Ce-i si cu libertatea asta?

În momentul în care te întrebi dacă eşti liber sau nu, eşti în realitate liber?
În momentul în care te întrebi “ce pot să fac ca să fiu liber?” eşti sau nu liber?
Când libertatea altuia presupune ca tu să nu faci ceva eşti liber sau nu?
Libertatea înseamnă “a fi” sau “a face” ?

Aceste întrebări au fost răspunsul meu la întrebarea investigată în articolul de aici.
Uneori cred că cele mai bune răspunsuri sunt întrebările, pentru că nimeni nu îţi poate spune adevărul, numai tu îl poţi descoperi.

Sunt nişte întrebări la care merită reflectat.

Sintagma "libertate pentru toţi atâta timp cât nu-mi este îngrădită propria libertate" sau în variata coafată, aparent nenarcisistă, "libertate pentru toţi atâta timp cât libertatea mea nu o îngrădeşte pe a ta", poate reflecta în realitate libertatea?

În momentul în care se creeaza diviziunea între tine şi ceilalţi mai poate exista libertate, mai ales când apare şi o restricţie implicită?
Uneori mai auzi expresia "Eşti liber să faci ce vrei", prea rar spre deloc "Eşti liber să fii cum vrei".
Asta mă duce din nou cu gândul la întrebarea: "Libertatea înseamnă "a fi" sau "a face"?
"A fi" este necesar pentru "a face", vine înaintea lui. De fapt "a fi" este precursorul oricărui alt fenomen.
Prin urmare "a fi" oferă toate libertăţile posibile. Aşadar "a fi liber să faci..." este un pleonasm, nu îşi are rostul.
Nici măcar "a fi liber" nu îşi are rostul, "a fi" deja implică toate libertăţile posibile.
Deja m-am repetat de mai multe ori.

Am senzaţia că în momentul în care se inventează un cuvânt pentru a descrie un concept, esenţa lui, ceea ce vroia să exprime, este coruptă, pentru că implicit se creează şi antonimul acestuia. Mai mult decât atât, apare şi impulsul de a face ceva pentru ca acel concept să se întâmple, pentru ca nu cumva să se întâmple opusul său.
Simţim în noi nevoia de a face ceva ca să fim liberi şi ratăm să vedem că înainte de a se inventa însuşi conceptul de libertate, eram liberi. Încercarea de a deveni liberi, ne condiţionează...

O lume fara conflict?

De ce o lume fără conflict?

Conflictul este generatorul de probleme false.
Conflictul disipă energii inutil.
Conflictul îşi are rădăcinile în separarea dintre noi şi ceilalţi, între mine şi tine, în incapacitatea de a vedea existenţa noastră în ansamblul ei.
Conflictul, atât interior cât şi exteriorizat generează toate suferinţele noastre. Da, toate!

Cum apare conflictul?

Exista mai multe planuri in existenta unui conflict:
1)Realizarea discrepanţei dintre un ideal si ceea ce percepem a fi de fapt.
Idealul reprezentând suma dorinţelor noastre. Modelul mental al lumii, aşa cum trebuie să fie.
2)Dezacordul cu "ceea ce este", precum si reacţia de a corecta această abatere. Cu alte cuvinte exprimarea conflictului.

Existenţa în plan fizic a conflictului este generată de existenţa sa în plan mental.
Altfel spus conflictul între oameni este de fapt un conflict între idei.

În natură nu există aşa ceva. Nu putem spune că apa este în conflict cu malurile erodându-le, sau că leul este în conflict cu căprioara şi de-aia o manâncă. Este pur şi simplu "întâmplarea vieţii", ceea ce este. Putem găsi explicaţii, de ce se întâmplă asta, putem încerca să asociem un scop, dar toate astea sunt lipsite de sens. Realitatea este că natura este acţiune pură.
Doar este, fără sens, fără scop..
Meduza nu s-a întrebat ce pot sa fac sa devin mai buna?, sa devin om? ..doar a fost.

Suportul pe care acest conflict apare este suportul ce crează toate ideile, mintea umană.
Compararea între "ceea ce este" şi "ceea ce ar trebui sa fie" sau "ceea ce ar putea sa fie" sau "ceea ce a fost" este generatoare de conflict. Însăşi diviziunea între "ceea ce este" si cel care face compararea este cea care aduce conflictul în existenta...

Semnificaţiile pe care le asociem cu "ceea ce este" şi toate judecăţile pe care le facem sunt creaţiile proprie minţi. Ăsta este un fapt.
Pe baza cunoştinţelor pe care le-am acumulat de-a lungul existentei noastre construim un ideal, pe care îl proiectăm în viitor.
Dorinţe, frici, ce imi face placere, ce nu imi face placere, ce e bine, ce e rău, toate iau parte în crearea acestui ideal, totul pus in practica de identitatea noastra, de ego-ul nostru, de raspunsul la intrebarea: Cine sunt eu? Cel ce a facut, cel ce stie, cel ce nu vrea, cel ce va fi.. suma tuturor gandurilor, a tuturor mai puţin a unuia: cel ce este.
Pentru ca, nu-i asa? asta este singurul adevar: ca suntem. Restul, toate credinţele, ideile, prejudecatile, opiniile, memoriile, sunt doar o acumulare de experiente pe parcursul vieţii noastre. Întâmplări, fapte de viaţă, nimic mai mult.
Acceptarea acestui fapt este însă înfricoşătoare. Adică "Eu" dacă nu sunt 'Eu' atunci cine sunt?
Însă exact această separare, această scindare între "Eu" şi restul este generatoare de conflict..

