Şcoala este închisoare

Un clip care atinge multe puncte importante şi care pune lucrurile în perspectivă.
It's a must.

Un râu prin matca existenţei

Subiectul poate fi dezvoltat mult mai mult, însă momentan n-am să-l folosesc decât să postez un comentariu la articolul lui Răzvan Exarhu de aici.

Iată şi comentariul meu:

Şi oare o fi o soluţie ca sticlele rafinate de Chivas Regal îmbătrânit în butii preţioase la presiune şi temperatură constantă fo' 24 de ani, ferite de intemperii, să aleagă un "leader" cu mustaţă de Hitler care folosindu-se de "gradele" sale să pună arzătorul pe sticloanţele astea îndobitocite de Frutty Fresh şi Burger la doi litri?

Sau poate ar trebui şi ele să ia exemplul unei oale de pământ cu apă rece şi cristalină de izvor, nu de-ăla de lânga Roşia Montană ci de-ăla din creierii munţilor de unde doar sufletele pure se adapă şi către care nu există "şosele" şi să înţeleagă că toţi în fond şi-n frunt'ce suntem o apă şi-un pământ, că "gazele" şi "gradele" sunt doar simptomele unei boli grave ce macină omenirea încet dar sigur?

Cum facem să redevenim toţi o apă de izvor care unduieşte lin prin matca existenţei fără a da pe lături şi fără a seca?

Aceasta este întrebarea.

LeaderSHIT

Uneori simt nevoia să mă revolt şi să urlu din toţi rărunchii, în hăul internetului, împotriva tâmpelii cronice şi condiţionării oarbe cărora unii din semenii mei le cad pradă.

Catalizatorul acestei dezhibări este fenomenul de "Leadership Training". Am să încerc să demonstrez de ce această sintagmă este profund contradictorie sau cel mult oximoronică.

O mică paranteză:
Este important să înţelegem că fiecare cuvânt este mai mult decât o simplă etichetă, şi asta deoarece fiecare cuvânt are propria lui logică, sau personalitate decă vreţi, ceea ce face unele asocieri de cuvinte ilogice sau lipsite de sens.
Există totuşi expresii compuse din termeni contradictorii, în care fiecare termen îşi pierde sensul său propriu pentru a lăsa loc unui cu totul alt înţeles pe care expresia îl poartă. O astfel de expresie poartă numele de oximoron şi este în genere o figură stilistică care de obicei sugerează opusul sensului real al unuia din termeni sau al unei implicaţii a acestuia.

Un exemplu de oximoron este: "Noapte albă". În mod evident toată lumea ştie că noapte este întuneric, iar întunericul este opusul luminii care este albă. Aşadar dacă încercăm să dăm un sens expersiei păstrând sensul inițial al termenilor implicaţi am spune că expresia n-are sens, sau este contradictorie. Întâmplător pentru această expresie există un sens alternativ, de sine stătător, ceea ce transformă expresia în oximoron. Putem spune "am făcut o noapte albă" iar prin asta înţelegem că nu am dormit în noaptea respectivă.
Dacă acest sens alternativ nu ar fi existat expresia ar fi fost doar contradictorie.
Închei paranteza.

În cazul expresiei "Leadership Training" nu este vorba de un oximoron ci doar de o contradicţie şi una chiar periculoasă.

Pentru a evidenţia acest lucru să începem printr-o traducere corespunzătoare. Aceasta este "Dresajul călăuzelor".
Sună dubios?  Să mă explic.

De ce dresaj?

Este important să facem distincţia între dresaj şi antrenament.
Am să-l parafrazez pe Bruce Lee care a zis "All knowledge is selfknowledge" şi am să zic "All training is selftraining".
Atât antrenamenul cât şi dresajul presupun pregătirea subiectului în vederea dobândirii unor aptitudini fizice şi/sau psihice necesare atingerii unui anumit scop. Diferenţa constă în faptul că în cazul antrenamenului scopul este autoimpus, iar motivaţia este intrinsecă subiectului, pe când în cazul dresajului scopul este impus din exterior iar subiectul este condiţionat să deprindă comportamentul dorit. Diferenţa este enormă.

