8 august 2011

LeaderSHIT



Uneori simt nevoia să mă revolt şi să urlu din toţi rărunchii, în hăul internetului, împotriva tâmpelii cronice şi condiţionării oarbe cărora unii din semenii mei le cad pradă.

Catalizatorul acestei dezhibări este fenomenul de "Leadership Training". Am să încerc să demonstrez de ce această sintagmă este profund contradictorie sau cel mult oximoronică.

O mică paranteză:
Este important să înţelegem că fiecare cuvânt este mai mult decât o simplă etichetă, şi asta deoarece fiecare cuvânt are propria lui logică, sau personalitate decă vreţi, ceea ce face unele asocieri de cuvinte ilogice sau lipsite de sens.
Există totuşi expresii compuse din termeni contradictorii, în care fiecare termen îşi pierde sensul său propriu pentru a lăsa loc unui cu totul alt înţeles pe care expresia îl poartă. O astfel de expresie poartă numele de oximoron şi este în genere o figură stilistică care de obicei sugerează opusul sensului real al unuia din termeni sau al unei implicaţii a acestuia.

Un exemplu de oximoron este: "Noapte albă". În mod evident toată lumea ştie că noapte este întuneric, iar întunericul este opusul luminii care este albă. Aşadar dacă încercăm să dăm un sens expersiei păstrând sensul inițial al termenilor implicaţi am spune că expresia n-are sens, sau este contradictorie. Întâmplător pentru această expresie există un sens alternativ, de sine stătător, ceea ce transformă expresia în oximoron. Putem spune "am făcut o noapte albă" iar prin asta înţelegem că nu am dormit în noaptea respectivă.
Dacă acest sens alternativ nu ar fi existat expresia ar fi fost doar contradictorie.
Închei paranteza.

În cazul expresiei "Leadership Training" nu este vorba de un oximoron ci doar de o contradicţie şi una chiar periculoasă.

Pentru a evidenţia acest lucru să începem printr-o traducere corespunzătoare. Aceasta este "Dresajul călăuzelor".
Sună dubios?  Să mă explic.

De ce dresaj?

Este important să facem distincţia între dresaj şi antrenament.
Am să-l parafrazez pe Bruce Lee care a zis "All knowledge is selfknowledge" şi am să zic "All training is selftraining".
Atât antrenamenul cât şi dresajul presupun pregătirea subiectului în vederea dobândirii unor aptitudini fizice şi/sau psihice necesare atingerii unui anumit scop. Diferenţa constă în faptul că în cazul antrenamenului scopul este autoimpus, iar motivaţia este intrinsecă subiectului, pe când în cazul dresajului scopul este impus din exterior iar subiectul este condiţionat să deprindă comportamentul dorit. Diferenţa este enormă.

De ce călăuză?

"Leadership" vine de la verbul "to lead", care de obice este tradus prin "a conduce". Această traducere este corectă dacă înţelegem corect ce înseamnă a conduce. Mulţi înţeleg prin "a coduce", "a da ordine" ceea ce este profund eronat.
Un leader nu dă ordine, ci este cel care îi călăuzeşte pe alţii prin labirintul întunecat al posibilităţilor către un deznodământ aşteptat, folosindu-se de lumina viziunii. Iar ceilalţi îl urmează nu pentru că sunt obligaţi ci pentru că subscriu la scopul urmărit şi au încredere în capacitatea acestuia de a intui drumul corect.

De unde vine deci contradicţia?

Contradicţia vine din faptul că un leader este cel care simte calea şi le-o arată celorlalţi şi nu invers. Calea nu poate fi învăţată ci ea te învaţă, trebuie doar să fii atent şi să observi, să o simţi.

Dresajul nu poate forma niciodată leaderi pentru că ignoră exact componentele cele mai importante şi anume autenticitatea şi voinţa care nu pot veni decât din interior. Tehnica şi priceperea, skill-ul, vin de la sine în momentul în care încerci să exprimi ceva. În fond leader-ul nu este cu nimic deosebit de artist care atunci când încearcă să exprime ceea ce vede în forul său interior ajunge să-şi dezvolte aptitudinile pentru a face asta într-un mod cât mai precis.