Din moment ce toate semnificaţiile asociate cu ceea ce percepem sunt creaţiile propriei minţi, se poate pune întrebarea,
în momentul în care suntem în conflict cu ceea ce percepem, nu cumva suntem de fapt în conflict cu noi înşine?
Aceasta întrebare poate părea aberantă la o primă vedere, şi la o a doua vedere, însă asta doar dacă o privim din perspectiva, individului separat de toate fiinţele vii, din perspectiva acelui "Eu", din perspectiva celui ce vrea să controleze totul.

Ar mai fi ceva de realizat. Cum "Eu" nu sunt decât o acumulare de experienţe, asta presupune existenţa timpului. Dacă nu ar exista timp, nu ar exista nici "Eu". Timp = Memorie = "Eu". Dar un alt fapt de necontestat este acela că viaţa se întâmplă în prezent. Întotdeauna în prezent. A ne identifica cu "Eu", adica cu trecutul, înseamnă a refuza prezentul, înseamnă a-l face sclavul trecutului.

Asta nu înseamnă că memoria este ceva rău. Dimpotrivă. Cu ajutorul ei putem învaţa lucruri practice, putem crea, putem supravieţui mai eficient. Problema apare în momentul în care ne identificăm cu suma experienţelor pe care le avem. Identitatea nostră nu poate veni din trecut, ci numai din momentul prezent. Este suficient să fim.

Mintea este o unealta extraordinara. Ne dă posibilitatea să fim observatori şi creatori desavârşiţi, însă nu dumnezei.
În momentul în care încercăm să o folosim să controlăm lumea, deja îi dăm o sarcină mai mare decât poate duce. Asta se poate observa foarte bine dacă ne uităm la lumea pe care am creat-o. Şi fiecare dintre noi în momentul în care generează un conflict, interior sau nu, participă la perpetuarea acestui mod de a trăi.

Dar ce e de făcut? în mod sigur nu putem încerca să îndreptăm ce este deja, pentru că asta ar însemna să creem un conflict nu?
Atunci? Doar să fim, fără conflict, şi problemele se vor rezolva de la sine...

O problema de alegere

In articolul anterior Eliberarea mintii spuneam ca toata viata noastra este de fapt un sir lung de alegeri, care ne definesc contextul in care traim. De fiecare data cand nu suntem constienti de alegerile noastre, este posibil ca altceva sau altcineva sa aleaga pentru noi. In acest articol tratam cazul in care anumite idei, pripasite prin subconstientul nostru, cu care nu suntem neaparat de acord, pot duce la alegeri de care nu suntem constienti.
In acest nou articol, am sa mai tratez un caz legat de altceva decat o idee, ceva poate chiar mai puternic, care ne poate influenta alegerile.

Pornesc, pe ocolite, de la o intrebare:

Ce reprezinta interactiunea dintre oameni?

Pai oamenii pot interactiona in diverse moduri mai mult sau mai putin directe. Pornind de la evidentele interactiuni obisnuite, cum ar fi sa vorbesti fata in fata, sa stai la aceeasi coada( inca se mai intampla ), sa cumperi ceva dintr-un magazin, pe masura ce distanta fizica se mareste gradul de interactiune perceput scade, fara a disparea complet. Putem vorbi astfel despre interactiuni cum ar fi mersul cu masina pe aceeasi sosea sau impartirea unui spatiu comun cum ar fi cartierul, orasul, tara, si, de ce nu planeta. Pe masura ce distanta fizica se mareste, constientizarea faptului ca putem influeta, sau ca putem fi influentati de o alta persoana, scade. Dar este in realitate asa?
Mai poate fi interactiunea intre doua persone de pe aceasta planeta nula?
Poate am fi putut spune asta acum 100 de ani sau poate 50 de ani, dar mai putem spune asta acum? Avand in vedere ca oricine, in principiu, poate calatori in aproape orice regiune populata a acestei planete, ca exista schimburi de informatie si de bunuri la nivel planetar, pietele financiare, bursele, mai putem spune ca exista doi oameni care sa nu interactioneze macar intr-un mod indirect, infinitezimal? Eu as spune ca nu.
Sa presupunem totusi ca la nivel planetar nu este inca chiar asa, la nivel national, cred ca situatia este clara, din punctul asta de vedere.

