28 ianuarie 2010

O problema de alegere



In articolul anterior Eliberarea mintii spuneam ca toata viata noastra este de fapt un sir lung de alegeri, care ne definesc contextul in care traim. De fiecare data cand nu suntem constienti de alegerile noastre, este posibil ca altceva sau altcineva sa aleaga pentru noi. In acest articol tratam cazul in care anumite idei, pripasite prin subconstientul nostru, cu care nu suntem neaparat de acord, pot duce la alegeri de care nu suntem constienti.
In acest nou articol, am sa mai tratez un caz legat de altceva decat o idee, ceva poate chiar mai puternic, care ne poate influenta alegerile.

Pornesc, pe ocolite, de la o intrebare:

Ce reprezinta interactiunea dintre oameni?

Pai oamenii pot interactiona in diverse moduri mai mult sau mai putin directe. Pornind de la evidentele interactiuni obisnuite, cum ar fi sa vorbesti fata in fata, sa stai la aceeasi coada( inca se mai intampla ), sa cumperi ceva dintr-un magazin, pe masura ce distanta fizica se mareste gradul de interactiune perceput scade, fara a disparea complet. Putem vorbi astfel despre interactiuni cum ar fi mersul cu masina pe aceeasi sosea sau impartirea unui spatiu comun cum ar fi cartierul, orasul, tara, si, de ce nu planeta. Pe masura ce distanta fizica se mareste, constientizarea faptului ca putem influeta, sau ca putem fi influentati de o alta persoana, scade. Dar este in realitate asa?
Mai poate fi interactiunea intre doua persone de pe aceasta planeta nula?
Poate am fi putut spune asta acum 100 de ani sau poate 50 de ani, dar mai putem spune asta acum? Avand in vedere ca oricine, in principiu, poate calatori in aproape orice regiune populata a acestei planete, ca exista schimburi de informatie si de bunuri la nivel planetar, pietele financiare, bursele, mai putem spune ca exista doi oameni care sa nu interactioneze macar intr-un mod indirect, infinitezimal? Eu as spune ca nu.
Sa presupunem totusi ca la nivel planetar nu este inca chiar asa, la nivel national, cred ca situatia este clara, din punctul asta de vedere.

Dar ce presupune o interactiune intre doua entitati?
Pai presupune ca aceste entitati se pot influenta reciproc prin actiunile pe care le fac.
Prin urmare consider ca este corect cand spun ca, in momentul in care cineva, un cetatean al acestei natii, interactioneaza in orice fel cu sistemul socio-politico-economic local prin actiuni de genul vanzari sau cumparari de produse sau servicii, votat, discutii, exprimari de opinie, aruncat de hartii pe strada, fumatul, etc, de fapt, interactioneaza cu un set mai mare sau mai mic de concetateni, chiar daca uneori doar intr-un mod imperceptibil.
De ce ii influenteaza pe ceilalti?
Pai, rationamentul meu este urmatorul:
Majoritatea cetatenilor unei tari este "conectata" la sistemul socio-politico-economic local. In momentul in care un individ interactioneaza cu acest sistem ii schimba starea, chiar daca infinitezimal. Prin urmare, cum majoritatea cetatenilor depind de acest sistem, sunt influentati mai mult sau mai putin ca urmare a acestei schimbari, pe care acel individ a generat-o. Daca eu cumpar ultima portocala, daca mai vroiai si tu una, te-am influentat, la fel cum au facut-o si cei care le-au cumparat pe celelalte. Daca eu votez, te-am influentat, daca eu fac legi pentru tine te-am influentat si asa mai departe..
Cred ca pot spune, fara sa gresesc prea mult, ca actiunile fiecaruia din noi afecteaza intr-un mod sau altul un numar n dintre ceilalti, care la randul lor, sub influenta situatiei generate de noi, ii pot afecta pe altii si asa mai departe. E cam greu de stabilit in ce mod fiecare din noi influenteaza tot acest sistem dinamic in care traim. Exista desigur celebra intrebare, "Cum ar fi aratat lumea daca eu nu existam?". Poate ca ar fi fost la fel, cu diferente imposibil de sesizat, sau poate ca ar fi fost foarte diferita. E cam greu de determinat. Este una dintre proprietatile sistemelor dinamice, ca cel in care noi traim. Modificari infinitezimale ale conditiilor initiale pot duce la diferente majore ale efectelor ulterioare. Bataia de aripi a unui fluture intr-o parte a planetei, printr-un sistem cumulativ de efecte, poate contribui la generarea unui uragan in cealalta parte a planetei.

