10 martie 2010

Status quo-ul şi delegitimizarea întrebărilor existenţiale



Mi s-a tot spus în ultimul timp "Dom'ne prea filosofezi" sau "Întrebarea este prea filosofică".
Acest "prea" mă loveşte direct în moalele capului.
Nu numai că întrebarea este etichetată drept "filosofie" (despre boala etichetărilor şi aici) şi nici nu este băgată în seamă, dar mi se transmite că deja am şi întrecut măsura. Adică, filosofarea este aşa.. o extravaganţă pe care o poţi practica dar numai în anumite limite.
Nu mai contează că întrebările catalogate drept "filosofie" ţin de înţelegerea propriei existenţe, că "doar n-o să schimbăm noi lumea". Nu, nu schimbăm lumea, dar putem măcar înţelege de ce facem ceea ce facem şi în ce măsură are asta legătură cu realitatea?

Mi-aduc aminte de o replică din "Cel mai iubit dintre pământeni" : "Filosof..! O meserie n-aveţi, da' pretenţii cu caru'!"
E adevărat, întrebările existenţiale nu ţin de foame, dar îţi pot da informaţii folositoare legate de optimizarea propriei existenţe şi nu numai.

De fapt, delegitimizarea întrebărilor existenţiale începe chiar din şcoală, unde copilul învaţă că genul ăsta de întrebări ţin de condiţia de geniu, nu de omul normal, prin urmare n-ar trebui să-şi bată capul cu ele.( Despre asta în a doua parte a articolului de aici )

Problema devine cu atât mai gravă, după părerea mea, observând că jurnalişti respectabili, adoptă aceeaşi atitudine( cel puţin public ):

"E prea filozifica problema, dar corecta. Cand si pentru ce traim. :-)
Nu ma simt in stare sa raspund decat pentru mine."

Cu alte cuvinte, ne simţim în stare să umplem pagini întregi dezbătând problemele complexe cu care ne confruntăm azi, căutând de asemenea soluţii complexe, însă ne este greu să observăm cauzele simple care au dus la crearea acelor probleme.
Jocul probabil este prea interesant pentru a lua lucrurile cu adevărat în serios...

Nu pretind că ştiu eu mai bine, însă este cât se poate de evident că majoritatea problemelor grave cu care se confruntă populaţiile în ziua de azi sunt probleme create tot de oameni, în timp ce încercau să rezolve alte probleme la fel de artificiale.

De ce nu recunoaşte nimeni cauzele reale?
De ce nu recunoaşte nimeni limitările minţii umane şi incapacitatea acesteia de a controla sisteme complexe precum cel creat de propria noastră existenţă pe această planetă?

Oamenii ăştia care încearcă să ne controleze nu-şi dau seama că şi ei sunt la fel de captivi ca şi noi în acest sistem?

Bogaţii sunt la fel de nefericiţi ca şi săracii..

În momentul în care încerci să-l controlezi pe altul renunţi la tine..

De fapt nimeni nu controlează nimic, există doar iluzia controlului, care apare din cauza faptului că refuzăm să observăm realitatea. Micimea noastră, perisabilitatea noastră, de ce nu le acceptăm?

Mintea umană nu poate controla viaţa, o poate doar experimenta.

Faptul că omul a inventat apa caldă nu înseamnă că poate controla viaţa ci doar că o poate optimiza. Este o diferenţă majoră!

Optimizarea este o componentă a evoluţiei, controlul nu!

26 de comentarii:

codru'verde spunea...

filozofarea e o chestie buna, in principiu. in rest, poate ceva actiune n-ar strica. te cam plictisesti de la o vreme doar sa gandesti lucrurile pe care le-ai si putea face. suntem oameni inzestrati cu simturi ce trebuie intretinute; poate doar un calculator sa se rezume la un calcul lucid. si fara actiune nu vad sensul vietii. adica, pana una alta, nu putem fi precum pietrele in soare, sa fim doar. sa fim presupune atat gandire cat si actiiune. parerea mea de om de semi-actiune :)

individul_x spunea...

