5 decembrie 2012

Regăsire





Omul se poate regăsi pe sine doar prin două lucruri - prin creație și prin interacțiunea cu ceilalți oameni.

Atunci când omul creează având ca obiectiv înfrumusețarea vieții celorlalți este complet. împărtășirea creației tale cu ceilalți și bucuria lor este împlinirea supremă.

Când te pui în slujba celorlalți prin alegere deliberată atunci ceea ce creezi tu va deveni rostul vieții tale. Înseamnă că ți-ai găsit vocația, înseamnă că te-ai găsit pe tine. Găsirea de sine nu este ceva static, un obiect sau un gând.. oh nu... este mult mai mult decât atât, este o cale, o atitudine față de viață, un rost. Mulți asociază asta cu kharma, cu "ce sunt aici să fac". Aș merge chiar mai departe și aș spune că dacă ar fi să dăm o definiție lui "Dumnezeu" atunci aceasta ar fi, Dumnezeu este calea, nu o ființă nu un ceva fix, ci o cale, un mod de a fi, iar atunci când cineva și-a găsit calea, adică s-a găsit pe sine înseamnă că l-a găsit pe Dumnezeu, trăiește la adevăratul său potențial. Nimic supranatural, doar sublim.

Ca să te găsești însă pe tine, înseamnă să unești interiorul cu exteriorul, să reconciliezi partea cu întregul. Iar asta se grefează perfect pe ideea pomenită mai sus, anume că omul se regăsește prin creație și prin ceilalți oameni. De ce asta?

Păi dacă stăm să ne gândim, creația este expresia cea mai curată și precisă a interiorului, individualitatea supremă, în timp ce oamenii din jur reprezintă cumva expresia cea mai complexă și poate totodată cea mai frumoasă a ceea ce natura are de oferit, fără a subestima celelalte creații minunate ale acesteia, în fond tot ce este.. este natură. Așadar, punând creația în slujba oamenilor practic interiorul se armonizează cu exteriorul până la punctul în care cele două se contopesc într-o existență continuă, neîngrădită. În această stare toate fricile, anxietățile și suferințele dispar, deoarece ele nu se pot sprijini decât pe izolare. Când omul se deschide nu mai rămâne loc decât pentru creație și iubire ( sentimentul profund de contopire cu tot ce există ).

Trebuie specificat că nimic din toate astea nu trebuie forțat, totul apare de la sine, spontan, natural. Tot ce trebuie să facem este să ne dăm la o parte din calea noastră, cum foarte frumos spunea Carlos Santana. Asta înseamna doar să ne observăm acțiunile și gândurile și să conștientizăm blocajele pe care le-am creat. Odată conștientizate acestea se dizolvă și lasă loc autenticității să se desfășoare.

Oare cum ar arăta omenirea dacă mai mulți oameni ar trăi în această stare de contopire cu tot ce există?

Câte dintre activitățile umane actuale sunt compatibile cu o astfel de stare?

Cum ar acționa un om care nu face distincție între binele său și binele celorlalți oameni sau invers între răul celorlalți și răul său?

Să îndrăznim să ne analizăm propriile gânduri și acțiuni din perspectiva acestor întrebări. Cred că putem afla nenumărate lucruri pe care le ținem ascunse față de noi, reușind astfel să conștientizăm unde stăm în calea noastră și să ne dăm într-o parte.


5 septembrie 2012

Panoul de bord



I-am luat o casă vechiului site Metaguvernare. Asta până când fiecare va fi gata să-l primească în casa sa.

De-acum poate fi accesat la adresa panouldebord.ro

Dacă aveți o problemă, o soluție, militați pentru o lume mai bună, sau în general vă doriți chestii de la viață și nu se întâmplă postați-le acolo. Vă promit că va fi cel puțin o persoană care le va citi și care va încerca să vă ajute/susțină după caz, puteri și pricepere.


24 iunie 2012

Când nu mai ai nimic de pierdut...