Discutia pe care vreau sa o propun este putin diferita, dar vroiam sa stabilesc intai candrul in care toti vietuim si efectele cumulative si complexe pe care fiecare din noi le genereaza in tot aceste mediu, efecte cu care ceilalti vrand nevrand au de-a face.

Dupa ce un om constientizeaza ca interactioneaza cu un alt om, eu zic ca restul actiunilor lui depind intr-o masura foarte mare de urmatoarea alegere:
Am incredere in acest om / Nu am incredere in acest om. Desigur, neincrederea poate veni in diferite grade, insa atat timp cat exista cea mai mica urma de neincredere, acesta, individul, va incerca sa compenseze intr-un fel acea neincredere.
Ce inseamna neincredere? In viziunea mea, neincrederea este asociata cu, sau decurge din, frica. Frica de ce?
Pai in principiu frica de limitari. Frica de faptul ca celalalt va putea atenta intr-un fel la integritatea fizica, psihica, sau de mai stiu eu ce natura a primului individ, la exprimarea de orice fel, libera si neingradita a acestuia.
Pentru a incerca o alta definire a neincrederii, as putea spune ca neincrederea este de fapt o lipsa a certitudinii. O lipsa a certitudinii ca celalalt nu va influenta in niciun fel libertatea de orice fel a primului individ.
Cu totii ne dorim certitudinea sau siguranta ca nimeni nu va atenta la libertatile noastre.
Prin urmare cu totii ne dorim sa maximizam aceasta certitudine. Pentru a face asta, va trebui sa compensam neincrederea in celalalt. Si cum putem face asta? Asigurandu-ne ca celalalt nu va face ce noi nu ne dorim sa faca. Iar aceasta asigurare o dobandim prin control. Controlandu-l pe celalalt avem siguranta ca nu va face ce nu trebuie.
Evident ca gradul de incredere pe care un individ se hotaraste sa il aiba intr-un alt individ este doar o variabila intr-o analiza mai complexa de tip cost/beneficii.
Ceea ce as vrea sa remarc este ca increderea intotdeauna va favoriza cooperarea intre indivizi, iar neincrederea intotdeauna va favoriza competitia. Cu cat gradul de incredere reciproca este mai mare cu atat acestia sunt mai dispusi sa coopereze decat sa concureze. Pare sa aiba sens. Competitia ce inseamna de fapt? Modalitatea prin care fiecare individ incearca sa-l controleze pe celalalt pe un anumit plan. Desigur, in urma unei analize cost/beneficii unul ar putea ajunge la concluzia ca are mai mult de castigat daca ar colabora cu un altul, desi nu prea are incredere in el. Indiferent daca va colabora sau nu, atata timp cat nu are incredere in celalalt, va cauta sa-si maximizeze controlul asupra lui. Cu alte cuvinte, la un anumit nivel va concura, desi coopereaza. Deci acest tip de colaborare este una falsa, de moment, care in realitate este tot o competitie.