De ce călăuză?

"Leadership" vine de la verbul "to lead", care de obice este tradus prin "a conduce". Această traducere este corectă dacă înţelegem corect ce înseamnă a conduce. Mulţi înţeleg prin "a coduce", "a da ordine" ceea ce este profund eronat.
Un leader nu dă ordine, ci este cel care îi călăuzeşte pe alţii prin labirintul întunecat al posibilităţilor către un deznodământ aşteptat, folosindu-se de lumina viziunii. Iar ceilalţi îl urmează nu pentru că sunt obligaţi ci pentru că subscriu la scopul urmărit şi au încredere în capacitatea acestuia de a intui drumul corect.

De unde vine deci contradicţia?

Contradicţia vine din faptul că un leader este cel care simte calea şi le-o arată celorlalţi şi nu invers. Calea nu poate fi învăţată ci ea te învaţă, trebuie doar să fii atent şi să observi, să o simţi.

Dresajul nu poate forma niciodată leaderi pentru că ignoră exact componentele cele mai importante şi anume autenticitatea şi voinţa care nu pot veni decât din interior. Tehnica şi priceperea, skill-ul, vin de la sine în momentul în care încerci să exprimi ceva. În fond leader-ul nu este cu nimic deosebit de artist care atunci când încearcă să exprime ceea ce vede în forul său interior ajunge să-şi dezvolte aptitudinile pentru a face asta într-un mod cât mai precis.

Autenticitatea şi voinţa nu sunt suficiente pentru a fi un leader, doar cu acestea două ai fi doar un manipulator meschin.
Dacă am adăuga şi inteligenţa, am avea un manipulator eficient şi eficace, dar diabolic. Ingredientul final, şi probabil cel mai important, pentru a obţine un leader desavârşit este compasiunea pentru semeni, dorinţa de a împinge lucrurile într-o direcţie mutual benefică.

Dresajul, ceea ce se practică fără discernământ în şcoală, pune accentul doar pe informaţie, pe tehnică chioară, dar ignoră, motivaţia, de ce-ul, care-l face pe individ să acţoneze într-o direcţie anume. De fapt după cum ştim, dresajul acţionează chiar spre distrugerea acestor calităţi care definesc un leader, un om liber în ultimă instanţă, deoarece dacă vrei să-ţi impui voinţa asupra cuiva, dacă vrei sa-l faci să facă ce vrei tu, trebuie să-i înfrângi voinţa, să-l umpli de teamă şi neîncredere în forţele proprii şi să te erijezi într-o autoritate supremă. Iată reţeta după care a fost construită societatea zilelor noastre, care produce maşini cu chip uman.

Cei care se laudă că formează leaderi, o altă expresie contradictorie, nu produc decât suflete amputate şi cinice care cred că pentru a deveni leaderi, pentru a atinge excelenţa, trebuie doar să urmezi nişte paşi pe care i-ai învăţăt la un curs.
A fi leader nu este o devenire mecanică ci o atitudine, care se reflectă într-o acţiune continuă de îmbunătăţire şi autocunoaştere.


Dacă ne uităm în istorie putem vedea că oamenii care cu adevărat au avut o contribuţie benefică pentru întreaga umanitate, adevăraţii leaderi, au fost indivizi independenţi, creativi, perseverenţi, curioşi, curajoşi, încrezători în propriile forţe care şi-au dedicat viaţa unei cauze nobile. Ei au fost călăuzele pe făgaşul existenţei pentru întreaga umanitate.

Concluzia acestor rânduri este că un leader nu este cu nimic diferit de un artist care nu este cu nimic diferit de un om liber.
Vestea bună este că fiecare dintre noi este un om liber, un leader şi un artist deopotrivă, un om complet. Tot ce trebuie să facem este să ne exprimăm ca atare.

Ştiu că iluzia faptului că nu e aşa e destul de puternică, şi ştiu că sunt indivizi care, din cauza lipsei unora dintre calităţile mai sus menţionate, au tot interesul ca această iluzie să fie păstrată.