Dar ce presupune o interactiune intre doua entitati?
Pai presupune ca aceste entitati se pot influenta reciproc prin actiunile pe care le fac.
Prin urmare consider ca este corect cand spun ca, in momentul in care cineva, un cetatean al acestei natii, interactioneaza in orice fel cu sistemul socio-politico-economic local prin actiuni de genul vanzari sau cumparari de produse sau servicii, votat, discutii, exprimari de opinie, aruncat de hartii pe strada, fumatul, etc, de fapt, interactioneaza cu un set mai mare sau mai mic de concetateni, chiar daca uneori doar intr-un mod imperceptibil.
De ce ii influenteaza pe ceilalti?
Pai, rationamentul meu este urmatorul:
Majoritatea cetatenilor unei tari este "conectata" la sistemul socio-politico-economic local. In momentul in care un individ interactioneaza cu acest sistem ii schimba starea, chiar daca infinitezimal. Prin urmare, cum majoritatea cetatenilor depind de acest sistem, sunt influentati mai mult sau mai putin ca urmare a acestei schimbari, pe care acel individ a generat-o. Daca eu cumpar ultima portocala, daca mai vroiai si tu una, te-am influentat, la fel cum au facut-o si cei care le-au cumparat pe celelalte. Daca eu votez, te-am influentat, daca eu fac legi pentru tine te-am influentat si asa mai departe..
Cred ca pot spune, fara sa gresesc prea mult, ca actiunile fiecaruia din noi afecteaza intr-un mod sau altul un numar n dintre ceilalti, care la randul lor, sub influenta situatiei generate de noi, ii pot afecta pe altii si asa mai departe. E cam greu de stabilit in ce mod fiecare din noi influenteaza tot acest sistem dinamic in care traim. Exista desigur celebra intrebare, "Cum ar fi aratat lumea daca eu nu existam?". Poate ca ar fi fost la fel, cu diferente imposibil de sesizat, sau poate ca ar fi fost foarte diferita. E cam greu de determinat. Este una dintre proprietatile sistemelor dinamice, ca cel in care noi traim. Modificari infinitezimale ale conditiilor initiale pot duce la diferente majore ale efectelor ulterioare. Bataia de aripi a unui fluture intr-o parte a planetei, printr-un sistem cumulativ de efecte, poate contribui la generarea unui uragan in cealalta parte a planetei.

Discutia pe care vreau sa o propun este putin diferita, dar vroiam sa stabilesc intai candrul in care toti vietuim si efectele cumulative si complexe pe care fiecare din noi le genereaza in tot aceste mediu, efecte cu care ceilalti vrand nevrand au de-a face.

Dupa ce un om constientizeaza ca interactioneaza cu un alt om, eu zic ca restul actiunilor lui depind intr-o masura foarte mare de urmatoarea alegere:
Am incredere in acest om / Nu am incredere in acest om. Desigur, neincrederea poate veni in diferite grade, insa atat timp cat exista cea mai mica urma de neincredere, acesta, individul, va incerca sa compenseze intr-un fel acea neincredere.
Ce inseamna neincredere? In viziunea mea, neincrederea este asociata cu, sau decurge din, frica. Frica de ce?
Pai in principiu frica de limitari. Frica de faptul ca celalalt va putea atenta intr-un fel la integritatea fizica, psihica, sau de mai stiu eu ce natura a primului individ, la exprimarea de orice fel, libera si neingradita a acestuia.
Pentru a incerca o alta definire a neincrederii, as putea spune ca neincrederea este de fapt o lipsa a certitudinii. O lipsa a certitudinii ca celalalt nu va influenta in niciun fel libertatea de orice fel a primului individ.
Cu totii ne dorim certitudinea sau siguranta ca nimeni nu va atenta la libertatile noastre.
Prin urmare cu totii ne dorim sa maximizam aceasta certitudine. Pentru a face asta, va trebui sa compensam neincrederea in celalalt. Si cum putem face asta? Asigurandu-ne ca celalalt nu va face ce noi nu ne dorim sa faca. Iar aceasta asigurare o dobandim prin control. Controlandu-l pe celalalt avem siguranta ca nu va face ce nu trebuie.
Evident ca gradul de incredere pe care un individ se hotaraste sa il aiba intr-un alt individ este doar o variabila intr-o analiza mai complexa de tip cost/beneficii.
Ceea ce as vrea sa remarc este ca increderea intotdeauna va favoriza cooperarea intre indivizi, iar neincrederea intotdeauna va favoriza competitia. Cu cat gradul de incredere reciproca este mai mare cu atat acestia sunt mai dispusi sa coopereze decat sa concureze. Pare sa aiba sens. Competitia ce inseamna de fapt? Modalitatea prin care fiecare individ incearca sa-l controleze pe celalalt pe un anumit plan. Desigur, in urma unei analize cost/beneficii unul ar putea ajunge la concluzia ca are mai mult de castigat daca ar colabora cu un altul, desi nu prea are incredere in el. Indiferent daca va colabora sau nu, atata timp cat nu are incredere in celalalt, va cauta sa-si maximizeze controlul asupra lui. Cu alte cuvinte, la un anumit nivel va concura, desi coopereaza. Deci acest tip de colaborare este una falsa, de moment, care in realitate este tot o competitie.