... ai câștigat.

Sau și mai corect: Când desființezi atât conceptul de "pierdere" cât și pe cel de "câștig" ai câștigat cu adevărat.

Adevărata putere și adevărata libertate se dobândesc atunci când nu mai ai nimic de pierdut.

De ce asta?

Pentru că atâta timp cât crezi că ai ceva de pierdut vei încerca să aperi acel ceva. De fapt cam totul se reduce la apărarea unei idei sau a unui complex de idei.

Cam ce încearcă oamenii să apere cel mai des?

Păi în capul listei zic c-ar fi imaginea de sine. În fond, nimic altceva, decât o sumă de idei pe care fiecare și le-a făcut despre propria persoană, care au devenit un soi de "sfântul Graal" ce nu poate fi atins de nimic.

Ce altceva?

Statutul, avuția, sau în anumite cazuri, o anumită idee măreață care dacă va fi dovedită ca fiind incorectă va echivala cu distrugerea întregii lumi mentale pentru persoana respectivă..

Ca să generalizez, ceea ce apărăm este conceptul despre lume și viață pe care fiecare și l-a creat, în care intra tot ce am enumerat mai sus.

Cum se desfășoară apărarea?

Păi ceea ce se întâmplă este că ne creem ziduri mentale prin care ne asigurăm că nu intră nicio idee care ne-ar putea invalida modelul.
În momentul în care suntem expuși la astfel de idei reacționăm cu agresivitate sau ignoranță. Însă atunci când facem asta se generează convulsii interioare care duc la frustrare și suferință.

O altă problemă cu "zidurile" este că pe lângă faptul că nu lasă noul să intre, blochează și ieșirea, abilitatea ne a ne exprima într-un mod neîngrădit exact așa cum suntem, iar asta duce la închistare, devenind precum o baltă stătută izolată de ocean.

Pentru revenirea la viață nu există altă șansă decât să lăsăm zidurile să cadă și să asimilăm noul exact așa cum e, fără frică și fără dorința de a proteja o imagine, o iluzie. Făcând asta mintea noastră se va umple cu informație corectă și relevantă, iar asta ne va transforma într-un mod care să corespundă într-o măsură mult mai mare cu realitatea, devenind capabili să exprimăm această transformare într-un mod care să ne dea satisfacție. Când zidurile cad, bucla de feeback cu exteriorul ( cu totul ) se reia și astfel ne reconectăm la circuitul viții.

Păstrând zidurile nu vom face altceva decât să ne irosim energia încercând să menținem iluzia unei imagini care nu mai e demult conformă cu realitatea. Ne vom chinui perpetuu încercând să rezistăm transformării venite din exterior sau forțând o direcție ce pur și simplu nu este posibilă. Altfel zis vom înnota împotriva curentului...

Când zidurile cad vezi că viața e perfectă exact așa cum e, și tu alături de ea..

Când zidurile cad nu distorsionezi curgerea de informație și energie ci le lași să curgă prin tine, să-ți dea viață. Te simți mai viu și mai împlinit(ă) decât credeai că vei putea fi vreodată..

Când zidurile cad totul capăta semnificație și începi să vezi nenumărate posibilități de care înainte nu era conștient(ă)

Când zidurile cad înțelegi că prezentul este singurul loc în care poți trăi


14 iunie 2012

The real idea of open source is for it to allow everybody to be "selfish"



...  not about trying to get everybody to contribute to some common good. ( Linus Torvalds )

Cum a reuşit omu' ăsta să exprime în câteva cuvinte ceea ce de fapt încercam şi eu cu Metaguvernare numai că nu ştiam.
Genial!

Continuă: "I do not see open source as some big goody-goody <let's all sing kumbaya around the campfire and make the world a better place>. No, open source only really works if everybody is contributing for their own selfish reasons."

dar...

"those selfish reasons by no means need to be about <financial reward>"

"The early <selfish> reasons to do Linux tended to be centred about just the pleasure of tinkering"

şi totuşi... deşi fiecare o face din motive egoiste, faptul că fac acelaşi lucru generează relaţii de încredere... wow!
Atât.