Propunerea mea pentru toţi oamenii, atât pentru cei care consideră că sunt într-o eroare cât şi pentru cei care vor să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi, este ca data viitoare când se suprind plângându-se pentru propriile neajunsuri, sau când cineva se va oferi să ia decizii în numele lor, să-şi pună următoarele întrebări:

Cum să te-nveţe cineva ceva ce numai tu ştii? Cum să-ţi arate cineva ceva ce numai tu poţi descoperi? Cum să te-nveţe cineva cine eşti tu? Cum să gândească altcineva în locul tău?

Problema de fond a manipulărilor

Răspunsul meu la postul lui Turambar, Cei patru piloni ai nevoii de religie , prin care încerc să ating problema de fond ce stă la baza manipulării religioase şi politice:


"Într-adevăr, nevoia de a fi ghidat este un semn de infantilism, care după o anumită vârstă cauzează mari daune.

În fond, motivul pentru care religiile agresive (să fi făcut un pleonasm?) au prins atât de bine este pentru că le-au spus oamenilor ce să facă iar ei n-au trebuit să-şi mai bată capul.

După părerea mea, exact această renunţare la "a-ţi mai bate capul" este cauza principală a nenorocirilor cu care ne confruntăm azi.

Autorităţile, care prin însăşi natura lor sunt agresive, violatoare, nu pot exista decât pe acest fond de ignoranţă şi delăsare.

Care este punctul de cotitură?

Este acela în care fiecare începe să gândească, şi să-şi asume responsabilitatea propriilor acţiuni. Iar asta înseamnă a se înţelege pe sine, şi sistemul din care face parte şi de a căuta moduri de a îmbunătăţi întreg ansamblul.

În acest mod de funcţionare întrebarea primordială este "De ce?" ceea ce va duce la înţelegerea motivelor pentru care acţionăm. Odată ajuns aici un individ nu mai poate fi manipulat cu uşurinţă, iar asta va duce în cele din urmă la o societate care se va autoregla deoarece indivizii care o compun vor fi adoptat ei înşisi o atitudine de autooptimizare continuă.

Din teoria sistemelor ştim că modalitatea prin care un sistem se poate autooptimiza, adică tinde să se îmbunătăţească constant în timp ce rămâne stabil este bucla de reacţie.

De aceea nu-mi doresc decât să văd cât mai multe persoane care se transformă din simple relee pasive, care lasă informaţia să treacă neschimbată, în sisteme inteligente, active, care filtrează şi analizează informaţia primită din sistem şi care apoi o proiectează înapoi în direcţia reducerii abuzurilor şi comportamentelor nedorite."

Strategia sistemelor inteligente

Pornesc de la premiza că se poate defini o strategie universală de funcţionare care este optimă pentru toate sistemele inteligente. Evident pentru a fi optimă va trebui să se poată îmbunătăţi pe sine.

Încerc aici să găsesc şi să definesc caracteristicile generale ale unei astfel de strategii.

Am să pornesc printr-o definire a termenilor.

Sistem - Ansamblu complex de componente interdependente care acţionează ca un tot. Aceste componente pot fi la rândul lor sisteme.
Un sistem presupune trei lucruri: o complexitate internă, o complexitate externă şi interacţiunea dintre cele două.
Singura excepţie este probabil Universul luat în întregime, care s-ar presupune că nu mai are un exterior cu care interacţionează, deoarece el conţine deja tot. Dar aici nu vreau să fac speculaţii.

Strategie - Totalitatea scopurilor autoimpuse şi mecanismelor de selectare şi implementare a acestora.
În fond, strategia nu este altceva decât o funcţie a inteligenţei care se ocupă cu selectarea şi definirea scopurilor optime pe care un sistem ar trebui să le urmărească în contextul în care funcţionează.

Inteligenţă - Pentru a vorbi de inteligenţă în primul rând trebuie să avem două condiţii îndeplinite:

    1) Autopercepţia - capacitatea unui sistem de a se simţi/conştientiza pe sine.
    2) Autocontrolul - capacitatea unui sistem de a îşi modifica propriul comportament.
   
