Oameni

Nu știu cum ar putea un om să nu fie măcar puțin mișcat de piesa asta...

Mă întreb, oare ce Dumnezeu l-a mânat pe omul ăsta să compună așa ceva? (la propriu și la figurat)

Ce îi mână pe toți creatorii de frumos?

Întotdeauna mi s-a părut că oamenii ăștia au acces la ceva la care eu nu am.

În ultima parte a vieții mele am fost obsedat de adevăr, de a înțelege lucrurile așa cum sunt ele, în profunzime, însă îmi dau seama că frumosul este altceva. Este relația subiectivă între observator și ceea ce percepe și care nu are nicio legătură cu faptele. Era vorba aia "frumusețea este în ochiul privitorului".

Capacitatea de a percepe/crea frumosul este de fapt capacitatea de a percepe/reproduce armonia. Armonia culorilor, armonia sunetelor, armonia mișcărilor, armonia interacțiunilor...

Frumosul, îmi pare că merge mână în mână cu compasiunea, cu apropierea de tot ce există și acceptarea realității așa cum este ea.
De ce oare? Poate pentru că și frumosul și compasiunea sunt expresii ale unor armonii însă de altă factură?

Se conturează iată, doi poli mentali, componenta rațională ce lucrează cu fapte, cu cantități exacte care face judecăți de valoare și care vrea să afle adevărul așa cum este el, și această componentă responsabilă cu observarea și probabil păstrarea și amplificarea armoniei percepute.

Sigur, asta nu mai miră pe foarte mulți. Totul pare să se muleze perfect pe ce ne tot spun oamenii de știință despre structura creierului cu cele două emisfere una rațională, iar alta holistică.

Lucrurile au sens și din punct de vedere al evoluției, care a selectat două componente cu funcții diferite dar care se complementează reciproc, una care are imaginea de ansamblu a sistemului din care face parte și una care se ocupă cu fapte și detalii imediate.

"Pace, frumos și adevăr" - iată valorile fundamentale ce au fost sintetizate de-a lungul istoriei omului.
Lucrurile capătă perspectivă și apare o nouă întrebare: Care este relația dintre cei doi poli dintre frumos și adevăr?

Intuitiv poți spune că ansamblul funcționează în mod optim (un aspect al gândirii raționale) atunci când cele două componente sunt în echilibru, în armonie (un aspect al gândirii holistice). Nu putea să lipsească și această observație meta.

Deci într-un fel putem spune că gândirea rațională este de fapt o subfuncție a celei care urmărește păstrarea armoniei generale.
Această concluzie este susținută și de observațiile pe care le putem face legat de diferențele de scară la care funcționează optim cele două componente.

Componenta rațională funcționează bine atunci când lucrează cu un set restrâns de variabile, reușind să definească foarte bine modul în care acestea se influențează reciproc. Este extrem de utilă atunci când vine vorba de supraviețuire, de situații de urgență, de tehnologie. Rezultatul funcționării ei este ceea ce denumim generic inteligență.

Pe măsură ce complexitatea sistemului observat crește, componenta rațională este depășită, prea multe detalii, prea multe lucruri de care trebuie ținut seamă, este compleșită.

Ce fericire însă că exact asta este zona unde componenta holistică lucrează la parametri optimi. Nu poate ține seamă de toate detaliile, însă are imaginea de ansamblu, și poate vedea unde armonia este în primejdie. Astfel poate ține lucrurile pe un făgăș de normalitate.

Aș putea să jur că frecvența de funcționare a componentei raționale este foarte mare, surprinzând lucrurile mici, detaliile, având rază mică de acțiune în timp ce frecvența celei holistice este foarte mică, surprinzând panorame, suprafețe mari ( și nu mă refer doar la ce vedem ci la tot ceea ce percepem sau gândim).

Macro și micro.
Ansamblu și detaliu.
Frumos și adevăr.
Armonie și fapt.

Ce rezultă când cele două componente sunt în echilibru?

Răspunsul îl simțim/bănuim cu toții: Pacea

Un om echlibrat este un om împăcat cu el însuși și cu întreaga existență.
Eficient dar și înțelegător.
Pragmatic dar și contemplativ.
Creator de frumos dar și de lucruri utile.

Iată care cred că este adevăratul potențial al ființei umane, al fiecărei ființe umane.

Am să fac un pas în spate și-am să-mi pun următoarea întrebare:

Ce concluzii putem trage dacă ne uităm la lumea noastră?

Armonia pare să sufere nu-i așa?

Pare că rațiunea și-a cam băgat coada acolo unde nu-i fierbe oala. Cel mai evident loc este sistemul social, care evident este mult prea complex să poată fi administrat optim de rațiune.

Stau și mă-ntreb, ce ne dorim cu toții de fapt? Nu pace, nu liniște?

N-ar fi mult mai ușor să lăsăm componenta holistică să-și facă treaba?
Inventăm coduri morale, legi care să reglementeze interacțiunile între oameni însă uităm că fiecare este dotat deja cu capacitatea de a păstra armonia în mod natural. Încercăm să folosim componenta rațională pentru a administra un aspect ce se pretează componentei holistice. S-o lăsăm să-și facă treaba!

Ideea că asta este calea de urmat este prezentă în limbajul de zi cu zi pe care-l folosim cu toții dar a cărui semnificație se pare c-am uitat-o.

Mai țineți minte ce ni se spunea când eram mici atunci când greșeam ceva? "Nu e frumos ce faci"
Nu e frumos!
De observat că expresia "nu e frumos" nu poartă cu ea o acuză, este pur și simplu o atenționare amicală că ceea ce faci periclitează armonia. Asta este compasiunea! Asta este influența componentei holistice!

Atunci când spui "Nu e corect ce faci" deja îi adresezi o acuză celuilalt, deoarece "corect" este un cuvânt ce se adresează direct componentei raționale, cea care judecă și asociază valori. Dacă nu e corect, e greșit, deci ești un om rău. Aceasta concluzie este trasă în mod automat de rațiune și duce la nenumărate convulsii mentale și sociale.

Asta este diferența.

De-asta componenta rațională nu are ce să caute în relațiile interumane, de-aia să ne judecăm unii pe alții este o mare eroare.
( Fraza asta denotă rațiunea care a înțeles să nu-și mai bage coada unde nu-i fierbe oala )

O altă observație interesantă este că în timp ce derapajele componentei raționale se văd la nivel macro, derapajele componentei holistice se văd la nivel micro.

Există oameni, în special artiști, care crează lucruri extraordinare, dar care sunt incapabili să aibă grijă de ei, și au o grămadă de probleme de natura practică. Ei sunt exemple unde componentea holistică este pe cai mari iar rațiunea suferă.

Există deci un spectru larg de exacerbări, fie de-o parte fie de cealaltă însă zonele de impact sunt diferite, de aceea pentru a avea armonie atât la nivel personal dar și social trebuie ca fiecare individ să găsescă punctul de echlibru între cele două componente.

Deci:
Pace, frumos și adevăr!

A se citi: hai să urmărim cu toții pacea păstrând/sporind armonia și căutând adevărul..