25 martie 2010

Biologie, Tehnologie, Amnezie


        Te naşti. Din acest moment ceilalţi încep să te înveţe regulile pe care trebuie să le respecţi, ce poţi să faci, ce n-ai voie să faci, ce nu e frumos să faci, ce trebuie să faci. La început îi ignori, îţi vezi de treaba ta, nu că ai şti care-i aia, dar faci ce-ţi vine. Când lumea vede că nu te supui măreţelor reguli impuse, ( pe care ca în bancul cu maimuţele, mulţi nici nu ştiu de ce există şi trebuiesc respectate, dacă-i întrebi probabil ţi-ar spune că aşa e frumos, că asta înseamnă să fii civilizat), se apelează la agresivitate, aşa că în cele din urmă n-ai ce face decât să te conformezi. În curând vei ajunge şi tu să respecţi regulile, ba chiar să le şi impui altora şi să uiţi că de fapt le respecţi pentru că ţi-au fost impuse şi ţie, nu pentru că ai ales tu. Dar e mai bine aşa, să uiţi, altfel s-ar putea să ajungi să ai remuşcări mai târziu că te-ai lăsat subjugat. Dar nu aveai ce face atunci nu? Erai doar o mână de carne, n-aveai nicio apărare în faţa mâinilor dojenitoare şi strigătelor aprige să te conformezi.

Deşi într-adevăr, nu ai nicio vină că atunci te-ai conformat, pentru că efectiv nu aveai ce face, faptul se schimbă după ce mai creşti şi capacităţile tale, atât fizice, dar mai ales mentale se mai dezvoltă şi ai ceva mai multă libertate în a alege cum să fii. Această alegere există. Poate nu suntem conştienţi de ea, dar este acolo, o putem face. Dar cine ar alege-o? Tu ai alege-o? Ai alge să transformi persoana care ai ajuns, în mare parte fără voia ta, dar cu care te-ai obişnuit, pe care chiar ai ajuns s-o admiri într-un fel? Ai avea curajul să o iei de la capăt, dar de această dată asumându-ţi toate alegerile? Cum ai fi dacă brusc ţi-ai uita trecutul? Cum ar fi dacă toţi oamenii şi-ar uita trecutul în acelaşi timp şi ar fi nevoiţi să se redefinească, să se reinventeze? Ca jocul să fie mai interesant să zicem că toată infrastructura şi toate cunoştinţele practice ar rămâne. Oare cum ne-am reinventa? 
Ne-am minuna de nenumăratele invenţii făcute pentru a distruge? Ne-am minuna de bucăţile de hârtie pe care trebuie să le schimbăm pentru a supravieţui? Am reinventa o cu totul altă societate umană bazată pe colaborare sau am continua să ne luptăm între noi. Am recrea toate diviziunile bazate pe naţionalitate, limbă, religie, sex, etc sau am reîncepe să construim sub o singură umbrelă, cea a rasei umane? ( Atenţie, diviziune nu înseamnă diversitate. Diviziunea este cea care generează conflict, diversitatea nu )

În ce măsură ceea ce trăim azi este o consecinţă a "naturii umane" şi în ce măsură o consecinţă a ideilor învechite cărora încă ne supunem?

În ce măsură o schimbare ţine de evoluţia noastră ca şi specie şi în ce măsură de evoluţia ideilor de care ascultăm?

Este omul capabil să reconstruiască o societate cu mult mai avansată dacă nu ar mai trebui să se conformeze presiunilor culturale actuale sau nu?

Dacă privim mai în detaliu, putem vedea că evoluţia se manifestă pe mai multe planuri.



Agenţii evoluţiei în plan biologic sunt genele, în plan mental memele( după cum le-a numit Richard Dawkins ), iar în plan tehnologic, well, eu le-am zis scheme, având în minte schemele electronice, de asemena sună ca celelalte două. Nu ştiu dacă se potriveşte neapărat. Oricum, tehnologia înseamnă mult mai mult decât electronică. Deci în acest caz prin scheme ar trebui să se înţeleagă modalităţile de construire ( planurile ) folosite pentru toate uneltele pe care omul le-a inventat.

După ce o bucată lungă de vreme evoluţia s-a jucat în planul biologic, de ceva timp joaca a început şi în planul mental ce a apărut pe suportul structurii biologice. Acesta ( planul mental ) la rândul său a mai generat un plan, cel tehnologic, pe care omul îl foloseşte pentru a înţelege şi a restructura mediul în folosul său.
Atât planul bilogic cât şi cel tehnologic se manifestă, pe suportul material al mediului. Cele două coexistă în acelaşi mediu fizic.
Ambele într-un fel sub controlul planului mental.

