc pe care toți noii jucători sunt obligați să-l joace, fără ca măcar să-și dea seama ce se întâmplă de fapt. Cred că este necesar un reset. Hai să mai încercăm și altceva. Jocul economico-politico-social actual ne-a cam arătat ce poate. A fost distractiv pentru o perioadă, și ne-a adus ceva drăguț, tehnologie, dar acum e momentul să schimbăm puțin paradigma ca să putem folosi tehnologia în moduri mai haioase.

Direcția ce mă atrage, care deja a luat amploare în anumite zone este crowdsourcing-ul. Hai să începem să luăm deciziile ad-hoc și energia creativă sau distructivă a fiecăruia să fie moneda de schimb. Hai în loc sa votăm politicieni să votăm idei si proiecte care aduc cu adevărat o schimbare în viețile noastre. Hai în loc să ne ducem la muncă și să ne consumăm energiile pentru a produce în mare parte gunoi sau inutilitate, să le folosim pentru a implementa proiectele cu care noi rezonăm, și care ne schimbă viața într-un mod palpabil pe termne scurt dar cu viziune pe termen lung. La dracu, chiar nu suntem în stare de altceva? Dacă viața înseamnă experiență atunci este stupid să faci zi de zi același lucru care te transformă într-un zombie. Nu contează rezultatul. Nu contează! Contează cum te simți. Nu contează nici dacă mori, ceea ce conteaza este seninătatea cu care o faci. Despre asta e vorba. Despre asta a fost vorba tot timpul. Să-ți manifești voința neîngrădit și să te bucuri de fiecare clipă. Conteaza suma clipelor care te-au făcut să simți că trăiești într-un fel sau altul. Durere, plăcere, extaz, suferință, grație, compasiune, toate astea înseamna mult mai mult decât să îți trăiești viața ca un mort ambulant. În fond în fiecare clipă alegi între două lucruri, viața adică să faci exact ce simți în momentul ăla sau moartea, să ratezi să dai curs impulsului. În timp ce te lupți cu condiționarea durerile și suferințele vor predomina, dar sunt necesare, sunt parte din proces. Ulterior îți dai seama ca suferința nu este altceva decât o expresie a rezistenței vechii condiționări.
Fiecare depresie îți dă o informație despre o chingă cu care mintea este legată. După ce o înțelegi suferința dispare. Când nu mai sunt chingi nu mai sunt nici suferințe. Ești în sfârșit liber. Cele mai grozave chingi te țin captiv în timp, în viitor și trecut, în sisteme de valori, bine și rău, într-o neputință învățată. Cu fiecare cataramă desfăcută realizezi unde ești, unde ai fost tot timpul, unde se petrece totul, în prezent și că totul este permis, cu un cost. Iar costul se măsoară în posibilități. Cu cât vei alege să limitezi posibilitățile altora cu atât ți le vei limita și pe ale tale. Cu cât le vei permite altora mai multe posibilități cu atât îți vei permite și ție.

E simplu atunci când înțelegi că nu contează unde ajungi ci unde te afli și ce simți în clipa prezentă. Asta e tot. Asta e marea alegere, singura alegere: Să experimentezi ceea ce clipa îți oferă, sau să refuzi.

Toate aceste clipe sunt de fapt cadre din filmul vieții fiecăruia. Atunci când alegi să trăiești clipa exact așa cum e și exprimi exact ceea ce simți în momentul ăla ai creat un cadru, iar când reacționezi conform codiționării sau fricii, creezi un cadru negru, o amintire a unei ratări. Se spune că omul când moare își poate vedea filmul întregii vieți. Cel care alege să-și creeze fiecare cadru din film câștigă constant, o dată cu fiecare experiență iar apoi la final când își vede filmul, în timp ce cel care ratează fiecare frame, ratează constant, iar la final se uită la o peliculă neagră, un nimic lung.

