Regăsire

Omul se poate regăsi pe sine doar prin două lucruri - prin creație și prin interacțiunea cu ceilalți oameni.

Atunci când omul creează având ca obiectiv înfrumusețarea vieții celorlalți este complet. împărtășirea creației tale cu ceilalți și bucuria lor este împlinirea supremă.

Când te pui în slujba celorlalți prin alegere deliberată atunci ceea ce creezi tu va deveni rostul vieții tale. Înseamnă că ți-ai găsit vocația, înseamnă că te-ai găsit pe tine. Găsirea de sine nu este ceva static, un obiect sau un gând.. oh nu... este mult mai mult decât atât, este o cale, o atitudine față de viață, un rost. Mulți asociază asta cu kharma, cu "ce sunt aici să fac". Aș merge chiar mai departe și aș spune că dacă ar fi să dăm o definiție lui "Dumnezeu" atunci aceasta ar fi, Dumnezeu este calea, nu o ființă nu un ceva fix, ci o cale, un mod de a fi, iar atunci când cineva și-a găsit calea, adică s-a găsit pe sine înseamnă că l-a găsit pe Dumnezeu, trăiește la adevăratul său potențial. Nimic supranatural, doar sublim.

Ca să te găsești însă pe tine, înseamnă să unești interiorul cu exteriorul, să reconciliezi partea cu întregul. Iar asta se grefează perfect pe ideea pomenită mai sus, anume că omul se regăsește prin creație și prin ceilalți oameni. De ce asta?

Păi dacă stăm să ne gândim, creația este expresia cea mai curată și precisă a interiorului, individualitatea supremă, în timp ce oamenii din jur reprezintă cumva expresia cea mai complexă și poate totodată cea mai frumoasă a ceea ce natura are de oferit, fără a subestima celelalte creații minunate ale acesteia, în fond tot ce este.. este natură. Așadar, punând creația în slujba oamenilor practic interiorul se armonizează cu exteriorul până la punctul în care cele două se contopesc într-o existență continuă, neîngrădită. În această stare toate fricile, anxietățile și suferințele dispar, deoarece ele nu se pot sprijini decât pe izolare. Când omul se deschide nu mai rămâne loc decât pentru creație și iubire ( sentimentul profund de contopire cu tot ce există ).

Trebuie specificat că nimic din toate astea nu trebuie forțat, totul apare de la sine, spontan, natural. Tot ce trebuie să facem este să ne dăm la o parte din calea noastră, cum foarte frumos spunea Carlos Santana. Asta înseamna doar să ne observăm acțiunile și gândurile și să conștientizăm blocajele pe care le-am creat. Odată conștientizate acestea se dizolvă și lasă loc autenticității să se desfășoare.

Oare cum ar arăta omenirea dacă mai mulți oameni ar trăi în această stare de contopire cu tot ce există?

Câte dintre activitățile umane actuale sunt compatibile cu o astfel de stare?

Cum ar acționa un om care nu face distincție între binele său și binele celorlalți oameni sau invers între răul celorlalți și răul său?

Să îndrăznim să ne analizăm propriile gânduri și acțiuni din perspectiva acestor întrebări. Cred că putem afla nenumărate lucruri pe care le ținem ascunse față de noi, reușind astfel să conștientizăm unde stăm în calea noastră și să ne dăm într-o parte.