Deoarece competitia nu are cum sa dea siguranta totala a libertatii personale, sub forma unei false colaborari, indivizii stabilesc niste reguli, care sa controleze, sa restrictioneze, actiunile fiecarui individ in asa fel incat sa nu-i poata afecta pe cei din jur. Sigur, dar nu este nimeni care sa se asigure ca toti respecta regulile. Ce se intampla cand cineva le incalca si face sa sufere un alt individ? Apare nevoia unei autoritati, care sa vegheze, la respectarea acestor reguli si la pedepsirea celor care le incalca. Sigur, dar aceasta autoritate nu este un organism extern, este o entitate formata tot din indivizi, ca si cei pe care autoritatea ar trebui sa-i controleze. Acesti indivizi nu sunt diferiti de ceilalti, si ei sunt la fel de neincrezatori in semenii lor, prin urmare si aceasta autoritate va reflecta exact aceste caracteristici ale componentilor ei, anume neincrederea in ceilalti indivizi si dorinta de control, desigur si cu statutul special de a asigura chiar acest control. Curand aceasta entitate, ajunge sa abuzeze de chiar indivizii ale caror drepturi trebuia sa le protejeze. Apare deci, din nou, nevoia unei alte entitati care sa controleze aceasta entitate. Evident, necontrolati, si indivizii ce compun aceasta noua entitate vor ajunge sa abuzeze de statutul special. Deci ce e de facut? Pai o solutie ar fi sa existe o structura ciclica, in care entitatile implicate in mecanismul de control sa se controleze reciproc. Sigur, dar daca cumva indivizii implicati in aceste structuri de control, profitand de pozitiile lor privilegiate, ajung cumva, "prin absurd", sa coopereze intre ei actionand ca o singura entitate mai complexa, care nu va fi controlata de nimeni, dar care ii oprima pe ceilalti? Ajungem din nou la primul caz. Deci din nou, ce ne facem? Pai, oricat de amuzant ar parea, o solutie la problema asta ar fi ca fiecare individ sa fie implicat in una din aceste entitati. Adica nimeni lasat pe-afara. Dar ce fac indivizii din aceste entitati? Coopereaza!!
Pai daca-i p-asa de ce mai e nevoie de toate aceste structuri? Nu se poate ca toti indivizii sa coopereze intre ei si gata? Parca ar fi mai simplu asa nu?
Sau poate ca toata treaba e sa cooperezi cu unii doar pentru a-i controla pe altii?
Lasand gluma la o parte, chiar cu acest rationament, poate simplist, putem vedea, ca desi pare paradoxal, solutia la problema neincrederii este cooperarea. Dar asa cum am spus initial si increderea ar fi dus tot la cooperare. Adica, daca solutia la problema neincrederii este cooperarea, iar cooperarea este promovata de incredere, ajungem la propozitia evident adevarata, "Solutia la problema neincrederii este increderea". Cu alte cuvinte, daca in loc sa alegem sa nu avem incredere in celalalt, am fi ales sa avem incredere si sa cooperam de la inceput, am fi scapat de falsa necesitate a gasirii si administrarii unor modalitati de control, care nu ar fi dus oricum decat la crearea unor probleme si mai complexe si la tot chinul aferent, care in cele din urma nu pot fi rezolvate decat tot prin cooperare.
Ne putem uita si in societatea noastra si putem vedea ca fiecare regula noua, care teoretic ar fi trebuit sa ne protejeze libertatile nu face decat sa ne limiteze si sa ne izoleze si mai mult. Ceea ce trebuia sa ne elibereze ne inrobeste si ne infunda intr-un hau si mai mare din care nu avem cum sa scapam cu si mai multe reguli.
Parerea mea este ca singurul lucru care ne poate salva este ca de fiecare data cand avem de ales intre a avea incredere in cineva sau a nu avea, este sa constientizam faptul ca in realitate, daca ceea ce ne dorim este libertatea, singura solutie viabila este increderea.
Cand alegem in directia fricii, in directia neincrederii si a controlului de fapt alegem izolarea si limitarea libertatilor.Culmea!!
In realitate siguranta vine din colaborare, din interdependenta nu din competitie si control.
Daca am realiza de cate ori de fapt lasam frica sa aleaga pentru noi, probabil ne-am lua cu mainile de cap. Ni s-ar face frica chiar de frica insasi.

