12 februarie 2010

O lume fara conflict?



De ce o lume fără conflict?

Conflictul este generatorul de probleme false.
Conflictul disipă energii inutil.
Conflictul îşi are rădăcinile în separarea dintre noi şi ceilalţi, între mine şi tine, în incapacitatea de a vedea existenţa noastră în ansamblul ei.
Conflictul, atât interior cât şi exteriorizat generează toate suferinţele noastre. Da, toate!

Cum apare conflictul?

Exista mai multe planuri in existenta unui conflict:
1)Realizarea discrepanţei dintre un ideal si ceea ce percepem a fi de fapt.
Idealul reprezentând suma dorinţelor noastre. Modelul mental al lumii, aşa cum trebuie să fie.
2)Dezacordul cu "ceea ce este", precum si reacţia de a corecta această abatere. Cu alte cuvinte exprimarea conflictului.

Existenţa în plan fizic a conflictului este generată de existenţa sa în plan mental.
Altfel spus conflictul între oameni este de fapt un conflict între idei.

În natură nu există aşa ceva. Nu putem spune că apa este în conflict cu malurile erodându-le, sau că leul este în conflict cu căprioara şi de-aia o manâncă. Este pur şi simplu "întâmplarea vieţii", ceea ce este. Putem găsi explicaţii, de ce se întâmplă asta, putem încerca să asociem un scop, dar toate astea sunt lipsite de sens. Realitatea este că natura este acţiune pură.
Doar este, fără sens, fără scop..
Meduza nu s-a întrebat ce pot sa fac sa devin mai buna?, sa devin om? ..doar a fost.

Suportul pe care acest conflict apare este suportul ce crează toate ideile, mintea umană.
Compararea între "ceea ce este" şi "ceea ce ar trebui sa fie" sau "ceea ce ar putea sa fie" sau "ceea ce a fost" este generatoare de conflict. Însăşi diviziunea între "ceea ce este" si cel care face compararea este cea care aduce conflictul în existenta...

Semnificaţiile pe care le asociem cu "ceea ce este" şi toate judecăţile pe care le facem sunt creaţiile proprie minţi. Ăsta este un fapt.
Pe baza cunoştinţelor pe care le-am acumulat de-a lungul existentei noastre construim un ideal, pe care îl proiectăm în viitor.
Dorinţe, frici, ce imi face placere, ce nu imi face placere, ce e bine, ce e rău, toate iau parte în crearea acestui ideal, totul pus in practica de identitatea noastra, de ego-ul nostru, de raspunsul la intrebarea: Cine sunt eu? Cel ce a facut, cel ce stie, cel ce nu vrea, cel ce va fi.. suma tuturor gandurilor, a tuturor mai puţin a unuia: cel ce este.
Pentru ca, nu-i asa? asta este singurul adevar: ca suntem. Restul, toate credinţele, ideile, prejudecatile, opiniile, memoriile, sunt doar o acumulare de experiente pe parcursul vieţii noastre. Întâmplări, fapte de viaţă, nimic mai mult.
Acceptarea acestui fapt este însă înfricoşătoare. Adică "Eu" dacă nu sunt 'Eu' atunci cine sunt?
Însă exact această separare, această scindare între "Eu" şi restul este generatoare de conflict..

Din moment ce toate semnificaţiile asociate cu ceea ce percepem sunt creaţiile propriei minţi, se poate pune întrebarea,
în momentul în care suntem în conflict cu ceea ce percepem, nu cumva suntem de fapt în conflict cu noi înşine?
Aceasta întrebare poate părea aberantă la o primă vedere, şi la o a doua vedere, însă asta doar dacă o privim din perspectiva, individului separat de toate fiinţele vii, din perspectiva acelui "Eu", din perspectiva celui ce vrea să controleze totul.