Aceste două calităţi nu pot exista decât printr-o buclă de reacţie, modalitatea prin care un sistem percepe rezultatele propriilor acţiuni ca efecte care apoi pot fi analizate şi folosite pentru a ajusta structura decizională, cea care generează acţiunile şi stabileşte strategia.

Fenomenul emergent al acestei bucle de reacţie este învăţarea. Există două tipuri de învăţare, învăţarea condiţionată, cea care nu presupune un scop ci este în principiu doar o adaptare la un set de condiţii impuse din exterior(nu este specifică doar sistemelor inteligente) şi învăţarea volitivă, cea care urmăreşte un scop impus din interior(este specifică sistemelor inteligente).

Mecanismul fundamental asupra căruia trebuie să ne oprim dacă suntem serioşi în a defini inteligenţa, este această structură decizioinală cu funcţia ei primordială aceea de generare de scopuri.
Ei bine da, iată că o spun, funcţia cea mai importantă a inteligenţei este generarea şi urmărirea scopurilor, iar în opinia mea, cel mai înalt nivel de inteligenţă se poate atinge doar în condiţiile în care această structură decizională începe să-şi atribuie sieşi scopuri.

Ţinând cont că această structură decizională este la rândul său un sistem, iată că am ajuns la următoarea idee:

Un sistem cu adevărat inteligent este acela care are ca prim scop definirea şi implementarea unei strategii optime de funcţionare a sa. Într-un cuvânt autooptimizarea.

Am să încerc mai departe să definesc aspectele esenţiale ale acestei strategii de funcţionare a unui sistem inteligent.

Ţinând cont că este vorba de un sistem, că este inteligent, şi de cum am definit termenii avem aşa:

1)Optimizarea propriei funcţionări
2)Optimizarea interacţiunilor cu exteriorul
3)Gestionarea necunoscutului
4)Un scop universal

Am să elaborez pe rând.


1)Optimizarea propriei funcţionări

Un prim aspect esenţial al unui sistem inteligent este felul cum gestionează propria funcţionare. În mod evident un sistem nu poate fi inteligent decât dacă este complex, ceea ce implică faptul că este rezultatul interacţiunii dintre mai multe subsisteme, care foarte probabil la rândul lor sunt rezultatul interacţiunii dintre alte subsisteme şi aşa mai departe.
Pentru a putea optimiza orice, respectivul sistem trebuie în primul rând să înţeleagă cât mai mult din propria funcţionare şi să-şi ajusteze structura pentru a fi cât mai eficient în urmărirea strategiei. De asemenea având în vedere că scopul primar este acela de a găsi o strategie optimă de funcţionare, ideal ar fi ca şi subsistemele din care este compus să devină inteligente, prin urmare să urmărească aceeaşi strategie, sau acelaşi scop universal.

2)Optimizarea interacţiunilor cu exteriorul

Cealaltă faţă a monedei o reprezintă gestionarea interacţiunilor cu exteriorul, reprezentat de un alt sistem mai mare. În realitate de fapt interacţiunile se petrec între sistemul nostru referinţă şi alte sisteme aflate la acelaşi nivel de complexitate.

Luând în considerare dinamica interacţiunilor între sistemul referinţă şi exterior am găsit următoarele posibile strategii:

În funcţie de predispoziţia spre autooptimizare şi capacitatea de a influenţa sistemul extern am definit două categorii:

a) sisteme dinamice, aflate în partea de sus a schemei, care conţin o buclă de reacţie internă ce le permite să se autooptimizeze atât pe sine cât şi interacţiunile cu mediul
b) sisteme statice, care nu se bazează pe o buclă internă de reacţie şi care doar lasă să treacă sau doar blochează influenţele venite de la sistemul exterior

Pornind de sus în jos şi de la stânga la dreapta, am să trec în revistă fiecare tip de sistem. Cifrele evidenţiază care sunt fazele ce ghidează/generează interacţiunile.