Revenind putin la contextul pe care il descriam initial si adaugand faptul ca in masura in care este constient de influenta unui alt individ asupra lui, un individ, fara sa stie de concluzia la care am ajuns anterior, in mod natural va alege sa nu aiba incredere in acel individ. Va incerca sa-l controleze, va concura cu el. Pe vremuri, cineva nu putea avea influenta asupra ta decat prin apropiere fizica, poate de aceea a aparut regula granitelor, pentru a limita influenta altora asupra unui grup stabilit intr-o anumita zona geografica. Astazi granitele, evident nu ne mai garanteaza stoparea influentelor altora. Criza financiara din America s-a propagat in juma' de lume cel putin, virusii informatici ca si cei biologici pot circula lejer in mediile lor. Odata cu influentele trebuie sa creasca si controlul, deci noi reguli, noi mijloace de represiune. In aproape toate statele "civilizate" putem vedea o autoritate centrala sau un complex de autoritati care "se asigura" de "bunastarea" cetatenilor. Observam o tendita spre organizarea unei puteri centrale de "guvernare globala" care chiar ca nu va mai fi reglementata de nimeni, nu ca ar mai conta oricum. ( Ma gandesc ca e clar pentru toata lumea, ca votul, cel putin in forma actuala nu reglementeaza nimic. ) Toate acestea pe fondul unei competitii aprige la toate nivelurile, pentru resurse din ce in ce mai putine, care oricum intr-un procent covarsitor sunt folosite pentru a sustine competitia insasi, nu indivizii. Oare cat mai trebuie sa asteptam pana o sa intelegem ca tot acest vis urat, nenecesar, este incercarea mai mult decat paguboasa de a controla tot, lasandu-ne condusi de frica. Cand o sa intelegem ca aceasta situatie nu poate fi rezolvata cu si mai multe reguli si cu "autoritati" care "stiu ce trebuie facut"( intr-adevar stiu, pentru ei) , ci doar alegand sa avem incredere unii in altii si sa colaboram?
Dilema prizonierului arata ca desi rational cooperarea nu este favorizata, de fapt aduce beneficii optime pentru toti membrii implicati. Ironic este faptul ca se chema dilema prizonierului. Insusi conceptul de prizonier este o urmare a dorintei de control..

Recitind articolul imi dau seama ca nu a fost nici pe departe o analiza obiectiva a cazului in care frica ne influenteaza alegerile ci mai degraba o sustinere a faptului ca efectele ei sunt majore si profund negative in lumea noastra de azi. Cu siguranta sunt multe goluri in aceasta argumentatie, dar parerea mea este ca asta nu schima cu nimic faptul ca toate "aparatele" de control pe care le "experimentam" azi sunt produse directe ale fricii. Ea este ctitorul acestei lumi.
Nu spun ca frica este intotdeauna un lucru rau, ci doar in momentul in care subiectul care genereaza frica este un alt om.
Inainte sa experimentam acest lucru nu aveam cum sa stim. Dar acum vedem unde duce, o vedem la toate nivelurile societatii noastre. Ne place? De ce nu incercam si alternativa sa vedem ce iese?

Eliberarea mintii

      

Proiectul Phoenix

Prin noiembrie ajunsesem la concluzia ca daca se vrea o alternativa la sistemul actual, aceasta trebuie construita de jos, de la satisfacerea nevoilor primare si evoluand de acolo. Mai spuneam ca o componenta fundamentala a acestui sistem ar trebui sa fie colaborarea intre oameni, iara nu competitia.
In acelasi timp Cristian Butusina lucra si el la un proiect, "Proiectul Phoenix". Cum vroiam sa si fac ceva nu numai sa vorbesc despre asta am incercat sa aflu mai multe detalii despre proiect. Intre timp lucrurile au evoluat putin si am ajuns sa colaboram pentru a pune aceasta idee in practica. Totul se intampla "la tara", la casa bunicilor mei din comuna Magura judetul Teleorman. Pentru a afla mai multe despre proiect click aici.
Desigur, pentru a se putea dezvolta va avea nevoie de o interactiune comerciala cu sistemul actual, insa odata pasit in interior lucrurile vor arata cu totul altfel. Accentul se va pune pe fiinta umana si pe ideea de comunitate. Intocmai ca in proiectul lui Jaque Fresco, logica realitatii va dicta ce trebuie facut nu un set de legi si norme rigide.

Despre nevoi

In articolul Organismul social:Context, Argumente spuneam ca majoritatea nevoilor pe care oamenii le percep, decurg din cele trei componente fundamentale ale vietii: autoconservarea, perpetuarea, evolutia, si ca in fond, existentei noastre nu i se poate asocia un alt scop decât cel ce i se poate asocia vieţii în general, anume acela de a fi. Pornind de aici, aş vrea să analizez în continuare, mecanismele prin care noi, oamenii, încercăm să răspundem acestor nevoi şi să încerc să argumentez de ce înţelegerea acestora este vitala pentru viitorul speciei noastre.
Desigur că, în complexitatea noastră, şi a societăţii pe care am creat-o, au apărut o sumedenie de nevoi noi, pe care le-am categorisit si clasificat şi pe care ne preocupăm în fiecare secundă a existenţei noastre să le satisfacem. Deşi la o primă vedere, ar fi greu de crezut, aceste nevoi nu au cum să fie decuplate de nevoile fundamentale ale vieţii, aşa cum nimic din ce înseamnă să fii om, nu poate fi complet decuplat de ceea ce înseamnă viaţa in general. De fapt, înclin să cred, că aceste nevoi de ordin superior, au evoluat din cele fundamentale ale vieţii, întocmai ca un fractal, aprofundându-se nivelul de detaliu, însă tiparul iniţial rămânând indubitabil asemanător.