Ar mai fi ceva de realizat. Cum "Eu" nu sunt decât o acumulare de experienţe, asta presupune existenţa timpului. Dacă nu ar exista timp, nu ar exista nici "Eu". Timp = Memorie = "Eu". Dar un alt fapt de necontestat este acela că viaţa se întâmplă în prezent. Întotdeauna în prezent. A ne identifica cu "Eu", adica cu trecutul, înseamnă a refuza prezentul, înseamnă a-l face sclavul trecutului.

Asta nu înseamnă că memoria este ceva rău. Dimpotrivă. Cu ajutorul ei putem învaţa lucruri practice, putem crea, putem supravieţui mai eficient. Problema apare în momentul în care ne identificăm cu suma experienţelor pe care le avem. Identitatea nostră nu poate veni din trecut, ci numai din momentul prezent. Este suficient să fim.

Mintea este o unealta extraordinara. Ne dă posibilitatea să fim observatori şi creatori desavârşiţi, însă nu dumnezei.
În momentul în care încercăm să o folosim să controlăm lumea, deja îi dăm o sarcină mai mare decât poate duce. Asta se poate observa foarte bine dacă ne uităm la lumea pe care am creat-o. Şi fiecare dintre noi în momentul în care generează un conflict, interior sau nu, participă la perpetuarea acestui mod de a trăi.

Dar ce e de făcut? în mod sigur nu putem încerca să îndreptăm ce este deja, pentru că asta ar însemna să creem un conflict nu?
Atunci? Doar să fim, fără conflict, şi problemele se vor rezolva de la sine...

20 de comentarii:

pai mei spunea...

Conflict. Dar - poate asta e dorinta oamenilor. Cautarea aventurii, care e de fapt o cautare personala. Dar astea sunt doar vorbe. Cata vreme oamenii sunt liberi, si se duc la "razboi" cand vor ei, totul e perfect. In nici un caz nu apare ceva gen razboiale noastre civilizate. E altceva. Pentru a merge la razboi - cu un "coup stick" ai nevoie de un inamic. Daca nu gaseste - razboinicul nu se apuca sa omoare oameni care fug de el. Sau oameni care nu pot sa se apere. Nu aia cauta.
Poti zice "e o greseala ce face". Se poate. e liber sa vina sa te atace si esti liber sa te aperi. Cata vreme un om e foarte sigur pe el, isi risca chiar viata - prin actiunea lui, adica stie ce vrea, nu poti zice "e o greseala". Adica poti si esti liber sa lupti impotriva lui, sau sa-l convingi... In civilizatie, cati ar fi atat de siguri pe ei in cea ce fac ? Fie ca sunt trimis la razboi, fie in viata obisnuita? Adormiti toti.

pai mei spunea...

Aici : http://paimei02.blogspot.com/2009/12/blog-post_16.html o poveste. Am gasit si o carte pe google books, despre razboiul civil, si cum o gramada de copii - fugeau de acasa si se inrolau desi nu aveau varsta.
Sunt sigur ca nu cautau "avere" sau cine stie ce. Nici vreun ideal "anti sclavie". Cautau "aventura" sau "viata" . A trai. Negata in civilizatie. Ce poti sa zici ? Poti sa le spui povesti despre ce crezi tu ca ar trebui sa stie. In rest - e bine ca oamenii sa fie liberi. Desigur - in razboiul civilizat afla ca nu e chiar - ce faceau indienii, cu coup stick, fiecare stiind de ce se afla acolo.

pai mei spunea...

Cred insa ca in acel trib mai mare - o sa prefere sa joace fotbal sau altceva, sau sa faca ce le place. Aceasta dorinta de a "lupta" sau a "trai" nu trebui privita ca nebunia unui "Hannibal Lecter" sau ca un "zombie" care omoara tot. Si de fapt multe triburi nu erau razboinice, si cei care erau nu erau "zombie", nu aveau nimic cu colonistii, cand abia ii cunoscusera si nu stiau care e treaba cu ei.

pai mei spunea...