Ceea ce poate fi observat cu uşurinţă este faptul că din momentul în care omul a început să modifice mediul, corespunzător cu nevoile sale, evoluţia sa pe plan biologic, a încetinit, deoarece presiunile mediului, cele care provomează selecţia naturală, prin urmare evoluţia, au fost înlăturate cu ajutorul tehnologiei.

Cum evoluţia tehnologiei este deocamdată în totalitate sub controlul planului mental, sau poate chiar parte din acesta, putem trage concluzia că acesta din urmă este într-un fel principalul responsabil pentru ceea ce vedem şi trăim astăzi.

Un eveniment fără precedent, cel puţin în istoria vieţii pe această planetă, este apariţia acestui plan mental, ceea ce în opinia mea poate fi considerat chiar un nou organism care acţionează la un alt nivel al evoluţiei. De ce la un alt nivel? Deoarece spre deosebire de celelate entităţi, inclusiv corpul uman, care evolueză prin adaptarea la mediu în urma selecţiei naturale, acest organism mental deşi influenţat şi de regulile evoluţiei propriu-zise are de asemenea şi capacitatea de a se autoregla în timp real. Mai mult decât atât poate modifica şi mediul înconjurător şi chiar propriul suport biologic ( Bruce Lipton are o prezentare interesantă ). Deşi acest lucru ar fi putut să îmbunătăţească existenţa omului, lucrurile nu stau chiar aşa de simplu, pentru că mai avem un jucător, emergenţa. Interacţiunile tuturor minţilor indivizilor au dat naştere la un nou plan, cel cultural, care într-un fel acţionează ca un mediu asupra minţii noastre nelăsând-o să-şi facă chiar de cap. Este ca şi cum un atom, sătul să tot fie supus de forţa electromagnetică, vorbeşte cu nişte miliarde de confraţi de-ai săi să colaboreze pentru ca împreună sa scape de influenţa ei.Într-adevăr de la un punct încolo împreună se eliberează, însă de-abia scăpaţi nici n-apucă să se bucure bine că dau cu nasu' de gravitaţie. Au ceva mai multă libertate, dar tot nu pot zburda pe unde vor ei. În acest caz celula, în speţă neuronul este echivalentul atomului. Neuronii cooperând au creat mintea, care într-un fel s-a eliberat de condiţia de materie dar şi-a găsit o provocare în cultură, care ar fi echivalentul gravitaţiei.

Prin urmare, este evident că jocul se duce în plan mental iar evoluţia s-a transformat într-o co-evoluţie împreună cu tehnologia. Părerea mea este totuşi, că deşi avem mai multe grade de libertate faţă de mediul cultural nu le folosim. Ne lăsăm prea mult influenţaţi de ideile care ne sunt impregnate din fragedă pruncie fără ca apoi să le mai testăm relevanţa şi valabilitatea. Rămânem prizonierii unui trecut care nu prea mai are legătură cu realitatea. Este momentul să ne asumăm alegerile şi să ne reinventăm pornind din momentul prezent. Evident, aici este vorba de o buclă de reacţie între mintea fiecărui individ şi cultură. Cele două se influenţează reciproc. Ceea ce eu susţin este că reacţia din partea fiecărei minţi în parte la presiunile culturale să fie mare. Să nu ne conformăm neapărat la ideile deja existente, ci să încercăm să ne reinventăm pornind din interior şi bazându-ne doar pe fapte nu pe prejudecăţi.

Un alt punct destul de important este că în ultima vreme o mare parte din atenţia noastră este orientată pe tehnologie.
Este adevărat că o parte din ceea ce tehnologia a oferit este cu adevărat util, însă dincolo de un anumit punct este posibil ca eforturile noastre să fie în van?

E posibil să investim prea multă energie în dezvoltarea unei tehnologii care să ne salveze ( nu se ştie de ce ) şi să renunţăm să ne cunoaştem pe noi înşine ?

Am renunţat la propria evoluţie în favoarea tehnologiei?

Oare mintea a reuşit să se înţeleagă pe deplin pe ea însăşi? Şi-a înţeles propriile limitări, puteri şi mistere?

Este posibil să existe ceva în noi care să facă toată tehnologia inutilă ? De asemenea, este posibil să descoperim acest ceva dacă ochiul minţii s-ar întoarce către interior şi ar acorda suficientă atenţie la ce vede acolo?

Este greu de răspuns, toşi eu sunt de părere că nu e cazul să renunţăm atât de uşor la noi.. poate s-ar merita să acordăm mai multă atenţie alegerilor pe care le facem şi să înţelegem restricţiile şi direcţiile inutile pe care cultura ni le impune.

