LeaderSHIT

Uneori simt nevoia să mă revolt şi să urlu din toţi rărunchii, în hăul internetului, împotriva tâmpelii cronice şi condiţionării oarbe cărora unii din semenii mei le cad pradă.

Catalizatorul acestei dezhibări este fenomenul de "Leadership Training". Am să încerc să demonstrez de ce această sintagmă este profund contradictorie sau cel mult oximoronică.

O mică paranteză:
Este important să înţelegem că fiecare cuvânt este mai mult decât o simplă etichetă, şi asta deoarece fiecare cuvânt are propria lui logică, sau personalitate decă vreţi, ceea ce face unele asocieri de cuvinte ilogice sau lipsite de sens.
Există totuşi expresii compuse din termeni contradictorii, în care fiecare termen îşi pierde sensul său propriu pentru a lăsa loc unui cu totul alt înţeles pe care expresia îl poartă. O astfel de expresie poartă numele de oximoron şi este în genere o figură stilistică care de obicei sugerează opusul sensului real al unuia din termeni sau al unei implicaţii a acestuia.

Un exemplu de oximoron este: "Noapte albă". În mod evident toată lumea ştie că noapte este întuneric, iar întunericul este opusul luminii care este albă. Aşadar dacă încercăm să dăm un sens expersiei păstrând sensul inițial al termenilor implicaţi am spune că expresia n-are sens, sau este contradictorie. Întâmplător pentru această expresie există un sens alternativ, de sine stătător, ceea ce transformă expresia în oximoron. Putem spune "am făcut o noapte albă" iar prin asta înţelegem că nu am dormit în noaptea respectivă.
Dacă acest sens alternativ nu ar fi existat expresia ar fi fost doar contradictorie.
Închei paranteza.

În cazul expresiei "Leadership Training" nu este vorba de un oximoron ci doar de o contradicţie şi una chiar periculoasă.

Pentru a evidenţia acest lucru să începem printr-o traducere corespunzătoare. Aceasta este "Dresajul călăuzelor".
Sună dubios?  Să mă explic.

De ce dresaj?

Este important să facem distincţia între dresaj şi antrenament.
Am să-l parafrazez pe Bruce Lee care a zis "All knowledge is selfknowledge" şi am să zic "All training is selftraining".
Atât antrenamenul cât şi dresajul presupun pregătirea subiectului în vederea dobândirii unor aptitudini fizice şi/sau psihice necesare atingerii unui anumit scop. Diferenţa constă în faptul că în cazul antrenamenului scopul este autoimpus, iar motivaţia este intrinsecă subiectului, pe când în cazul dresajului scopul este impus din exterior iar subiectul este condiţionat să deprindă comportamentul dorit. Diferenţa este enormă.

De ce călăuză?

"Leadership" vine de la verbul "to lead", care de obice este tradus prin "a conduce". Această traducere este corectă dacă înţelegem corect ce înseamnă a conduce. Mulţi înţeleg prin "a coduce", "a da ordine" ceea ce este profund eronat.
Un leader nu dă ordine, ci este cel care îi călăuzeşte pe alţii prin labirintul întunecat al posibilităţilor către un deznodământ aşteptat, folosindu-se de lumina viziunii. Iar ceilalţi îl urmează nu pentru că sunt obligaţi ci pentru că subscriu la scopul urmărit şi au încredere în capacitatea acestuia de a intui drumul corect.

De unde vine deci contradicţia?

Contradicţia vine din faptul că un leader este cel care simte calea şi le-o arată celorlalţi şi nu invers. Calea nu poate fi învăţată ci ea te învaţă, trebuie doar să fii atent şi să observi, să o simţi.

Dresajul nu poate forma niciodată leaderi pentru că ignoră exact componentele cele mai importante şi anume autenticitatea şi voinţa care nu pot veni decât din interior. Tehnica şi priceperea, skill-ul, vin de la sine în momentul în care încerci să exprimi ceva. În fond leader-ul nu este cu nimic deosebit de artist care atunci când încearcă să exprime ceea ce vede în forul său interior ajunge să-şi dezvolte aptitudinile pentru a face asta într-un mod cât mai precis.

Autenticitatea şi voinţa nu sunt suficiente pentru a fi un leader, doar cu acestea două ai fi doar un manipulator meschin.
Dacă am adăuga şi inteligenţa, am avea un manipulator eficient şi eficace, dar diabolic. Ingredientul final, şi probabil cel mai important, pentru a obţine un leader desavârşit este compasiunea pentru semeni, dorinţa de a împinge lucrurile într-o direcţie mutual benefică.

Dresajul, ceea ce se practică fără discernământ în şcoală, pune accentul doar pe informaţie, pe tehnică chioară, dar ignoră, motivaţia, de ce-ul, care-l face pe individ să acţoneze într-o direcţie anume. De fapt după cum ştim, dresajul acţionează chiar spre distrugerea acestor calităţi care definesc un leader, un om liber în ultimă instanţă, deoarece dacă vrei să-ţi impui voinţa asupra cuiva, dacă vrei sa-l faci să facă ce vrei tu, trebuie să-i înfrângi voinţa, să-l umpli de teamă şi neîncredere în forţele proprii şi să te erijezi într-o autoritate supremă. Iată reţeta după care a fost construită societatea zilelor noastre, care produce maşini cu chip uman.

Cei care se laudă că formează leaderi, o altă expresie contradictorie, nu produc decât suflete amputate şi cinice care cred că pentru a deveni leaderi, pentru a atinge excelenţa, trebuie doar să urmezi nişte paşi pe care i-ai învăţăt la un curs.
A fi leader nu este o devenire mecanică ci o atitudine, care se reflectă într-o acţiune continuă de îmbunătăţire şi autocunoaştere.


Dacă ne uităm în istorie putem vedea că oamenii care cu adevărat au avut o contribuţie benefică pentru întreaga umanitate, adevăraţii leaderi, au fost indivizi independenţi, creativi, perseverenţi, curioşi, curajoşi, încrezători în propriile forţe care şi-au dedicat viaţa unei cauze nobile. Ei au fost călăuzele pe făgaşul existenţei pentru întreaga umanitate.

Concluzia acestor rânduri este că un leader nu este cu nimic diferit de un artist care nu este cu nimic diferit de un om liber.
Vestea bună este că fiecare dintre noi este un om liber, un leader şi un artist deopotrivă, un om complet. Tot ce trebuie să facem este să ne exprimăm ca atare.

Ştiu că iluzia faptului că nu e aşa e destul de puternică, şi ştiu că sunt indivizi care, din cauza lipsei unora dintre calităţile mai sus menţionate, au tot interesul ca această iluzie să fie păstrată.

Propunerea mea pentru toţi oamenii, atât pentru cei care consideră că sunt într-o eroare cât şi pentru cei care vor să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi, este ca data viitoare când se suprind plângându-se pentru propriile neajunsuri, sau când cineva se va oferi să ia decizii în numele lor, să-şi pună următoarele întrebări:

Cum să te-nveţe cineva ceva ce numai tu ştii? Cum să-ţi arate cineva ceva ce numai tu poţi descoperi? Cum să te-nveţe cineva cine eşti tu? Cum să gândească altcineva în locul tău?