De ce este importantă aceasta distincţie?
Ar fi două chestiuni:
1) Cred că este unanim acceptat faptul că nevoile sunt cele care sunt în spatele tuturor deciziilor şi acţiunilor noastre, iar întelegerea acestora ar putea avea un impact major în optimizarea viţii noastre
2)Un număr mare de nevoie, aparent distincte, poate crea confuzie, iar administrarea lor poate fi anevoioasă. De aceea, simplificând şi conştientizând originile acestor nevoi de ordin superior, ar putea înlesni şi optimiza procesul decizional, facând în acelaşi timp posibilă identificarea mai facilă a falselor nevoi, care de multe ori ne pot îndruma pe un drum greşit.

Una dintre cele mai cunoscute clasificari si ierarhizari ale nevoilor este cea a lui Abraham Maslow. Link-ul de pe wikipedia unde este prezentata ierarhia nevoilor este aici. N-o sa insist asupra acesteia, as vrea totusi sa aduc in discutie un aspect chiar din aceasta prezentare de pe wikipedia.

Daca va uitati la piramida nevoilor, la al doile nivel, cel care descrie nevoile legate de securitate, veti vedea ca apare acolo "employment", cu alte cuvinte "nevoia de a avea o slujba".
Acuma, vin si eu si intreb, este aceasta o nevoie in sine sau este de fapt un mijloc de a satisface o nevoie reala?

Dupa parerea mea, este evident ca "slujba" este una dintre putinele modalitatile prin care cineva poate obtine, bani, aceastia fiind, in societatea noastra, singura modalitate promovata prin care cineva poate avea acces la resursele fara de care nu putem supravietui ( resuse ce sunt direct legate de nevoile bazice, de pe nivelul 1 al piramidei ), cat si la alte tipuri de resurse ce ajuta la satisfacera unor nevoi de rang superior (nevoia de a cunoaste, de a comunica etc..)

Am spus mai sus ca banii sunt singura modalitate promovata prin care cineva isi poate asigura in primul rand minimul necesar supravietuirii. Adevarul este ca in realitate mai sunt si alte cai (putine intr-adevar) prin care cineva ar putea supravietui fara a folosii banii.
Daca cineva ar avea acces la o bucata de pamant pe care sa cultive diverse plante, acces la o sursa de apa, un adapost, si cateva animale domestice, ar putea supravietui linistit. Ciobanii care pleaca cu oile pe munte, se descurca rezonabil in multele luni petrecute pe culmi, fara bani.
Adevarul este ca eu nu vorbesc aici de lucruri nemaivazute, ci dimpotriva, stramosii nostri, triburile de indieni sau aborigeni, care inca mai exista si azi din ce in ce mai putine insa, au supravietuit prin astfel de metode, de multe ori chiar cu mai putin, integrandu-se din plin cu natura care le oferea aproape tot ce aveau nevoie, fara sa depuna prea mult efort pentru asta.

Eu nu spun ca ar trebui sa ne intoarce la acel mod de viata, spun doar ca ar trebui sa constientizam care ne sunt nevoile reale si sa le diferentiem de mijloacele prin care reusim sa satisfacem aceste nevoi. Nevoile nu pot fi schimbate, pot fi doar satisfacute, insa mijloacele prin care ajungem sa ne satisfacem nevoile pot fi schimbate in totalitate si ar trebui sa poata fi supuse unui proces permanent de optimizare.
Faptul ca mijloacele pe care societatea noastra ne "obliga" sa le folosim pentru a supravietui, au ajuns sa fie atat de incastrate in constiinta noastra incat le putem confunda cu niste nevoi reale mi se pare foarte grav. Aceste mijloace nu ar trebui sa ne controleze ci sa ne elibereze de efortul necesar pentru a supravietui, ar trebui sa ne faca viata mai usoara si sa ne dea posibilitatea sa ne putem concentra pe satisfacera nevoilor dinspre varful piramidei.

O alta "nevoie" prezenta in piramida de pe wikipedia este proprietatea. Aici deja atingem un punct sensibil, care sta la baza societatii noastre de azi, in special in ceea ce priveste aspectele negative. De ce spun asta? Proprietate inseamna sa ai, sa detii, sa fie doar al tau si sa-l poti folosi doar tu si nimeni altcineva. Ca sa ajungi sa detii ceva, va trebui sa-l iei de undeva, sa-l cumperi, sau sa-l furi, si sa-l faci al tau.
Sa ne gandim putin totusi, este "proprietatea" o nevoie in sine? Raspunsul este evident nu.
Este si ea tot un mijloc, folosit de cineva pentru a-si securiza resursele necesare satisfacerii anumitor nevoi, intr-o societate in care competitia si conflictul pentru resurse sunt reguli ale modului nostru de viata. Lucrurile poate n-ar fi stat atat de rau, daca am fi invatat sa ne oprim atunci cand am acumulat suficient pentru a ne asigura necesarul, punctul dincolo de care acele proprietati nu ne mai aduc niciun beneficiu in plus, dar care-i priveaza pe altii de posibilitatea de a-si satisface nevoile lor. In numele acestei false nevoi "de a avea cat mai mult" unii si-au construit imperii si au savarsit crime inimaginabile, impotriva semenilor lor si a vietii in general.