Răspunsul la întrebarea "Cine sunt" ni se dezvăluie câte puțin de fiecare dată când suntem autentici. Dacă adunăm suficiente clipe de acest fel, ne vom da seama cine suntem relativ repede, s-ar putea chiar să și intuim și cum va arăta restul filmului dar banuiesc că asta va face fiecare cadru și mai interesant și mai viu. Asta este împăcarea totală. Prezența în fiecare clipă se va dilata într-o nouă dimensiune, ca și cum ai ieși în afara timpului fiind și spectator și actor. Trebuie să fie un sentiment sublim. Dacă devii conștient și de ceilalți actori și cum cadrele filmului fiecăruia le influențează pe ale celorlalți, și cum de fapt toate se contopesc într-un film al tuturor și că totul este o explorare a experiențelor posibile cred că deja ai înțeles cine ești.

Regăsire

Omul se poate regăsi pe sine doar prin două lucruri - prin creație și prin interacțiunea cu ceilalți oameni.

Atunci când omul creează având ca obiectiv înfrumusețarea vieții celorlalți este complet. împărtășirea creației tale cu ceilalți și bucuria lor este împlinirea supremă.

Când te pui în slujba celorlalți prin alegere deliberată atunci ceea ce creezi tu va deveni rostul vieții tale. Înseamnă că ți-ai găsit vocația, înseamnă că te-ai găsit pe tine. Găsirea de sine nu este ceva static, un obiect sau un gând.. oh nu... este mult mai mult decât atât, este o cale, o atitudine față de viață, un rost. Mulți asociază asta cu kharma, cu "ce sunt aici să fac". Aș merge chiar mai departe și aș spune că dacă ar fi să dăm o definiție lui "Dumnezeu" atunci aceasta ar fi, Dumnezeu este calea, nu o ființă nu un ceva fix, ci o cale, un mod de a fi, iar atunci când cineva și-a găsit calea, adică s-a găsit pe sine înseamnă că l-a găsit pe Dumnezeu, trăiește la adevăratul său potențial. Nimic supranatural, doar sublim.

Ca să te găsești însă pe tine, înseamnă să unești interiorul cu exteriorul, să reconciliezi partea cu întregul. Iar asta se grefează perfect pe ideea pomenită mai sus, anume că omul se regăsește prin creație și prin ceilalți oameni. De ce asta?

Păi dacă stăm să ne gândim, creația este expresia cea mai curată și precisă a interiorului, individualitatea supremă, în timp ce oamenii din jur reprezintă cumva expresia cea mai complexă și poate totodată cea mai frumoasă a ceea ce natura are de oferit, fără a subestima celelalte creații minunate ale acesteia, în fond tot ce este.. este natură. Așadar, punând creația în slujba oamenilor practic interiorul se armonizează cu exteriorul până la punctul în care cele două se contopesc într-o existență continuă, neîngrădită. În această stare toate fricile, anxietățile și suferințele dispar, deoarece ele nu se pot sprijini decât pe izolare. Când omul se deschide nu mai rămâne loc decât pentru creație și iubire ( sentimentul profund de contopire cu tot ce există ).

Trebuie specificat că nimic din toate astea nu trebuie forțat, totul apare de la sine, spontan, natural. Tot ce trebuie să facem este să ne dăm la o parte din calea noastră, cum foarte frumos spunea Carlos Santana. Asta înseamna doar să ne observăm acțiunile și gândurile și să conștientizăm blocajele pe care le-am creat. Odată conștientizate acestea se dizolvă și lasă loc autenticității să se desfășoare.

Oare cum ar arăta omenirea dacă mai mulți oameni ar trăi în această stare de contopire cu tot ce există?

Câte dintre activitățile umane actuale sunt compatibile cu o astfel de stare?

Cum ar acționa un om care nu face distincție între binele său și binele celorlalți oameni sau invers între răul celorlalți și răul său?

Să îndrăznim să ne analizăm propriile gânduri și acțiuni din perspectiva acestor întrebări. Cred că putem afla nenumărate lucruri pe care le ținem ascunse față de noi, reușind astfel să conștientizăm unde stăm în calea noastră și să ne dăm într-o parte.

Panoul de bord

I-am luat o casă vechiului site Metaguvernare. Asta până când fiecare va fi gata să-l primească în casa sa.