Mai multe aici

29 martie 2012

Cornel West on TRUTH




Mai bun decat orice sendinta la psihiatru si decat toate antidepresivele:



11 februarie 2012

19 ianuarie 2012

Criza unui model




Românii au ieșit în stradă... și protestează... dar nu prea știu ce vor. Știu doar că sunt nemulțumiți, însă nu mi se pare că înțeleg exact care este problema reală a neajunsurilor lor. Cu atât mai puțin soluția.

Sigur, cel mai simplu e să dai vine pe ăștia de cică ne conduc, însă știm cu toții că asta n-o să rezolve nimic. S-a încercat de atâtea zeci de ani și nu s-a văzut vre-o îmbunătățire remarcabilă.
Ideea asta a fost prinsă de cineva care a scris pe o pancardă: "PDL sau USL același drac e".

Schimbând oamenii nu se va întâmpla mare lucru. Ceea ce cumva simțim cu toții însă ne e greu să formulăm/acceptăm este că e mare nevoie de schimbarea modelului de guvernare. Felul în care se iau decizii, felul în care circulă informația, felul în care oamenii pot sesiza și dezbate problemele punctuale cu care se confruntă, toate astea trebuie să se schimbe.

Modelul actual propune votarea unui grup restrâns, închis de oameni care vor decide viitorul și prezentul tuturor celorlalți. Este clar că e un model rudimentar, expus corupției, deoarece concentrează mult prea multă putere în jurul unui grup restrâns de inivizi, care nici măcar nu pot fi trași la răspundere pentru erorile pe care le comit, mai mult sau mai puțin voit.

După părerea mea, direcția corectă este cea care va permite tuturor cetățenilor să voteze idei, acțiuni, probleme și soluții și să le dezbata împreună cu ceilalți. Doar așa se poate tinde către optimul decizional și către reprezentarea reală a indivizilor.

Lucrurile pot fi îmbunătățite doar când se lucrează pe chestiuni concrete, ce permit analizarea corectă a beneficiilor și costurilor și unde cei avizați și mai ales cei afectați au ceva de spus. Problemele și soluțiile trebuiesc evaluate ad-hoc direct de cetățeni, iar acest lucru a devenit demult posibil prin intermediul rețelelor de comunicații. Strigând "jos guvernul", "jos președintele" nu rezolvăm nimic. Direcția corectă este ca aceste istituții să devină simbolice.

La o privire mai atentă aș spune ca de fapt toate crizele cu care ne confruntăm fie ele politice, economice sau sociale sunt expresii ale unei crize mai subtile: cea informațională.

Dacă trecem în cadrul abstract, putem considera că întreaga societate este un sistem complex, un procesor și un generator de informație. Nivelul de bunăstare al unei societăti depinde direct de modul în care respectiva societate se guvernează, care la rândul său este o consecință directă a gradului în care acea societate se înțelege pe sine. Ei bine această înțelegere depinde în cele din urmă de modul în care informația circulă prin acea societate.

Putem observa asta din funcționarea propriului organism. Atunci când o zonă a corpului este supusă unor factori dăunători aceasta semnalizează sistemul nervos central care în cazul în care comunicația nu este bruiată sau întreruptă reacționează corespunzător.

Analogia evidentă, este că societatea românească actuală se asemănă unui pacient cu multiple răni sângerânde, care în loc să se panseze, alege să se drogheze constant pentru a nu mai simți durerea, în timp ce din ce în ce mai multe resurse îi părăsesc corpul împingându-l către puncul fără întoarcere. Este vital de evidențiat faptul că pacientul nu realizează că el este singurul care se poate salva. Degeaba așteaptă să îi vină alții în ajutor, iar asta este exact imaginea fiecărui manifestant și a fiecărui nemulțumit din această țară. Toți așteaptă să fie salvați și toți se droghează cu media și substanțe sau comportamente nocive, dar nu fac nimic constructiv, ba dimpotrivă, se plâng și distrug chiar ei resurse pe care le-ar putea folosi pentru a-și îmbunătăți viața.