1) Sistemul reactiv

Este tipul de sistem care analizează influenţele din exterior comparându-le cu propriul model şi le adoptă sau le respinge. În anumite cazuri îşi ajustează propria funcţionare ţinând cont de aceste influenţe. Sistemul este reactiv, deoarece, aşa cum o ilustrează şi cifrele din diagramă, acesta se pune în mişcare ca o reacţie la ceea ce vine din exterior.

2) Sistemul proactiv

Spre deosebire de sitemul reactiv, sistemul proactiv, se bazează pe o altă dinamică a interacţiunilor, în sensul că acesta, bazându-se pe modelul propriu de înţelegere, proiectează în exterior un anumit tip de comportament. În timp ce la sistemul reactiv direcţia de ajustare era preponderent dinspre exterior spre interior, la sistemul proactiv este dinspre interior spre exterior, el este iniţiatorul.
Bucla de reacţie este ceva mai largă în acest caz, ciclul fiind următorul:
Conform modelului intern acesta proiectează către sistemul extern un anumit tip de comportament, apoi aşteapă să vadă reacţia sistemului extern, după care îşi reajustează modelul/strategia şi ciclul se reia. Acest tip te sistem acţionează pentru a îndeplini un scop intern bine definit.

3) Sistemul pasiv

Sistemul pasiv este genul de sistem care proiectează înapoi în sistemul extern influenţele venite tot de acolo, fără a încerca să îmbunătăţeasc nimic, nici pe sine nici sistemul exterior în care este angrenat. Este un gen de încremenire în proiect unde nimic nu este ajustat şi se repetă la infinit aceleaşi tipare. Dacă ar fi să ies puţin din generalizare şi aş încerca o analogie cu un comportament uman, aş spune că acest gen de sistem descrie destul de bine genul de cetăţean care execută ceea ce i se spune pentru a atinge un scop promis, o proiecţie, fără însă a evalua dacă şi rezultatele se potrivesc cu promisiunile, şi a-şi ajusta comportamentul.

4) Sistemul opac

Acesta este celălalt tip de sistem blocant, pe lângă cel pasiv. În acest caz însă, atenţia este direcţionată strict către ceea ce primeşte din exterior fără însă a încerca să ajusteze nici sistemul exterior nici pe sine. Este un soi de sistem frustrat aş zice care se concentrează strict pe discrepanţa dintre ceea ce observă şi ceea ce doreşte dar care nu ia măsuri, nu trece la acţiune pentru a diminua această discrepanţă, fie prin modificare sitemului exterior fie prin modificare propriului model de percepţie.


Aceste patru tipuri de strategii de gestionare a interacţiunilor cu exteriorul sunt extreme şi probabil ele pot coexista în diferite grade, însă este cumva clar că genul de sistem care are ca şi scop optimizarea, atât a propriei funcţionări cât şi a suprasistemului din care face parte, este nevoit să adopte strategiile dinamice. Motivul este unul lesne de înţeles, strategiile statice creează blocaje, fie în propria funcţionare fie la nivelul suprasistemului şi de aceea nu sunt optime. Capacitatea unui sistem de autooptimizare este cu atât mai mare cu cât numărul subsistemelor care adoptă o strategie dinamică de funcţionare este mai mare.

De fapt, dacă examinăm mai atent cele două sisteme dinamice, reactiv şi proactiv, vedem că ele îndeplinesc cumva funcţiile fundamentale ale unui sistem autosustenabil: autoconservare şi evoluţie. Prin urmare un sistem inteligent va trebui să fie atât reactiv cât şi proactiv. Rămâne de descoperit care ar fi ponderea optimă a fiecărei abordări în strategia finală a sistemului.