De-acum poate fi accesat la adresa panouldebord.ro

Dacă aveți o problemă, o soluție, militați pentru o lume mai bună, sau în general vă doriți chestii de la viață și nu se întâmplă postați-le acolo. Vă promit că va fi cel puțin o persoană care le va citi și care va încerca să vă ajute/susțină după caz, puteri și pricepere.

Când nu mai ai nimic de pierdut...

... ai câștigat.

Sau și mai corect: Când desființezi atât conceptul de "pierdere" cât și pe cel de "câștig" ai câștigat cu adevărat.

Adevărata putere și adevărata libertate se dobândesc atunci când nu mai ai nimic de pierdut.

De ce asta?

Pentru că atâta timp cât crezi că ai ceva de pierdut vei încerca să aperi acel ceva. De fapt cam totul se reduce la apărarea unei idei sau a unui complex de idei.

Cam ce încearcă oamenii să apere cel mai des?

Păi în capul listei zic c-ar fi imaginea de sine. În fond, nimic altceva, decât o sumă de idei pe care fiecare și le-a făcut despre propria persoană, care au devenit un soi de "sfântul Graal" ce nu poate fi atins de nimic.

Ce altceva?

Statutul, avuția, sau în anumite cazuri, o anumită idee măreață care dacă va fi dovedită ca fiind incorectă va echivala cu distrugerea întregii lumi mentale pentru persoana respectivă..

Ca să generalizez, ceea ce apărăm este conceptul despre lume și viață pe care fiecare și l-a creat, în care intra tot ce am enumerat mai sus.

Cum se desfășoară apărarea?

Păi ceea ce se întâmplă este că ne creem ziduri mentale prin care ne asigurăm că nu intră nicio idee care ne-ar putea invalida modelul.
În momentul în care suntem expuși la astfel de idei reacționăm cu agresivitate sau ignoranță. Însă atunci când facem asta se generează convulsii interioare care duc la frustrare și suferință.

O altă problemă cu "zidurile" este că pe lângă faptul că nu lasă noul să intre, blochează și ieșirea, abilitatea ne a ne exprima într-un mod neîngrădit exact așa cum suntem, iar asta duce la închistare, devenind precum o baltă stătută izolată de ocean.

Pentru revenirea la viață nu există altă șansă decât să lăsăm zidurile să cadă și să asimilăm noul exact așa cum e, fără frică și fără dorința de a proteja o imagine, o iluzie. Făcând asta mintea noastră se va umple cu informație corectă și relevantă, iar asta ne va transforma într-un mod care să corespundă într-o măsură mult mai mare cu realitatea, devenind capabili să exprimăm această transformare într-un mod care să ne dea satisfacție. Când zidurile cad, bucla de feeback cu exteriorul ( cu totul ) se reia și astfel ne reconectăm la circuitul viții.

Păstrând zidurile nu vom face altceva decât să ne irosim energia încercând să menținem iluzia unei imagini care nu mai e demult conformă cu realitatea. Ne vom chinui perpetuu încercând să rezistăm transformării venite din exterior sau forțând o direcție ce pur și simplu nu este posibilă. Altfel zis vom înnota împotriva curentului...

Când zidurile cad vezi că viața e perfectă exact așa cum e, și tu alături de ea..

Când zidurile cad nu distorsionezi curgerea de informație și energie ci le lași să curgă prin tine, să-ți dea viață. Te simți mai viu și mai împlinit(ă) decât credeai că vei putea fi vreodată..

Când zidurile cad totul capăta semnificație și începi să vezi nenumărate posibilități de care înainte nu era conștient(ă)

Când zidurile cad înțelegi că prezentul este singurul loc în care poți trăi

The real idea of open source is for it to allow everybody to be "selfish"

...  not about trying to get everybody to contribute to some common good. ( Linus Torvalds )

Cum a reuşit omu' ăsta să exprime în câteva cuvinte ceea ce de fapt încercam şi eu cu Metaguvernare numai că nu ştiam.
Genial!

Continuă: "I do not see open source as some big goody-goody <let's all sing kumbaya around the campfire and make the world a better place>. No, open source only really works if everybody is contributing for their own selfish reasons."

dar...