Deoarece competitia nu are cum sa dea siguranta totala a libertatii personale, sub forma unei false colaborari, indivizii stabilesc niste reguli, care sa controleze, sa restrictioneze, actiunile fiecarui individ in asa fel incat sa nu-i poata afecta pe cei din jur. Sigur, dar nu este nimeni care sa se asigure ca toti respecta regulile. Ce se intampla cand cineva le incalca si face sa sufere un alt individ? Apare nevoia unei autoritati, care sa vegheze, la respectarea acestor reguli si la pedepsirea celor care le incalca. Sigur, dar aceasta autoritate nu este un organism extern, este o entitate formata tot din indivizi, ca si cei pe care autoritatea ar trebui sa-i controleze. Acesti indivizi nu sunt diferiti de ceilalti, si ei sunt la fel de neincrezatori in semenii lor, prin urmare si aceasta autoritate va reflecta exact aceste caracteristici ale componentilor ei, anume neincrederea in ceilalti indivizi si dorinta de control, desigur si cu statutul special de a asigura chiar acest control. Curand aceasta entitate, ajunge sa abuzeze de chiar indivizii ale caror drepturi trebuia sa le protejeze. Apare deci, din nou, nevoia unei alte entitati care sa controleze aceasta entitate. Evident, necontrolati, si indivizii ce compun aceasta noua entitate vor ajunge sa abuzeze de statutul special. Deci ce e de facut? Pai o solutie ar fi sa existe o structura ciclica, in care entitatile implicate in mecanismul de control sa se controleze reciproc. Sigur, dar daca cumva indivizii implicati in aceste structuri de control, profitand de pozitiile lor privilegiate, ajung cumva, "prin absurd", sa coopereze intre ei actionand ca o singura entitate mai complexa, care nu va fi controlata de nimeni, dar care ii oprima pe ceilalti? Ajungem din nou la primul caz. Deci din nou, ce ne facem? Pai, oricat de amuzant ar parea, o solutie la problema asta ar fi ca fiecare individ sa fie implicat in una din aceste entitati. Adica nimeni lasat pe-afara. Dar ce fac indivizii din aceste entitati? Coopereaza!!
Pai daca-i p-asa de ce mai e nevoie de toate aceste structuri? Nu se poate ca toti indivizii sa coopereze intre ei si gata? Parca ar fi mai simplu asa nu?
Sau poate ca toata treaba e sa cooperezi cu unii doar pentru a-i controla pe altii?
Lasand gluma la o parte, chiar cu acest rationament, poate simplist, putem vedea, ca desi pare paradoxal, solutia la problema neincrederii este cooperarea. Dar asa cum am spus initial si increderea ar fi dus tot la cooperare. Adica, daca solutia la problema neincrederii este cooperarea, iar cooperarea este promovata de incredere, ajungem la propozitia evident adevarata, "Solutia la problema neincrederii este increderea". Cu alte cuvinte, daca in loc sa alegem sa nu avem incredere in celalalt, am fi ales sa avem incredere si sa cooperam de la inceput, am fi scapat de falsa necesitate a gasirii si administrarii unor modalitati de control, care nu ar fi dus oricum decat la crearea unor probleme si mai complexe si la tot chinul aferent, care in cele din urma nu pot fi rezolvate decat tot prin cooperare.
Ne putem uita si in societatea noastra si putem vedea ca fiecare regula noua, care teoretic ar fi trebuit sa ne protejeze libertatile nu face decat sa ne limiteze si sa ne izoleze si mai mult. Ceea ce trebuia sa ne elibereze ne inrobeste si ne infunda intr-un hau si mai mare din care nu avem cum sa scapam cu si mai multe reguli.
Parerea mea este ca singurul lucru care ne poate salva este ca de fiecare data cand avem de ales intre a avea incredere in cineva sau a nu avea, este sa constientizam faptul ca in realitate, daca ceea ce ne dorim este libertatea, singura solutie viabila este increderea.
Cand alegem in directia fricii, in directia neincrederii si a controlului de fapt alegem izolarea si limitarea libertatilor.Culmea!!
In realitate siguranta vine din colaborare, din interdependenta nu din competitie si control.
Daca am realiza de cate ori de fapt lasam frica sa aleaga pentru noi, probabil ne-am lua cu mainile de cap. Ni s-ar face frica chiar de frica insasi.