Tot acest "simt" al proprietatii este exploatat si de economia de consum, care ne face tot timpul sa vrem ceva nou, ultimele tehnologii, ultima moda, prin publicitate agresiva, in care baga cantitati enorme de bani si resurse. Suntem fortati sa vrem lucruri care nu au nicio legatura cu nevoile noastre reale, care nu mai aduc niciun beneficiu semnificativ fata de ce aveam deja. Toate astea sunt insa posibile pentru ca oamenii nu se mai intreaba ce vor cu adevarat. O casa ? O masina? Zece case? Zece masini? 5 telefoane ? Ce vrem de fapt?

Sunt de ajuns aceste doua, false nevoi, "slujba" si "proprietatea" sa ne faca pe cei mai multi dintre noi, sa alergam o cursa nebuna intr-un circuit inchis, intr-un cerc vicios, ce ne tine captivi la baza piramidei nevoilor . Petrecem ore lungi, lipsite de satisfactie de cele mai multe ori, pentru a acumla bani, pe care apoi sa-i aruncam pe bunuri de care nu avem nevoie, intr-o tentativa stupida de a ajunge sa ne simtim impliniti. Nu intelegem ca de fapt acea implinire nu poate venit decat de la nivelurile superioare ale piramidei nevoilor, pe care nu mai ajungem sa le tratam, pentru ca in realitate nu facem altceva decat sa urcam si sa coboram primele doua trepte.


Nu stiu sigur, dar nu cred ca in varianta originala a piramidei nevoilor Maslow a introdus aceste nevoi, atat de specifice societatii in care traim, dar total separate de nevoile omului in general.
Desigur, ne putem intreba cum au ajuns ele sa fie prezente pe wikipedia. Ar putea fi doua variante, fie persoana care a editat aceasta prezentare nu a reusit sa realizeze falsitatea acestora, fie stia foarte bine ce face. Nu mai este nicio noutate ca informatiile sunt manipulate pentru a nu ne da de gandit ca ar putea fi ceva in neregula cu noi, cu societatea asta, cu jocul nebun pe care il jucam zi de zi. Din pacate nici wikipedia nu este scutita de aceste manipulari, sunt cateva cazuri cunoscute in care mari corporatii, au modificat prezentarea de pe wikipedia pentru a nu da prost.


Se pare ca aceste "concepte" false ne sunt non stop "servite" pe o multitudine de canale, ca niste sedative puternice care sa nu ne lase sa ne trezim la realitate, care sa nu ne lase sa ne intelegem si sa ne cunoastem asa cum suntem de fapt. Cred ca este necesar ca fiecare din noi sa se intrebe "Care sunt nevoile mele reale?" si sa se gandeasca mult la asta. Personal consider ca nevoile de ordin superior precum aprecierea, apartenenta la un grup, respectul de sine si pentru ceilalti, creativitatea, cunoasterea sunt cele demne de urmat, continuu, chiar si cand uneori nevoile bazice nu sunt pe deplin satisfacute. Este important sa intelegem ca nevoile de ordin superior le guverneaza pe cele bazice si nu invers. Odata ce ne eliberam de conceptia gresita ca nevoile bazice(case, masini, averi) sunt cele care ne guverneaza viata, vom vedea cat de usor sunt de satisfacut in realitate. In momentul in care realizam ca nu e cazul sa incercam sa acumulam mai mult decat avem nevoie pentru a supravietui, vom vedea ce usor este sa atingi un nivel de autosuficineta, care sa iti permita sa urmaresti ceea ce conteaza de fapt, familie, prieteni, idei, posibilitati de optimizare perpetua a stilului nostru de viata.
De aceea indreznesc sa spun ca, in realitate, nevoile noastre nu sunt altele decat : autosuficienta si autoactualizarea corespondente perfecte ale componentelor fundamentale ale vietii: autoconservarea si evolutia.

Poate ca reprezentarea nevoilor sub forma de piramida este nefericita, daca nu chiar rauvoitoare, deoarece poate crea impresia ca cineva nu poate fi creativ decat daca si-a satisfacut nevoile bazice, cand de fapt exact opusul este adevarat. Cu cat cineva este mai creativ cu atat poate ajunge mai repede la un nivel de autosuficienta. Cu cat este mai respectoas cu cei din jur cu atat acestia il vor ajuta mai mult pentru a-si satisface nevoile bazice. Iata deci ca de fapt din punct de vedere al dependentei nevoilor piramida sta exact invers, cu nivelul de autoactualizare la baza si cu cel de autosuficineta in varf. Prin urmare poate ca aceasta ar trebui sa fie ordinea pe care oricare din noi ar trebui sa o urmareasca si nicidecum cea originala, care ierarhizeaza nevoile din punctul de vedere al supravietuirii nicidecum al implinirii noastre ca indivizi. Timpul nostru ar trebui sa fie cel mai mult ocupat cu a fi creativi, inventivi, prietenosi, cunoscand, comunicand si foarte putin cu asigurarea nevoile bazice.