Deci, eu nu pun la îndoială acţiunea, ba din contră consider că viaţa este acţiune. Ceea ce pun la îndoială este ce gândim şi cum gândim atunci când gândim. Prin urmare filozofarea, care implică un anumit tip de gândit, nu este o chestie bună doar în principiu, ci în realitate, pentru că ţine exact de înţelegerea realităţii.
Ba chiar aş putea spune că de fapt majoritatea problemelor cu care ne confruntăm azi au apărut pentru că cineva a gândit prea mult încercând să controleze lucrurile, ăsta fiind alt tip de gândire, păgubos în opinia mea.
Astfel azi în loc să ne folosim simţurile, adică să trăim, ajungem să ne gândim cum să rezolvăm problemele pe care le-am creat. Este un cerc vicios, ce nu poate fi întrerupt decât înţelegând( prin filosofie ) că un anumit tip de gândire( controlul ) nu îşi are rostul.
Altfel spus în loc ca într-o miercure după masă, să mergi în parc la o plimbare pentru că este frumos afară, ajungi să te gândeşti că trebuie să mergi la serviciu unde o sa gândeşti şi mai mult ca să faci nişte bani pentru a trăi?!?...
Aberant!

Radu spunea...

e dificil sa citesti astfel de bloguri. Cine ti-a spus ti-a spus bine "Prea filosofezi". Scrie mai pe intelesul prostimii. E obositor de citit in fata computerului sau intr-o carte daramite sa mai si procesezi informatia. Personal prefer informatia pragmatica, utilitara sau documentara.

individul_x spunea...

Radu, nu e nimeni obligat să facă nimic din ce nu vrea/poate...
De asemenea, fiecare este liber să-şi structureze informaţia aşa cum crede de cuviinţă..

Anonim spunea...

Mă amuză oamenii care spun ca urăsc filozofia şi filozofează pe tema urii faţă de filozofie.

individul_x spunea...

Oameni suntem cu toţii şi probabil până nu vom găsi un numitor comun vor continua să existe neînţelegeri, conflicte, etc.
Atâtă timp însă cât nu suntem dispuşi să ne înţelegem pe noi şi pe ceilalţi, vom continua probabil să bâjbâim...

Anonim spunea...

Unii oameni se feresc de inrospecţie sau de extrospecţie dintr-o comoditate care de cele mai multe ori ascunde adevărata cauză - frica de a se privi în "oglindă", frica de ei înşişi.De aceea am inventat masca sau persoana. Pentru a ne fi mai greu să ne observăm. Interiorul întotdeauna va conţine informaţie "neplăcută", care nu se va pune de acord cu cei ce suntem în viaţa socială. Omul este pus în situaţia de a alege între explorarea adâncurilor şi părerea majoritară, care spune, Nu mai pierde timpul gandindu-te! Trăieşte-ţi viaţa! De cele mai multe ori va alege calea aparent lipsită de probleme.
Cred că vom continua să bâjbâim mult şi bine dacă vom continua să fugim de umbra noastră...

individul_x spunea...

Asta spun şi eu "Trăieşte-ţi viaţa!", dar fiecare să realizeze că asta înseamnă autocunoaştere, că a-ţi trăi viaţa înseamnă mult mai mult decât a te conforma unor reguli impuse din afară.

Această bâjbâire este momentan realitatea, şi nu avem ce-i face, nu putem decât să trăim, fiecare va înţelege când va fi pregătit...

Radu spunea...

@bogdanul: nu urasc filosofia si nu filosofez pe tema urii fata de filosofie. Doar daca nu sunt de acord cu ea nu inseamna ca sunt anti. Este critica, nu anti-ceva. Critica este ceva constructiv.

@individul.x - depinde carui public te adresezi. te deranjeaza ca am intarit critica ce ti s-a adus din partea altora? Filosofie se invata si in liceu si mi s-a parut foarte faina.
M-am uitat pe blogul tau si nu ai nici un topic mai pragmatic.
De exemplu aici: http://guvernare-libera-ro.blogspot.com/2010/01/eliberarea-mintii.html
nu ai nici macar paragrafe. E greu sa iti urmaresc articolul desi ma intereseaza subiectul, eliberarea mintii, dar din perspectiva unei dependente chimice, chiar sunt curios cum se poate aborda problema la modul filosofic.

Eu am vrut sa subliniez ca cine te-a criticat inainte a avut dreptate, insa intr-adevar, e treaba ta cum iti structurezi informatia.

individul_x spunea...