3)Gestionarea necunoscutului

Este vital ca orice sistem inteligent să-şi cunoască şi recunoască limitele. Acceptarea faptului că există elemente pe care nu le cunoaşte este motorul autooptimizării. Există pe de o parte, aspecte necunoscute legate de propria funcţionare şi de cea a sistemului exterior în care este angrenat, pe care le poate explora, înţelege şi asimila în cele din urmă. Şi ar fi bine să o facă. Însă consider, că un sistem cu adevărat inteligent trebuie să admită că pot exista şi aspecte necunoscute pe care nu le poate afla niciodată, dar pe care poate tinde să le afle. Această incertitudine a propriei cunoaşteri cred că este cheia autosustenabilităţii. Un sistem care presupune că a descoperit tot şi a înţeles tot va sfârşi prin degradare din cauza autosuficienţei şi ignoranţei.

Un sistem inteligent trebuie să înveţe să coexiste cu necunoscutul, să-i ofere spaţiul pentru a se exprima şi să încerce să-l înţelegă şi întotdeauna să-l accepte. De altfel necunoscutul este o sursă nesecată de posibilităţi care se pot dovedi utile şi care trebuiesc lăsate să se manifeste. Creativitatea în fond nu este altceva decât o modalitate necondiţionată de explorare şi manifestare a necunoscutului. Un sistem inteligent va da creativităţii libertatea să facă ce ştie ea mai bine, evident în doze ce vor fi optimizate continuu.

4)Un scop universal

Spuneam că una dintre caracteristicile esenţiale ale unui sistem inteligent este generarea şi urmărirea de scopuri, însă punctul de cotitură în evoluţia unui astfel de sistem este acela când adoptă ca scop primordial definirea şi urmărirea unei strategii de funcţionare care se îmbunătăţeşte pe sine. Iar această strategie trebuie să ţină cont de cele patru puncte prezentate mai sus, dintre care unul este chiar acesta.

O strategie însă trebuie să existe prin prisma unui scop universal din care să decurgă toate scopurile ulterioare.
Se poate observa deci că o strategie inteligentă este una care defineşte scopul universal din care decurge chiar ea.
Este o reacţie de recurenţa infinită.

Revenind însă, mă întrebam care ar fi scopul universal iniţial pe care o strategie a sistemelor inteligente ar trebui să-l urmărească.

Iniţial mă gândisem la optimizarea existenţei însă s-ar putea să fie cam vag.

Uitându-mă din nou la cele patru aspecte pe care le-am găsit esenţiale aş formula scopul universal al unui sistem inteligent în felul următor:

Definirea şi urmărirea unei strategii de funcţionare care va permite ca sistemul şi suprasistemul din care face parte, inclusiv necunoscutul să devină un singur sistem inteligent.


Având în vedere că, în opinia mea, mintea umană are capacitatea să devină un sistem inteligent în sensul pe care l-am descris până acum, aş îndrăzni să cred că dacă fiecare minte ar adopta o astfel de strategie o nouă revoluţie în istoria evoluţiei, ca să zic aşa, se va produce, probabil de aceeaşi anvergură ca apariţia organismelor multicelulare şi a conştiinţei.

Ştiu însă prea bine că singura modalitate de a vedea dacă aşa ceva funcţionează este s-o încerc pe mine însumi...

Mai departe

Mai departe nu mai merg, M-am săturat să tot alerg, Mai departe e acum, Vreau să ard ca un chibrit, Rotocoale mari de fum. Mai departe am mai fost, Îmi știu viața pe de rost, Mai departe stau pe loc Sunt bolnavul de noroc Vreau să râd și să mă joc. Și în loc de cel ce-oi fi Mai trăiesc incă o zi Fiindcă nimeni nu va ști când m-oi trezi. Mai departe e-nnapoi Cerul e un prunc din flori Care râde pân' la nori Si se lacrimă în ploi Peste proști batrâni ca noi. Mai departe nu mai merg, M-am săturat să tot alerg, Viaţa mea abia a-nceput Şi-am să ard ca un chibrit, Ce-o va fi deja-i trecut. Și în loc de cel ce-oi fi Mai trăiesc încă o zi Fiindcă nimeni nu va ști când m-oi trezi. Mai departe nu mai merg, M-am săturat să tot alerg, Viața mea abia a-nceput Și-am să ard ca un chibrit, Ce-o va fi deja-i trecut.

