Tot ce-a fost ori o să fie, în prezent le-avem pe toate

Acum ceva vreme, reflectând la existenţa Universului şi la tot ce este în el, am avut o revelaţie. Pentru un moment am simţit cum acel moment în care mă aflam era direct legat de toate celelalte momente trecute, printr-o serie de transformări. Am spus atunci că "de fapt nu există trecut şi viitor doar energie care se transformă". A rezultat articolul "Dulapul şi infinitul".

Tot acolo spuneam că viitorul nu există decât sub o formă potenţială, de fapt este impropriu spus "viitor", mai nimerit ar fi să spun "viitoruri", cam tot atâtea câte posibile transformări ale momentului prezent există.

De ce revin acum asupra acestei idei?
De atunci s-au mai întâmplat câteva lucuri, şi se pare că pe măsură ce ideile mai vechi se sedimentează şi altele noi apar, din când în când se mai întâmplă şi integrări ale noului cu vechiul pentru a forma noi înţelegeri.

După un somn de după-amiază m-am trezit în cap cu o nouă idee de articol, ca o completare la cel menţionat mai sus, pe care n-am mai putut-o neglija. M-au mai bântuit şi alte articole în ultima lună însă le-am neglijat deoarece am fost şi încă sunt preocupat cu altceva. Acest altceva este ideea prezentată în articolul precedent "Identificarea şi rezolvarea problemelor", care pentru mine a fost mai mult un angajament. Eu chiar m-am apucat să lucrez la aplicaţia despre care vorbeam acolo şi sunt destul de aproape de a definitiva o primă variantă pe care într-un timp relativ scurt am s-o pun pe internet. Toate însă la timpul potrivit. Articolul prezent, se leagă cumva de asta.

Îmi dau seama că ideile prezentate în primele articole pe care le-am postat pe acest blog, au reînceput să mă preocupe, de fapt nu cred că au încetat niciodată, doar că acum au revenit într-un mod mai activ.

Scurmând prin articolele mai vechi am dat aici, de un comentariu al lui cobon în care spunea aşa:
"Voi doar imaginati o posibila alta societate, in loc sa ganditi o tranzitie spre asa ceva, adica spre una libera. "

Atunci eu am răspuns aşa:
"Eu sincer am ajuns la concluzia că orice încercare de a gândi o tranziţie spre orice este o eroare. Orice sistem de până acum care a vrut să controleze lucrurile a creat probleme şi probabil viitoarele sisteme de acest gen vor face la fel, pentru că ele prea complică lucrurile..
Prin urmare da, doar vorbim vorbe şi nu mai încercăm să controlăm lucrurile, le lăsăm să curgă aşa cum au făcut-o şi până acum câteva mii de ani..
Personal cred că singurul lucru care merită urmărit este autocunoaşterea. Cu cât oamenii vor ajunge să se cunoască pe ei înşişi mai mult, cu atât lucrurile se vor schimba de la sine..
(s-ar putea totuşi să mă răzgândesc şi în privinţa acestui fapt, totul poate fi revizuit din când în când, pericolul apare când nu se întâmplă asta)"

Eram într-o perioadă de reflecţie şi introspecţie atunci, în care am înţeles multe, dar am exagerat totuşi. Am intuit însă bine, m-am razgândit. Nu în sensul că acum consider că e bine să controlezi lucurile ci în sensul că este nevoie să existe un echilibru între contemplare/reflecţie şi acţiune.

Să încerc acum să dau o coerenţă tuturor acestor idei şi să le leg cumva de cea cu care am pornit acest articol.

Ei bine, cred că de fapt totul porneşte de la aceste posibilităţi pe care prezentul ni le pune la dispoziţie.
Am sentimentul că existenţa noastră se leagă de a creea viitorul care să conţină acele posibilităţi pe care noi ni le dorim. Pentru fiecare posibilităţile s-ar putea să difere, dar asta nu are importanţă. Ce are importanţă e ca fiecare să-şi dedice viaţa pentru a face lucrurile pe care el/ea şi le doreşte să devină realitate. Asta este ceea ce cred, însă nu sunt răspunzător decât de propriul comportament. N-am să port pică nimănui dacă nu face aşa, đeşi mi-aş dori.