"those selfish reasons by no means need to be about <financial reward>"

"The early <selfish> reasons to do Linux tended to be centred about just the pleasure of tinkering"

şi totuşi... deşi fiecare o face din motive egoiste, faptul că fac acelaşi lucru generează relaţii de încredere... wow!
Atât.

Mai multe aici

Cornel West on TRUTH

Mai bun decat orice sendinta la psihiatru si decat toate antidepresivele:

Adevărata problemă nu e ACTA

Adevărata problemă este, cu mare rafinament, descrisă în poza de mai jos...

Sursa: http://abstrusegoose.com/261

Criza unui model

Românii au ieșit în stradă... și protestează... dar nu prea știu ce vor. Știu doar că sunt nemulțumiți, însă nu mi se pare că înțeleg exact care este problema reală a neajunsurilor lor. Cu atât mai puțin soluția.

Sigur, cel mai simplu e să dai vine pe ăștia de cică ne conduc, însă știm cu toții că asta n-o să rezolve nimic. S-a încercat de atâtea zeci de ani și nu s-a văzut vre-o îmbunătățire remarcabilă.
Ideea asta a fost prinsă de cineva care a scris pe o pancardă: "PDL sau USL același drac e".

Schimbând oamenii nu se va întâmpla mare lucru. Ceea ce cumva simțim cu toții însă ne e greu să formulăm/acceptăm este că e mare nevoie de schimbarea modelului de guvernare. Felul în care se iau decizii, felul în care circulă informația, felul în care oamenii pot sesiza și dezbate problemele punctuale cu care se confruntă, toate astea trebuie să se schimbe.

Modelul actual propune votarea unui grup restrâns, închis de oameni care vor decide viitorul și prezentul tuturor celorlalți. Este clar că e un model rudimentar, expus corupției, deoarece concentrează mult prea multă putere în jurul unui grup restrâns de inivizi, care nici măcar nu pot fi trași la răspundere pentru erorile pe care le comit, mai mult sau mai puțin voit.

După părerea mea, direcția corectă este cea care va permite tuturor cetățenilor să voteze idei, acțiuni, probleme și soluții și să le dezbata împreună cu ceilalți. Doar așa se poate tinde către optimul decizional și către reprezentarea reală a indivizilor.

Lucrurile pot fi îmbunătățite doar când se lucrează pe chestiuni concrete, ce permit analizarea corectă a beneficiilor și costurilor și unde cei avizați și mai ales cei afectați au ceva de spus. Problemele și soluțiile trebuiesc evaluate ad-hoc direct de cetățeni, iar acest lucru a devenit demult posibil prin intermediul rețelelor de comunicații. Strigând "jos guvernul", "jos președintele" nu rezolvăm nimic. Direcția corectă este ca aceste istituții să devină simbolice.

La o privire mai atentă aș spune ca de fapt toate crizele cu care ne confruntăm fie ele politice, economice sau sociale sunt expresii ale unei crize mai subtile: cea informațională.

Dacă trecem în cadrul abstract, putem considera că întreaga societate este un sistem complex, un procesor și un generator de informație. Nivelul de bunăstare al unei societăti depinde direct de modul în care respectiva societate se guvernează, care la rândul său este o consecință directă a gradului în care acea societate se înțelege pe sine. Ei bine această înțelegere depinde în cele din urmă de modul în care informația circulă prin acea societate.

Putem observa asta din funcționarea propriului organism. Atunci când o zonă a corpului este supusă unor factori dăunători aceasta semnalizează sistemul nervos central care în cazul în care comunicația nu este bruiată sau întreruptă reacționează corespunzător.

Analogia evidentă, este că societatea românească actuală se asemănă unui pacient cu multiple răni sângerânde, care în loc să se panseze, alege să se drogheze constant pentru a nu mai simți durerea, în timp ce din ce în ce mai multe resurse îi părăsesc corpul împingându-l către puncul fără întoarcere. Este vital de evidențiat faptul că pacientul nu realizează că el este singurul care se poate salva. Degeaba așteaptă să îi vină alții în ajutor, iar asta este exact imaginea fiecărui manifestant și a fiecărui nemulțumit din această țară. Toți așteaptă să fie salvați și toți se droghează cu media și substanțe sau comportamente nocive, dar nu fac nimic constructiv, ba dimpotrivă, se plâng și distrug chiar ei resurse pe care le-ar putea folosi pentru a-și îmbunătăți viața.