Ei bine, toate aceste comportamente individuale sumate, duc la imaginea de ansamblu a României, a unei societăți resemnate și bolnave, dependente de ură și năpăsare care nu vrea să înțeleagă că așteptarea unei salvări miraculoase venită din altă parte este drumul sigur spre moarte.

Ca să continui analogia, singurii "câștigători" ai acestei situații sunt centrii de plăcere, în speță media și politicul care într-un tandem sinucigaș blocheaza/distorsioneaza informațiile vitale ce circulă înspre și dinspre restul corpului/societății și refuză să conștienteze starea deplorabilă în care ne aflăm ca organism, doar pentru a se putea bucura de plăceri de tip animalic.

Cam asta cred eu că este imaginea sumbră a societății actuale și toate astea deoarece abuzăm de folosirea unui model necorespunzător în procesarea informațiilor sociale. Acest model începe să-și demonstreze limitările și în tehnologia informației unde practic ajung să se recreeze structuri de tip stat, care dețin toate informațiile utilizatorilor lor, pe care le folosesc după bunul plac fără nicio posibilitate de a fi controlate.


Ei bine modelul despre care vorbesc este modelul client-server.

Problema cu acest model este cel pe care l-am menționat și mai sus, se concentrează mult prea multă putere pe o zonă mult prea restrânsă, fără posibilitatea unui control corespunzător.

Deși "server" înseamnă servitor, "cel care îți pune la dispoziție", în realitate acesta este stăpânul deorece el are toate informatiile despre toți ceilalți însă aceștia nu pot afla nimic din ceea ce el nu vrea să le dea.

Ei bine statul se comportă exact ca un server, iar cetățenii ca niște clienți obligați să accepte ceea ce acesta le oferă fără însă a avea posibilitatea să-l modifice din interior. Server-ul este prin definiție un sistem închis, ce nu poate fi controlat decât de cei ce se află în spate la butoane. Asta este cu adevărat marea problemă, faptul că oamenii nu pot modifica în niciun fel modul în care statul funționează. Din păcate în sistemul actual, prin vot oamenii nu pot decât să schimbe serverul, dar asta nu le schimbă în esență cu nimic statutul lor de simpli outsideri ai sistemului.

Aceasta este sursa tuturor celorlalte probleme. Abia în momentul în care cetățenii vor deveni programatori ai sistemului, abia când vor începe să scrie cod și să-și proiecteze funcționalitățile de care au nevoie, lucrurile vor începe să se îndrepte.

Dar ca toate astea să se întâmple sistemul trebuie să fie deschis, lucru cu care cei ce se află acum la butoane nu par să fie de acord.

Odată ce sistemul devine deschis, devine un sistem open source, pe care noi cetățenii îl administrăm după propriile nevoi.

Astfel ușor ușor modelul client-server va începe să se transforme într-un sistem p2p (peer to peer) de la persoană la persoană, care se bazează pe legături organice, între oameni în concordanță cu interesele, simpatiile și nevoile comune. Pardigma p2p permite oricui să comunice orice cu cine vrea la parametrii de securitate pe care și-i alege. O rețea p2p este a tuturor și a nimănui. Iar din punctul meu de vedere asta este o condiție necesară a unui sistem sănătos, stabil, adaptiv și durabil.

Este de asemenea vital însă să înțelegem, că un sistem degeaba este deschis dacă oamenii nu participă la îmbunătățirea lui.

De exemplu, în loc să protestăm în stradă, mai bine ne strângem cel puțin 100000 de mii și ne creem singuri proiecte de legi pe care să le trimitem în parlament care să corecteze mai întâi chiar erorile sistemului.

Sunt românii pregătiți pentru așa ceva? Poate într-o generație două...