Autenticitatea şi voinţa nu sunt suficiente pentru a fi un leader, doar cu acestea două ai fi doar un manipulator meschin.
Dacă am adăuga şi inteligenţa, am avea un manipulator eficient şi eficace, dar diabolic. Ingredientul final, şi probabil cel mai important, pentru a obţine un leader desavârşit este compasiunea pentru semeni, dorinţa de a împinge lucrurile într-o direcţie mutual benefică.

Dresajul, ceea ce se practică fără discernământ în şcoală, pune accentul doar pe informaţie, pe tehnică chioară, dar ignoră, motivaţia, de ce-ul, care-l face pe individ să acţoneze într-o direcţie anume. De fapt după cum ştim, dresajul acţionează chiar spre distrugerea acestor calităţi care definesc un leader, un om liber în ultimă instanţă, deoarece dacă vrei să-ţi impui voinţa asupra cuiva, dacă vrei sa-l faci să facă ce vrei tu, trebuie să-i înfrângi voinţa, să-l umpli de teamă şi neîncredere în forţele proprii şi să te erijezi într-o autoritate supremă. Iată reţeta după care a fost construită societatea zilelor noastre, care produce maşini cu chip uman.

Cei care se laudă că formează leaderi, o altă expresie contradictorie, nu produc decât suflete amputate şi cinice care cred că pentru a deveni leaderi, pentru a atinge excelenţa, trebuie doar să urmezi nişte paşi pe care i-ai învăţăt la un curs.
A fi leader nu este o devenire mecanică ci o atitudine, care se reflectă într-o acţiune continuă de îmbunătăţire şi autocunoaştere.


Dacă ne uităm în istorie putem vedea că oamenii care cu adevărat au avut o contribuţie benefică pentru întreaga umanitate, adevăraţii leaderi, au fost indivizi independenţi, creativi, perseverenţi, curioşi, curajoşi, încrezători în propriile forţe care şi-au dedicat viaţa unei cauze nobile. Ei au fost călăuzele pe făgaşul existenţei pentru întreaga umanitate.

Concluzia acestor rânduri este că un leader nu este cu nimic diferit de un artist care nu este cu nimic diferit de un om liber.
Vestea bună este că fiecare dintre noi este un om liber, un leader şi un artist deopotrivă, un om complet. Tot ce trebuie să facem este să ne exprimăm ca atare.

Ştiu că iluzia faptului că nu e aşa e destul de puternică, şi ştiu că sunt indivizi care, din cauza lipsei unora dintre calităţile mai sus menţionate, au tot interesul ca această iluzie să fie păstrată.

Propunerea mea pentru toţi oamenii, atât pentru cei care consideră că sunt într-o eroare cât şi pentru cei care vor să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi, este ca data viitoare când se suprind plângându-se pentru propriile neajunsuri, sau când cineva se va oferi să ia decizii în numele lor, să-şi pună următoarele întrebări:

Cum să te-nveţe cineva ceva ce numai tu ştii? Cum să-ţi arate cineva ceva ce numai tu poţi descoperi? Cum să te-nveţe cineva cine eşti tu? Cum să gândească altcineva în locul tău?







6 comentarii:

Gab spunea...

Salut! De mult nu te-am mai văzut.

Ca să te faci mai bine înțeles, poate că ar fi utile și niște exemple de ceea ce tu consideri adevărați leaderi, care au avut o contribuție benefică pentru întreaga umanitate. Sau chiar pentru întreaga lume vie.

Și încă ceva. Spre sfârșit vorbești despre „indivizi care, din cauza lipsei unora dintre calităţile mai sus menţionate, au tot interesul ca această iluzie să fie păstrată”, dar în paragraful anterior spui dă fiecare dintre noi are calitățile respective. Contradicție?

individul_x spunea...

Sal'tare!

Eu m-am limitat la a spune c-au avut o contribuţie benefică pentru umanitate doar. De fapt cred că mai mult mă refer la ce consider eu benefic şi fiind om, extrapolez la umanitate. Poate n-ar trebui..