Posibilitate ca oamenii să trăiască paşnic şi să nu se omoare între ei, există în acest moment, numai că nu sunt suficienţi care să o facă reală. Posibilitatea să folosim tehnologia pentru a ne optimiza viaţa, există şi ea în acest moment, însă se alege să fie folosită pentru a creea arme utilizate pentru control şi dominare.
De ce se întâmplă asta?
De ce anumite posibilităţi devin reale şi altele rămân doar nişte năluci?
Ce anume face ca o posibilitate să devină reală?
Alegerile noastre. Prin alegere mă refer, inclusiv la efortul de de a urmari o idee, de a îi da viaţă.
Adică ce vreau să spun, că noi alegem să creem arme război şi suferinţă?
Nu. Noi, adică majoritatea nu alege nimic, şi astfel cei puţini care aleg, şi care au şi puterea să influenţeze lucrurile, le vor influenţa. Asta este posibil pentru că cei mai mulţi nu-şi folosesc puterea de a modifica realitatea, de fapt nici nu ştiu ce-şi doresc, pur şi simplu păşesc pe acolo pe unde li se arată şi fac ce li se spune.

Aş vrea să cred că omul a depăşit stadiul în care singura preocupare a sa este să-şi procure plăcere fizică, fie prin stimularea simţurilor fie prin ingerarea de diverse substanţe active.

Lumea pe care o vedem este aşa cum este pentru că prea puţini oameni aleg să aducă posibilitatea unei lumi mai bune în existenţa.

Spuneam că prezentul există ca o rezultantă a transoformărilor anterioare, dar că posibilităţile pe care el le conţine nu sunt condiţionate de acele transformări. S-ar putea să mă fi înşelat. Prezentul are o inerţie. Când dai drumul unui bolovan la vale, el capătă o viteză, o inerţie. Se va mişca în direcţia în care a apucat să se mişte. Ar fi nevoie de multă energie pentru a-l deturna de pe trasa curentă. Ei bine această inerţie cred că există şi din punct de vedere social. Această inerţie este status-quo-ul.
Oamenii au tendinţa să facă ceea ce cultura în care s-au născut îi învaţă/obligă să facă. Posibilităţile de schimbare există, însă este nevoie de determinare, de forţă, de curaj. În lipsa unor oameni care sunt dispuşi să depună acest efort, lucrurile îşi vor păstra cursul.
Ideea de bază nu este însă să schimbi lumea, ci să aduci în existenţă ceea ce tu iţi doreşti să fie real.
De pildă, eu îmi doresc o lume fără bani, şi fără autorităţi, în care oamenii fac doar lucrurile pentru care au o motivaţie intrinsecă. Evident va trebui să existe un set de reguli pe care toţi le respectă, diferenţa faţă de starea curentă ar fi că toţi vor putea să participe la definirea acelor reguli.

Consider că această lume este posibilă?
Ar fi absurd să nu, eu am făcut-o posibilă în momentul în care m-am gândit la ea.

Am să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru ca această lume să devină reală?
Da!

Sunt nebun?
Nebunie este atunci când faci tot timpul acelaşi lucru şi aştepţi rezultate diferite. Eu fac exact opusul, încerc ceva nou.

Este bine sau rău?
Nu există bine sau rău, există doar ce poţi şi ce nu poţi face.

Spuneam la un moment dat că este absurd să intri în conflict cu prezentul, pentru că el deja există. Nu faci decât să-ţi cauzezi suferinţă!
Aş vrea să mai adaug şi următoarea idee:
Ar fi de asemenea absurd să nu faci ceea ce tu consideri că trebuie făcut, să îmbogăţeşti prezentul cu ceea ce tu crezi că îi lipseşte. Cred că asta este ideea pentru care m-am hotărât să scriu acest articol.

Oare cum vine asta, să nu intri în conflict cu prezentul totuşi să vrei să-l schimbi?
Ideea de bază nu este să distrugi ce există, ci să creezi ce nu există. Întotdeauna motivul principal este creaţia nu distrugerea.

De pildă, în loc să mă întreb:
"Cum pot convinge oamenii să-şi asume responsabilitatea rezolvării propriilor probleme în loc să le delege altora cărora nu le pasă decât de propriile lor probleme?"
mă întreb:
"De ce anume ar fi nevoie într-o lume fără autorităţi sau guverne?"

Iar răspunsul este, de o modalitate prin care oamenii pot colabora pentru identificarea şi rezolvarea problemelor comune.
Odată această posibilitatea înfăptuită ar putea duce chiar la schimbarea pe care mi-o doresc.

Cam asta este înţelegerea mea din acest moment şi asta este ceea ce mă determină în acţiunile pe care le întreprind.