Revenind putin la contextul pe care il descriam initial si adaugand faptul ca in masura in care este constient de influenta unui alt individ asupra lui, un individ, fara sa stie de concluzia la care am ajuns anterior, in mod natural va alege sa nu aiba incredere in acel individ. Va incerca sa-l controleze, va concura cu el. Pe vremuri, cineva nu putea avea influenta asupra ta decat prin apropiere fizica, poate de aceea a aparut regula granitelor, pentru a limita influenta altora asupra unui grup stabilit intr-o anumita zona geografica. Astazi granitele, evident nu ne mai garanteaza stoparea influentelor altora. Criza financiara din America s-a propagat in juma' de lume cel putin, virusii informatici ca si cei biologici pot circula lejer in mediile lor. Odata cu influentele trebuie sa creasca si controlul, deci noi reguli, noi mijloace de represiune. In aproape toate statele "civilizate" putem vedea o autoritate centrala sau un complex de autoritati care "se asigura" de "bunastarea" cetatenilor. Observam o tendita spre organizarea unei puteri centrale de "guvernare globala" care chiar ca nu va mai fi reglementata de nimeni, nu ca ar mai conta oricum. ( Ma gandesc ca e clar pentru toata lumea, ca votul, cel putin in forma actuala nu reglementeaza nimic. ) Toate acestea pe fondul unei competitii aprige la toate nivelurile, pentru resurse din ce in ce mai putine, care oricum intr-un procent covarsitor sunt folosite pentru a sustine competitia insasi, nu indivizii. Oare cat mai trebuie sa asteptam pana o sa intelegem ca tot acest vis urat, nenecesar, este incercarea mai mult decat paguboasa de a controla tot, lasandu-ne condusi de frica. Cand o sa intelegem ca aceasta situatie nu poate fi rezolvata cu si mai multe reguli si cu "autoritati" care "stiu ce trebuie facut"( intr-adevar stiu, pentru ei) , ci doar alegand sa avem incredere unii in altii si sa colaboram?
Dilema prizonierului arata ca desi rational cooperarea nu este favorizata, de fapt aduce beneficii optime pentru toti membrii implicati. Ironic este faptul ca se chema dilema prizonierului. Insusi conceptul de prizonier este o urmare a dorintei de control..

Recitind articolul imi dau seama ca nu a fost nici pe departe o analiza obiectiva a cazului in care frica ne influenteaza alegerile ci mai degraba o sustinere a faptului ca efectele ei sunt majore si profund negative in lumea noastra de azi. Cu siguranta sunt multe goluri in aceasta argumentatie, dar parerea mea este ca asta nu schima cu nimic faptul ca toate "aparatele" de control pe care le "experimentam" azi sunt produse directe ale fricii. Ea este ctitorul acestei lumi.
Nu spun ca frica este intotdeauna un lucru rau, ci doar in momentul in care subiectul care genereaza frica este un alt om.
Inainte sa experimentam acest lucru nu aveam cum sa stim. Dar acum vedem unde duce, o vedem la toate nivelurile societatii noastre. Ne place? De ce nu incercam si alternativa sa vedem ce iese?

9 comentarii:

Gab spunea...

Scriu pe măsură ce citesc.

1. Eu cred că, de fapt, niciodată interacțiunea dintre două chestii nu e nulă. Nici acum 100 de ani, nici acum 50 de ani. Totul este conectat.

2. Neîncrederea dă naștere la dorința de a controla. Bună idee. S-a notat. Pe mine mă duce cu gândul într-o direcție puțin diferită. Mania controului pe care o are civilizația noastră ar putea foarte bine să vină din lipsa de încredere în Univers. Popoarele tribale, din contră, au încredere totală în Univers, și din cauza asta nu simt nici o nevoie să îl controleze, ci doar să coopereze.