Radu, nu era nicio problemă că am fost "criticat", problema era că oamenii tind să eticheteze şi să de-a de-o parte nişte întrebări/probleme fără a se gândi efectiv la ele, fără a le lua în serios. Dacă te gândeşti mai serios îţi dai seama că de fapt nu ştii nimic despre problema în cauză şi ai doar iluzia că ştii. Despre asta am vorbit şi în "Eliberarea minţii".

Eu întotdeauna am considerat conţinutul ca fiind cel important însă probabil că ai şi tu dreptate, nici forma nu poate fi lăsată de-o parte. O să fiu mai atent cu paragrafele, ţine de optimizare.
Mulţumesc pentru feedback.

Radu spunea...

Articolul acesta este foarte interesant, mie unul, imi place.

Filosofia reprezinta constientizarea cauzei unei probleme (insa generale), sunt de acord cu tine :-)

Eu insa ma axez si pe luarea de atitudine pentru problemele clar identificate, singulare, de-asta spuneam de pragmatic.

De exemplu, cum spui tu, fraza mea preferata din acest articol "Oamenii ăştia care încearcă să ne controleze nu-şi dau seama că şi ei sunt la fel de captivi ca şi noi în acest sistem?" - am putea avea o solutie practica, dar e problema pusa la modul general.

De manipulare putem vorbi in televiziune, marketing sau politica, insa .. la modul general, solutiile vor fi zero. La modul singular, pe problema in sine, vor exista solutii in functie de gravitatea problemei si de cauza ei.

Din pacate, cei ce incearca sa ne controleze isi dau seama ca sunt dependenti de mase. In tehnicile de manipulare despre care am mai citit, totul se bazeaza mai nou, in epoca noastra, sa convingi masele sa isi doreasca supunerea.

Si atunci, daca nu ne place, ce ne mai ramane ?
Sa luam atitudine. Intr-un fel si articolul tau este o luare de atitudine la adresa celor ce te-au criticat.

Pe subiectul "eliberarea mintii" putem discuta mai pe larg, ma obsedeaza ideea de cand am vizionat Matrix :-))

Insa la fel.. pe langa abordarea filosofica.. trebuie sa fie si practic. Si anume, de ce anume trebuie sa te eliberezi mental? Si cum? Care este solutia?

Eu cred ca la asta se refereau persoanele care iti spuneau ca "prea" filosofezi. Insa nu ti-au spus si de ce, au respins ideile tale pur si simplu. Ceea ce nu e ok din partea lor.
Iar cu intrecutul masurii.. au exagerat.. fiecare are frustrarile lui.

;)

individul_x spunea...

Păi să le luăm pe rând:

În primul rând pentru a rezolva orice problemă ce implică mai multe persoane, comunicarea este foarte importantă, pentru că ea permite identificarea reperelor comune de la care se poate pleca. Personal, cosider că acest lucru este fundamental. Nimic nu se poate construi dacă nu ai o bază comună. Mă bucur că deja ăsta este un punct pe care l-am atins.

În al doilea rând, eu consider că pentru orice acţiune sau stare a lucrurilor în plan fizic există un corespondent în plan mental( o idee, o convingere, etc ). Există o relaţie de cauzalitate între cele două. Planul mental îl induce pe cel fizic. Prin urmare, orice problemă în plan fizic este doar un efect al unei probleme în plan mental. A încerca să tratezi problema în planul fizic este deci o eroare.
Aşa ajungem la ce putem face.
Cum ai spus şi tu "totul se bazeaza mai nou, in epoca noastra, sa convingi masele sa isi doreasca supunerea."
Controlul minţii despre asta e vorba. Despre asta a fost vorba tot timpul.
Eu sunt de părere că simpla înţelegere a acestui aspect şi a ideilor prin care ne lăsăm controlaţi este suficientă pentru a ne elibera.
Nimeni nu te poate controla dacă tu nu accepţi asta. Devii controlabil când renunţi la tine şi începi să te încrezi în "autorităţi" care îţi spun că "eşti prost" că "nu te pricepi" că "ai nevoie de ei".
Este atât de simplu. Simpla înţelegere.
De aceea insist eu pe înţelegerea realităţii şi pe autocunoaştere. Nu este nevoie să facem ceva, în plan fizic, e suficient să ne folosim mintea, asta ne va schimba comportamentul şi în cele din urmă realitatea.