Aş avea şi un slogan:

Apel la amnezie: Uită trecutul! Reinventează-te acum!

Uite şi o piesă în ton:

8 comentarii:

pai mei spunea...

http://www.swami-center.org/en/text/Juan_Matus.html

"… I have no personal history. One day I found out that it is no longer necessary for me and, like drinking, I dropped it. If you have no personal history, no explanations are needed; nobody is angry or disillusioned with your acts. And above all no one pins you down with their thoughts."

individul_x spunea...

Mda, într-un fel e clar că în momentul în care rămâi blocat în trecut cam renunţi la propria evoluţie..

Apropo de link-ul tău, în ultimul timp tot dau de Carlos Castaneda. O fi ceva..

Irina spunea...

Fain articol. :)

Am, însă, o mică mențiune:
vorbești de parcă dintotdeauna ar fi existat o singură cultură - a noastră, a "speciei umane".

Cred că e normal ca membrii unei culturi să adopte "regulile" acelei culturi. Problema cu cultura noastră e că regulile după care jucăm, fiind inventate și nu rezultate prin evoluție, sunt niște reguli care nu se potrivesc atâtor oameni. Intervin frustrări, limitări ale sinelui, etc și se ajunge la ce s-a ajuns acum, cu evoluția care nu mai are loc.

Există însă și au existat culturi în cadrul cărora aceste "reguli" funcționează, și nu împiedică evoluția pe nici un plan. Cred.

cultură ≠ civilizație
civilizație ≠ civilizația noastră

bogdanul spunea...

Tehnologia este una dintre cauzele pentru care omul nu se mai întoarce cu privirea către el însuşi.
Cu cât ne uşurăm vieţile cu ajutorul tehnologiei cu atât ne complicăm mai mult - a trăi ar trebui să fie o joacă de copil.
Se spune că progresăm, dar şi boala progresează.
Tehnologia ne face dependenţi de exterior.
Tehnologia ne face mai slabi, dacă o verigă din circuitul tehnologic legat în serie pică, atunci picăm şi noi. Am devenit accesorii ale uneltelor pe care le-am inventat.
Tehnologia este definiţia prezentului. Definiţiile întotdeauna îngrădesc realitatea înţeleasă, restul rămâne în afară.
Ar fi mult prea simplu să nu avem niste abilităţi adormite, cum suntem şi noi, care o dată trezite ar face tehnologia total inutilă.

individul_x spunea...

@Irina,

Normal că exista şi au existat şi alte culturi. Dar eu n-o cunosc decât pe asta a noastră, doar cu ea am interacţionat. M-am referit totuşi la cultură în general, pentru ca mi se pare că indiferent dacă este vorba de o cultură cu reguli artificiale sau de una cu reguli evoluate, respectivele reguli tot pot fi depăşite. În sensul că nu mai sunt în concordanţă cu realitatea. De aceea consider că indiferent de cultură individul, ( şi aici mă refer în special la om, că doar pe-ăsta zic eu că-l cunosc suficient pentru a mă pronunţa), trebuie să-i pună la îndoială regulile în funcţie de propria perspectivă a realităţii curente.
Am folosit "trebuie" în contextul alegerii de a evolua. Altfel, în continuare nu trebuie nimic.
Evident asta e doar opinia mea.


@Bogdan,

Am înţeles eu bine? Ai zis "ar fi prea simplu să nu avem nişte abilităţi adormite" ? Ar fi mai greu dacă le-am avea adormite? Cum vine asta?

bogdanul spunea...

Da, am scris cam aiurea. De vină e ora, nu eu :)
Voiam să spun cam aşa:
Cred că realitatea este mult mai complexă decât tot ceea ce cunoaştem despre ea.

De fapt mă refeream la reducţionism.

Poate că era mai nimerit să scriu:
Totul ar fi mult prea simplificat dacă am susţine că nu avem nişte abilităţi adormite. Tehnologia ar fi inutilă dacă ne-am trezi.

Poate că veghea e doar un alt vis, mult mai realist decât visul pe care îl experimentăm cu toţii. Trezirea ne-ar putea schimba radical viziunea pe care o avem despre noi înşine şi despre lume...

individul_x spunea...

Da, mă gândeam eu că asta vrei să zici. Cam asta tind să cred şi eu.

Gab spunea...

Da, fain articol!

Ceva mă face să cred că o caracteristică a unei culturi sănătoase, funcționale, ar fi ca bucla de reacție dintre mintea fiecărui individ și cultură să fie cam la fel de activă în ambele sensuri. Echilibru.