Era oricum vorba de un model de atitudine de care unii s-au apropiat mai mult. Cu toţii avem vicii, nimeni nu e perfect, de pus în ramă, dar unii au un mod de a fi care pare să aibă mai mult sens pentru mine decât altele.
Nu ştiu la ce pot fi utile exemplele concrete, dar dacă vrei îţi pot da câteva:
Tesla, Linus Torvalds, Jung

După cum vezi aceştia nu sunt conducători ci oameni care au adus nişte noutăţi benefice zic eu în existenţă. Au arătat o cale de urmat. Ei au perseverat pe o direcţie pe care nu le-a arătat-o nimeni, pentru că nimeni nu ştia de ea. Şi nu s-au dus la alţii să le zică să urmeze cauza aia, s-au dedicat ei. Şi apoi doar le-au arătat altora ce-au descoperit. Iar cine a considerat că e ceva demn de urmat au urmat acea cale. E important, au urmat calea nu persoana.

De aceea făceam distincţia între conducător şi călăuză.

Legat de contradicţia de care zici, s-ar putea ca exprimarea mea să fi fost nefericită, dar ce vroiam să spun este următorul lucru.

Acele calităţi de care ziceam există în fiecare la nivel potenţial, în sensul ăsta fiecare "le are" dar trebuie să le dezvolte. Degeaba la ai la nivel potenţial dacă nu le dezvolţi. În acest sens ăia meschinii "nu le au", pentru că nu le-au dezvoltat.

E cam ca-n Ubuntu unde ai drepturi de root, dar ca să execuţi comenzi ca admin trebuie să foloseşti "sudo".
Adică ai drepturile, dar trebuie să ţi le asumi.

La fel şi cu calităţile astea. Trebuie să le ceri de la tine, să le faci să se-ntâmple..

Gab spunea...

Aha! Am înțeles cu „sudo” :)

Cu exemplele, pot zice că pe mine m-au ajutat destul de mult să înțeleg ce spui. Aș mai adăuga doar că lumea în general nu-i prea cred că-i percepe pe oamenii ăștia ca fiind leaderi, ci mai degrabă ca fiind un fel de inventatori, descoperitori, artiști.

individul_x spunea...

Păi Gab ce zic eu de fapt este că nu-i nicio diferenţă între leader, artist, om liber. Cred că-i o mare problemă cu percepţia asta spartă pe căprării. Omul este om în integritatea lui, ca un diamant cu mai multe faţete.

Iar dacă se întâmplă ca la un moment dat doar una dintre faţete să reflecte lumina, asta nu înseamnă să-l reducem pe om doar la acea faţetă.

De asemenea este important ca diamantul să devină conştient de faţetele lui şi să le accepte şi folosească pe toate. Să nu se reducă doar la una sau două şi să le ignore pe celelalte.

Gab spunea...

Aprob :)

Anonim spunea...

toate organizatiile astea care isi propun sa pregateasca leaderii de maine sustin ca respectivii tineri vin catre ei pt ca simt "chemarea". insa faptul ca aceste organizatii ii testeaza si ii valideaza in baza unor criterii anuleaza exact ceea ce spuneai: libertatea de a fi si de a arata altora o alternativa pe care sunt la randul lor liberi sa o urmeze.

globalizarea petrecuta in toate domeniile a facut imposibila intalnirea naturala intre calauze in vederea schimbului de experienta. daca in triburi/mici comunitati nu era nevoie sa se caute unii pe altii fiindca traiau laolalta, acum lucrurile stau altfel si s-au inventat trainingurile internationale de leadership. aceste evenimente insa nu urmaresc beneficiile unui schimb de experienta.

in fapt, acesti leaderi sunt pregatiti in vederea integrarii lor in circuitul economic, pentru preluarea stafetei in domeniul afacerilor, acapararii resurselor globale si manipularea maselor de muncitori. prin urmare, nici nu ar avea sens sa discutam de ce trainingurile astea sunt niste contradictii in sine.

p.s. trainingurile de leaderi ii tin ocupati pe unii dintre noi pt ca cele 24 de ore ale zilei trebuie folosite cumva