Metaguvernare reloaded

Cam acum un an, pe vremea asta, încercam eu să pun pe picioare site-ul Metaguvernare, iar după o lună şi ceva de încercări, sau mai bine zis de neîncercări, am renunţat...
L-am lăsat la pritocit iar acum cu forţe proaspete şi ceva îmbunătăţiri purced într-o nouă încercare...

Care era treaba cu site-ul ăsta şi ce dracu e Metaguvernare?

Păi, site-ul este materializare unei idei mai vechi de-a mea care în principiu susţine că oamenii ar trăi mult mai decent şi aş îndrăzni să spun mai fericiţi, dacă ar colabora pentru a rezolva problemele comune.

Cu alte cuvinte în loc să-i lase pe guvernanţii ăştia îmbuibaţi să-şi facă afacerile pe cârca noastră, să nu rezolve nimic altceva decât ecuaţiile care măresc numărul banilor din contul lor şi-l micşorează pe cel din contul nostru,  poate ar fi mai inteligent dacă noi, oamenii obişnuiţi, ne-am organiza singuri să ne rezolvăm problemele...pe principiul că dacă ai o mâncărime tot ce-ţi doreşti în momentele alea e s-o scarpini, adică eşti super motivat. Cam aşa e şi cu problemele. Este cumva absurd să aştepţi să vină altul să-ţi scarpine mâncărimea. La fel e şi cu guvernarea asta reprezentativă. Pe noi ne doare ceva şi aşteptăm să vină Nenea parlamentaru' să-mi aline mie durerea când are şi el durerea lui.. în spate.

Ei bine exact asta înseamnă Metaguvernare, adică actul prin care oamenii colaborează pentru a rezolva problemele comune şi, foarte important, gestionează însuşi mecanismul prin care sunt luate deciziile. Sistemul de guvernare trebuie să fie construit pe o buclă de reacţie negativă, care nu-i va permite să o ia pe arătură.

Ce-nseamnă asta?
În sistemul de guvernare actual, cei care guvernează sunt şi cei care controlează sistemul de guvernământ, adică ce pot ei sau nu să facă. Mai simplu spus: "Ei centrează ei dau cu capu'". Cu alte cuvinte tu, ce-l reprezentat, nu ai niciun control asupra actului de guvernământ, nu-l poţi schimba în niciun fel, în cel mai bun caz poţi schimba ceea ce te lasă guvernanţii să schimbi, de obicei oamenii, dar nu sistemul. Vax! Asta înseamnă abuz de putere. Guvernarea ajunge să dicteze fără a i se putea dicta, devine o entitate separată dar care gestionează toată puterea. Asta este adevărata catastrofă a vremurilor noastre!!

Exact asta încearcă să elimine, Metaguvernarea. Toţi cei implicaţi pot influenţa modul în care se face guvernarea, astfel încât dacă un individ sau un grup mic de "privilegiaţi" vor încerca să deturneze puterea ceilalţi vor avea pârghii pentru a putea interveni.

Asta e ideea. Până acolo mai e. Dar, putem începe prin a ne organiza să rezolvăm probleme mai mici, dar dureroase. Cei care au o problemuţă comună se pot organiza şi colabora pentru a vedea ce-i de făcut.


Când spui colaborare în primul rând spui comunicare. Şi-aşa ajungem la site.

Scopul primar este ca cei care au probleme comune să se găsească cumva, şi să încerce împreună, întâi virtual, apoi de ce nu, fizic să găsească o soluţie şi chiar să o implementeze. Se pot vota problemele şi soluţiile şi se pot chiar asigna priorităţi, pentru cele în care vrei să te implici activ. Se creează astfel coeziune, apropiere, empatie, elemente fundamentale, zic eu, într-o societate sănătoasă.

Acestea fiind zise, că şi aşa m-am întins cam mult... aaa.. să nu uit.. să nu vă aşteptaţi la prea mult.. momentan e doar un început, o prezentare a conceptului.. care în timp, dacă va exista participare şi interes, se va dezvolta... dar până atunci:


 

Metaguvernare