În al treilea rând, acest articol este o luare de atitudine, dar nu împotriva celor care m-au criticat, ci pentru luarea în serios a întrebărilor care ne pot elibera.

Flavian spunea...

Eu nu ma omor cu filozofia de dragul filozofiei. Dar pentru ca am avut si eu experiente asemanatoare in care mesajele mele erau considerate cam filozofice, incerc sa pun problema altfel.

Reusim sa despicam firul in 14 pe aproape orice subiect. De la astronomie la tehnica bagarii acului in atza. De la fizica cuantica la economie. Suntem specialisti in analiza si teoretizarea unei game extraordinare de subiecte cu relevanta de la zero la infinit.

Cand vine insa vorba de lucruri gen: scopul vietii, nastere, moarte, utilitatea actiunilor noastre zilnice atunci brusc gasim ca scuza faptul ca sunt "filozofice" si nu trebuie sa ne batem capul cu asa ceva.

Despicarea in 14 a faptului ca gigel are cravata violet e o chestie cool. Intrebarea daca gigel chiar merita atata atentie e filozofica. Iar ideea ca habar nu am nimic despre subiectul cravatelor violet deci poate ar trebui sa ma abtin de la analize e deja absurda. Despicarea in 14 a firului pe faptul ca ionel a zis cutare tampenie e o chestie utila. Intrebarea despre cine e de fapt ionel si care e cu adevarat scopul sau in viata e inutila si filozofica.

O scuza. Un mod de a te ascunde in spatele unei etichete pentru a evita discutiile cu adevarat importante. Asta e ceea ce devine filozofia in ultima vreme. Si nu e singura. Mai avem si altele. Conspiratie. Asta e inca o eticheta pusa subiectelor incomode pentru a evita dezbaterea lor. Pseudostiinta. Pentru orice iese din sfera de cunoastere a "stintei" actuale.

E simplu. In momentul in care n-ai chef sau nu esti in stare sa-ti folosesti capul arunci pur si simplu vina in alta parte. Problema nu e la mine. Subiectul e prea filozofic. Sau conspirationist. Sau nu e acceptat de "stiinta" care mi-a fost inoculata in scoala.

Pe vremuri se mai foloseau si alte paravane. Erezie. Nu poti vorbi de asa ceva, religia nu permite, biblia ne invata. Vrajitorie. Te arde inchizita pe rug daca deschizi subiectul. Nebunie. Nici un om normal nu poate spune asa ceva. Pseudostiinta. Stiinta oficiala nu cunoaste si nu merita atentie asemenea discutii.

Eh.. asta-i lumea in care traim. Incet-incet se schimba si noi o data cu ea. La naiba.. iar m-am lungit.. cu filozofia...cred ca iese un articol si din asta pana la urma... :-D

individul_x spunea...

Închistarea în nişte credinţe şi "protejarea" de orice altceva prin diverse tehnici evazioniste, e o chestie păguboasă ce generează multe probleme.
În schimb acceptarea faptului că nimeni nu deţine şi nu poate deţine adevărul absolut, prin urmare omul cât trăieşte învaţă şi înţelege, duce la o atitudine deschisă ce te păstrează în prezent. Altfel rămâi prins într-un trecut ce nu mai există..
Îninte de înţelegere, vine acceptarea necunoscutului şi a îndoielii. Acceptarea şi asumarea întrebărilor duce la noi înţelegeri.. iar înţelegerile te eliberează.
Asta mi-ar plăcea să înţelegem toţi.. mă între totuşi dacă nu cumva pe undeva greşesc şi eu dorindu-mi asta..

Flavian spunea...

P.S. Delegitimizarea. Google it and delete this comment after title correction... :)

individul_x spunea...

Ups.. De-le-gi-ti-mi-za-rea. Corect!
Mulţam de corectură.
Nu cred că-i cazu' să şterg comentariul tău. Mai greşeşte omu'. N-are rost să ascundem asta ;)

Gab spunea...

"Există o relaţie de cauzalitate între cele două. Planul mental îl induce pe cel fizic."