Scuze pentru 10 comentarii :) De fapt oamenii nu cauta "conflictul" cu alti oameni, "eu sunt rau, eu ii omor pe toti", cauta "viata". Si acea lupta cu coup stick era doar un mod de a simti ca traiesc. In lipsa inamicului - care de fapt nu era inamic "civilizat", asa se "jucau" ei, pot gasi si altele, dar trebuie sa fie liberi. Participarea la ceva, comunitatea, etc etc.

http://www.ascentofhumanity.com/chapter6-4.php
"They know that there is a way the world is supposed to be, and a magnificent role for themselves in that more beautiful world. Broken to the lesser lives we offer them, they react with hostility, rage, cynicism, depression, escapism, or self-destruction—all the defining qualities of modern adolescence. Then we blame them for not bringing these qualities under control, and when they finally have given up their idealism we call them mature. Having given up their idealism, they can get on with the business of survival: practicality and security, comfort and safety, which is what we are left with in the absence of purpose. So we suggest they major in something practical, stay out of trouble, don't take risks, build a résumé. We think we are practical and wise in the ways of the world. Really we are just broken and afraid. We are afraid on their behalf, and, less nobly, we are afraid of what their idealism shows us: the plunder and betrayal of our own youthful possibilities. "

Gab spunea...

wiki: "Conflict is actual or perceived opposition of needs, values and interests."

Dar avem încă din cele mai vechi timpuri sisteme de valori (culturi) diferite. Iar din câte am înţeles popoarele tribale trăiau continuu într-o uşoară stare de răsboi cu triburile vecine.

Deci oare abolirea conflictelor n-ar însemna o abolire a diversităţii culturale şi a sistemelor de valori?

Singura alternativă pe care aş mai vedea-o ar fi să accepţi acea diversitate dar cumva să elimini interacţiunile dintre culturi... dar nu văd cum ai putea face asta.

pai mei spunea...

Nu cred ca se duceau la razboi pentru cultura. Tocmai ca nu considerau cultura altora gresita, sa si-o impuna pe a lor. La fel ca si copii aia care cautau "aventura", putin ii interesa ideologia. Se duceau pentru ca nu-i cunosteau, aveau cu cine se bate - sau sa se razbune pentru ca venisera ceilalti :) Cateodata mai faceau si pace cu vecinii, rezulta un fel de trib mai mare vezi Iroquois confederacy sau Sioux. Adica - nu razboiul defineste un "trib", si nu asta cauta oamenii neaparat, cauta "sa traiasca".
Poti avea diversitate, si pace - cata vreme tu si vecinul sunteti liberi, un taran ungur nu are nimic cu unul roman si fiind liber nu pleaca la razboi ca un zombie. Pleaca doar daca el personal vrea. Sportul - de orice fel si intrecerile sportive pot lua locul razboiului cred. Daca in toate tarile ar fi un sistem - care permite libertatea. Ce spunea Daniel Quinn- oamenii liberi nu au nimic cu cultura altora.

individul_x spunea...

@pai mei: înclin să cred că ai dreptate, coup stick nu era un conflict, era o joacă. N-aş putea spune daca triburile stravechi erau în conflict cu ceva..foarte posibil să nu.
Din pacate pentru "civilizatia" noastra de azi asta nu prea mai este relevant. Comparând cele două modalităţi de viaţă creem un conflict şi nu pot să nu observ asta la tine. Tribalistii nu trăiau aşa pentru ca se hotarâseră să trăiască aşa, ci pentru că pur şi simplu trăiau. De aceea nu cred ca încercând sa recreeem modul lor de viata in prezent, va reusi atata timp cat vom "gândi" niste reguli care sa ne duca acolo..we have to let it happen..

@Gab: Eu as spune ca chiar conflictul duce la abolirea diversitatii culturale. Conflictul apare cand cineva incearca sa forteze pe altcineva sa-i respecte vointa. Asta înseamnă "calea mea, calea corecta, unica"..