Ei bine, toate aceste comportamente individuale sumate, duc la imaginea de ansamblu a României, a unei societăți resemnate și bolnave, dependente de ură și năpăsare care nu vrea să înțeleagă că așteptarea unei salvări miraculoase venită din altă parte este drumul sigur spre moarte.

Ca să continui analogia, singurii "câștigători" ai acestei situații sunt centrii de plăcere, în speță media și politicul care într-un tandem sinucigaș blocheaza/distorsioneaza informațiile vitale ce circulă înspre și dinspre restul corpului/societății și refuză să conștienteze starea deplorabilă în care ne aflăm ca organism, doar pentru a se putea bucura de plăceri de tip animalic.

Cam asta cred eu că este imaginea sumbră a societății actuale și toate astea deoarece abuzăm de folosirea unui model necorespunzător în procesarea informațiilor sociale. Acest model începe să-și demonstreze limitările și în tehnologia informației unde practic ajung să se recreeze structuri de tip stat, care dețin toate informațiile utilizatorilor lor, pe care le folosesc după bunul plac fără nicio posibilitate de a fi controlate.


Ei bine modelul despre care vorbesc este modelul client-server.

Problema cu acest model este cel pe care l-am menționat și mai sus, se concentrează mult prea multă putere pe o zonă mult prea restrânsă, fără posibilitatea unui control corespunzător.

Deși "server" înseamnă servitor, "cel care îți pune la dispoziție", în realitate acesta este stăpânul deorece el are toate informatiile despre toți ceilalți însă aceștia nu pot afla nimic din ceea ce el nu vrea să le dea.

Ei bine statul se comportă exact ca un server, iar cetățenii ca niște clienți obligați să accepte ceea ce acesta le oferă fără însă a avea posibilitatea să-l modifice din interior. Server-ul este prin definiție un sistem închis, ce nu poate fi controlat decât de cei ce se află în spate la butoane. Asta este cu adevărat marea problemă, faptul că oamenii nu pot modifica în niciun fel modul în care statul funționează. Din păcate în sistemul actual, prin vot oamenii nu pot decât să schimbe serverul, dar asta nu le schimbă în esență cu nimic statutul lor de simpli outsideri ai sistemului.

Aceasta este sursa tuturor celorlalte probleme. Abia în momentul în care cetățenii vor deveni programatori ai sistemului, abia când vor începe să scrie cod și să-și proiecteze funcționalitățile de care au nevoie, lucrurile vor începe să se îndrepte.

Dar ca toate astea să se întâmple sistemul trebuie să fie deschis, lucru cu care cei ce se află acum la butoane nu par să fie de acord.

Odată ce sistemul devine deschis, devine un sistem open source, pe care noi cetățenii îl administrăm după propriile nevoi.

Astfel ușor ușor modelul client-server va începe să se transforme într-un sistem p2p (peer to peer) de la persoană la persoană, care se bazează pe legături organice, între oameni în concordanță cu interesele, simpatiile și nevoile comune. Pardigma p2p permite oricui să comunice orice cu cine vrea la parametrii de securitate pe care și-i alege. O rețea p2p este a tuturor și a nimănui. Iar din punctul meu de vedere asta este o condiție necesară a unui sistem sănătos, stabil, adaptiv și durabil.

Este de asemenea vital însă să înțelegem, că un sistem degeaba este deschis dacă oamenii nu participă la îmbunătățirea lui.

De exemplu, în loc să protestăm în stradă, mai bine ne strângem cel puțin 100000 de mii și ne creem singuri proiecte de legi pe care să le trimitem în parlament care să corecteze mai întâi chiar erorile sistemului.

Sunt românii pregătiți pentru așa ceva? Poate într-o generație două...