Tz, tz. Cauzalitate, reductionism. Eu as vedea mai degraba treaba ca pe o bucla de reactie, in care fiecare element este o cauza dar si efectul celuilalt.

individul_x spunea...

La ce te referi când spui "element" ?

individul_x spunea...

În fine, dacă prin element înţelegi orice există, eu aş zice că există un tot care interacţionează cu sine. Energie care se transformă, am mai zis asta.

N-am înţeles totuşi ce treabă are reducţionismul cu propoziţia pe care ai citat-o. Reducţionsimul este încercarea de a explica orice ca sumă a părţilor.
Mă întreb dacă n-aş fi scris articolul legat de înţelegerea realităţii în care vorbeam de reducţionism ai mai fi pomenit de el. E interesant..

Ceea ce încercam eu în articolul ăsta este să înţeleg puţin legătura dintre realitatea mentală şi realitatea fizică, care deşi există simultan în aceeaşi realitate obiectivă, sunt diferite. Cu cât discrepanţele dintre cele două sunt mai mari cu atât am senzaţia că se crează noi probleme, noi conflicte..

Oricum dacă încerci să găseşti neconcordanţe între ideile din acest blog vei găsi cu duiumul :)
De fapt asta e şi ideea, e o încercare de a pune totul la îndoială, de găsire a echilibrului. Fiecare nouă concluzie este pusă şi ea la îndoilă şi de multe ori se dovedeşte a fi o exagerare sau o eroare..

În realitate ( oricare ar fi ea ) nu ştim nimic.. dar continuăm să încercăm.
De ce? Exact!

Gab spunea...

Tot ce vroiam sa spun este ca nu exista simple relatii cauza-efect. Este vorba de ceva bidirectional.

In cazul nostru de faţă, aş spune că nu numai planul mental îl cauzează pe cel fizic, ci şi invers.

Gab spunea...

Şi în definitiv, probabil că şi separarea asta fizic/mental e doar un construct cultural.

individul_x spunea...

Faptul că ceea ce percepem ne afectează acţiunile care afectează planul fizic care apoi este din nou perceput şi totul este luat de la capăt este într-un fel evident. N-am zis niciodată altceva. Ceea ce vroiam însă să scot în evidenţă este că întotdeauna acţiunile sunt generate în planul mental, iar cauzele pentru eventualele probleme cu care ne confruntăm se găsesc foarte probabil acolo.
Faptul că există o separare între fizic şi mental e o chestie pe care fiecare o poate testa pentru sine. De altfel sunt vechi întrebările legate de dualităţi de genul minte şi trup, spirit şi materie..

Gab spunea...

Vechi, dar nu lipsite de actualitate... Iar eu unul am adesea tendinta sa nu privesc cu ochi buni dihotomiile.

individul_x spunea...

Unificarea şi înţelegerea ca un tot a realităţii este ceea ce mă preocupă şi pe mine. De aceea m-am şi referit la dualitate, ceea ce presupune natura duală a aceluiaşi lucru, coexistenţa a două concepte opuse care se susţin reciproc şi nu la dihotomie care presupune diviziunea în două părţi ce nu mai au neapărat legătură unul cu celălalt deşi provin din aceeaşi sursă.
Dacă mă întrebi pe mine, dihotomia este abordarea reducţionistă în timp ce dualitatea este abordarea holistă. Deci m-ai acuzat de reducţionism degeaba :)

Sebastian spunea...

Psihologia insemna in antichitate "Stiinta despre Suflet".
Cati dintre psihologi mai cred azi ca exista suflet?
Totusi, ce studiau anticii? Sufletul!!!!

individul_x spunea...

Deocamdată vorbeam de filosofie, dar şi psihologia este importantă..
În ziua de azi avem atât de multă istorie în spate încât cu greu mai poţi fi atent la ce se întâmplă în realitate fără a te lăsa influenţat de ea..
Dintr-un anumit punct de vedere e bine.. nu e prea eficient să inventezi de fiecare dată roata, pe de altă parte însă, rişti să te decuplezi de realitatea imediată şi să rămâi prins în chingile trecutului..
Într-adevăr, azi sunt atât de multe distracţii în afara noastră încât nu prea mai avem timp să ne uităm şi în interior să vedem ce-i acolo.
Dacă doar am şti că e foarte posibil ca exteriorul să fie în mare parte determinat de interior..