De fiecare data când cineva încearcă să "corecteze" ceva este în conflict, nu contează că "asa e bine", sau ca "asa trebuie", tot conflict se cheama, si fiecare conflict va genera un altul si tot asa.. pana cand, toti vor accepta lucrurile asa cum sunt si nimeni nu va mai încerca să "corecteze" nimic, doar să fie..
Asta in principiu contravine cu tot ceea ce a invatat civilizatia noastra pana acum..
Nu putem insa sa nu recunoastem ca singurul lucru care impiedica uniunea, este diviziunea, conflictul..

individul_x spunea...

@Gab: încă o chestie... probabil ca abolirea conflictelor va duce la abolirea sistemelor de valori( adica a lui "asa trebuie") , însa va promova diversitatea.. pentru ca fiecare se va putea exprima liber, dar nu în cadrul unui conflict

cezar spunea...

"si problemele se vor rezolva de la sine" - sau poate ca nu. De fapt asta e marea problema, sa atingi lipsa de conflict in prezenta problemelor care nu vor sa se rezolve. O problema ce nu poate fi rezolvata decat daca nu e rezolvata.
-------------
salut, sunt nou pe-aici, interesante discutiile.

individul_x spunea...

Salut cezar, bine ai venit.
Îmi pare bine că eşti nou. Şi eu sunt nou şi încerc să mă păstrez nou. Cred că e bine să fim noi şi să ramânem noi :)

Iar cu problemele, sigur, rezolvare poate însemna şi observarea realităţii într-un mod care să nu ducă la creerea de probleme false.

Gab spunea...

Mda, probabil că luptele din vremurile tribale nu erau din cauza diferenţelor dintre sistemele de valori.

Poate că era mai degrabă o metodă de menţinere a echilibrului în ceea ce priveşte consumul resurselor...

Dacă ai doi oameni cu valori diferite, conflictul apare doar în cazul în care se doreşte ca acea diferenţă să nu mai existe, dacă se doreşte abordarea diversităţii culturale. Dacă n-ai treabă cu celălalt pentru că-i diferit, n-ai nici un conflict şi poţi să-l ignori liniştit.

Dar cum rămâne cu situaţia în care celălalt din cauza valorilor lui, tot încearcă să mă omoare? Cum se mai evită atunci conflictul?

individul_x spunea...

Exact întrebarea asta, "dacă celălalt încearcă să mă omoare?", exact frica asta proiectată în viitoar mi se pare că creează o grămadă de probleme...

Oricum, dacă celălalt încercă să te omoare e ca şi când orice vietate ar încerca să te omoare.. e doar supravieţuire..
Dar poate că celălalt se gândeşte că şi tu te-ai putea duce peste el să-l omori, dar cazul cel mai fericit este când nimeni nu omoară pe nimeni. Este despre ce scriam în O problemă de alegere. Totul se reduce la colaborare..

Gab spunea...

Nu mă gândeam la frica proiectată în viitor, ci mai degrabă la situația actuală în care valorile fundamentale ale culturii noastre cauzează atâta distrugere în jur.

individul_x spunea...

Păi lumea de azi e construită pe frica de ieri.
Tot de acolo vin şi "valorile"..

Irina spunea...

despre mersul la război: mie mi-a plăcut ce zice Howard Zinn aici.

individul_x spunea...

Un om nu se poate duce peste un alt om decât dacă se identifică cu un concept fals, decât dacă se lasă condus de frică, ură, dorinţa de mai mult.

Războiul, ca ultimă expresie a conflictului, îşi are rădăciniele în conflictele la nivel individual, în diviziunea între individ şi lume, în identitatea falsă pe care acesta şi-o găseşte în ego, o construcţie pur mentală care ne separă de restul universului...

Anonim spunea...

Aceste cuvinte sunt spuse de Jiddu Krishnamurti.

individul_x spunea...

Într-adevăr, ideea de bază la el am găsit-o.

Anonim spunea...

Devenirea este faptul ce genereaza conflict.Simtim acest fapt sau il asimilam ca si cum mintea ar fi de acord.

individul_x spunea...

Da, iar căutarea spiritualităţii este tot o devenire. O chestiune destul de subversivă, care te poate prinde rău de tot în capcană.