Îmi place articolul.

individul_x spunea...

1.Si eu cred ca totul este conectat. Incercam sa aduc problema la parametri mai, acceptabili pentru cat mai multi :)

2.Probabil ca pe masura ce omul "modern" nu s-a mai vazut ca facand parte din univers, a simtit nevoia sa preia controlul. Aici e oricum putin discutabil, are sens sa incercam sa controlom un asteroid care va izbi Pamantul sau nu? Problem devine mai complexa. Insa cand vine vorba de controlul altor membri ai speciei noastre, mi se pare ca este deja o cale catre o fundatura...

Gab spunea...

În legătură cu asteroidul să încerc o analogie.

Dacă sunt în pericol să cadă un bolovan peste mine, încerc să evit coliziunea, așa ar face și o șopârlă, dar asta nu înseamnă că vrea să controleze mai mult decât propria ei viață.

Dacă biosfera este în pericol să cadă un bolovan peste ea, biosfera încearcă să evite coliziunea, dar asta nu înseamnă că vrea să controleze mai mult decât propria ei viață.

Cum sună?

individul_x spunea...

Asa cum spuneam, frica nu este rea, cand e vorba de circumstante in care esti cu adevarat in pericol.
Este o diferenta intre abstractizarea fricii, ideea de frica si frica reala. In cazul cu asteroidul sau cu bolovanul este vorba de frica reala. Acea frica de care vorbeam eu era ideea de frica, care este falsa si paguboasa daca o lasam sa ne conduca.
Un clip interesant cu Krishnamurti despre asta.

pai mei spunea...

Nu pot sa dau nici un fel de copy/paste :)
Search "Do you have the mental strength of a Masai warrior". E despre trairea in prezent. Si mai aveam ceva la care nu am link, dar nu pot sa dau paste :)

individul_x spunea...

"The lesson we could learn from the Masai warriors is essentially not a new one. You will find it throughout all religions: the lesson to live only in the present, to let the past behind and not to be threatened by the future."
(la mine a mers copy paste-ul :) )

Cred ca asa e, frica este proiectata in viitor, prin prisma trecutului, deci daca nu ne-am mai lasa influentati de cele doua, n-am mai avea nicio problema.
In principiu n-as zice ca ar trebui sa uitam total de trecut si de viitor ci de conditionarea noastra care ne distorsioneaza perceptia.

Constientizarea faptului ca lasand frica sa aleaga pentru noi nu poate duce la nimic bun, ne-ar putea ajuta in acest sens.

Gab spunea...

:)) Pai Mei, tu și cu copy/paste-ul tău... Ăsta-i un bug de Firefox combinat cu un bug de Blogspot. Apare doar daca formularul de comentarii e chiar sub articol, chestie pe care Flavian a schimbat-o.

Dar și pe blogurile unde apare problema, o poți ocoli dând publish, și după aia, la previzualizare dând edit.

Individul X, referitor la analogia bolovan-asteroid, am făcut-o mai mult pentru ideea de control decât aceea de frică. Vroiam să zic că poți evita impactul chiar dacă ai încredere în Univers, și nu încerci să îl controlezi. E vorba doar să-ți aperi integritatea fizică, cum s-ar zice...

individul_x spunea...

Da, in cazul asta iti aperi integritatea cand chiar esti in pericol. Eu vorbeam de absurditate incercarii de a-ti apara integritatea fizica de un posibil pericol, de un pericol care nu exista si nu este nicio dovada reala ca ar exista.
Una peste alta cred ca ne-am inteles reciproc.. :)

kellogs spunea...

Geniale observatii!
Imi vine in minte experimentul cu 5 maimute: http://e-dimineata.blogspot.com/2009/04/experimentul-maimuta.html