Un nou inceput

Ca suntem intr-o criza, din ce in ce mai multa lume o simte si o stie. Semnele au inceput sa apara chiar cu ceva zeci de ani in urma, cu toate acestea s-ar putea sa nu mai fie la fel de evident cu ce fel de criza ne confruntam si ce reprezinta ea, desi in multitudinea de idei si teorii ale conspiratiei s-ar putea gasi si ceva care s-ar putea sa reflecte adevarul:






Desi multi vorbesc despre o criza financiara, consider ca aceasta este doar o diversiune sau doar un simptom al adevaratei crize ce a inceput.Hmm.. mi-aduc aminte de replica "Arhitectului" din Matrix Reloaded, cand ii spune lui Neo, referitor la moartea lui Trinity: "She is going to die, and there's nothing you can do to stop it!". Ei bine, asta se intampla si cu sistemul actual, este pe moarte si cu siguranta va muri. Este prea tarziu sa se mai poata face o tranzitie lina catre o noua paradigma. N-am fost suficient de inteligenti pentru o evolutie, asa ca ne paste o revolutie, care doar in cel mai bun caz va mai duce la prezervarea speciei umane pe aceasta planeta si chiar si asa, probabil o va da cateva sute de ani inapoi. Ca o paranteza, poate ca aparitia vietii "inteligente" nu este asa improbabila, insa sustinerea vietii dupa un anumit nivel ar putea fi. Asta ar putea explica de ce nu vedem inca niciun semn de la o specie extraterestra avansata.

Traim asadar, ultima perioada a unui sistem care trebuie sa isi recunoasca limitele. Un sistem bazat pe consum, competitie, agresiune, lacomie, aroganta si obrazicie fata de insasi natura care ne-a creat. Nici macar nu putem spune ca asa ceva nu s-a mai intamplat si nu stiam la ce sa ne asteptam. Pe parcursul istoriei omului au mai existat perioade de inflorire ca urmare a unor progrese tehnologice, urmate mai apoi de cadere din cauza utilizarii excesive a respectivelor tehnologii. Un exemplu ar fi capacitatea oamenilor primitivi de a confectiona arme pe care le-au folosit sa vaneze, insa au facut-o pana nu a mai ramas nimic de vanat, drept urmare au avut de suferit.
Diferenta intre situatia actuala si cea de atunci este doar de scara, iar de aceasta data raul facut este la scara planetara. Un articol interesant pe aceasta tema gasiti aici.


Desi in ultimii ani numarul "indiciilor" au crescut semnificativ pentru a putea intelege ce se intampla, noi se pare ca abia acum am inceput sa discutam mai serios despre asta. Am senzatia ca asteptam linistiti pe plaja sa vina tsunami-ul.
Dar s-ar putea sa existe o explicatie a acestui fapt, se cheama erori de judecata sau cognitive biases.
Iata numai cateva dintre ele: subestimam impactul, suntem mult prea prinsi in sistemul vechi pentru a gasi dispozitia necesara sa facem schimbari radicale, ne concentram pe altceva decat pe ceea ce este esential, etc..

Aveti aici o serie de clipuri in care este prezentat destul de elocvent la ce ar trebui sa ne asteptam sa se intample cu resursele si populatia in conditiile actuale de consum si de reproducere. Ceva este clar, nu putem continua in ritmul actual.

In ceea ce priveste Romania sunt cateva fapte de netagaduit:
- petrolul se va termina foarte curand si nu exista o alternativa viabila pentru transportul industrial
- agricultura Romaniei este "ingropata" si depindem intr-un procent ridicol de mare de importuri pentru a satisface nevoile de hrana pentru toata lumea

Asadar noi depindem intr-o mare masura de hrana importata care este transportata pe distante mari folosindu-se petrol care se va termina foarte curand..este evident ce se va intampla nu?
Ce facem noi in acest sens? facem castele de nisip...

Criza cu care ne confruntam se face simtita pe toate planurile, si este reprezentata de conflictul dintre vechiul sistem muribund si nevoile lasate neacoperite, care se cer satisfacute. Acest conflict l-am simtit si eu pe parcursul ultimului an si jumatate, si treptat am inceput sa inteleg ce se afla dincolo de perdeaua ce ne este trasa peste ochi. Mai intai am realizat ca statutul de angajat reprezinta o forma ascunsa de sclavie, si ca ramanand acolo cineva nu ar putea fi niciodata cu adevarat liber. Munca de pe urma careia beneficiezi intr-un procent infim si doar o singura data, deoarece luna urmatoare totul este sters cu buretele si trebuie sa o iei de la capat, faptul ca nimic din ceea ce produci nu iti apartine de drept, m-au facut sa renunt si sa imi incerc norocul pe cont propriu. Dupa cateva luni de lucru la propriul produs, am mai realizat insa ceva. Anume ca, intr-o economie bazata pe un sistem monetar controlat de marii bancheri, intr-un sistem politic bazat pe reprezentanti care iau absolut toate deciziile importante in numele tau, dar niciodata pentru tine, nu ai cum sa fii decat un sclav. Asa am ajuns la concluzia ca atata timp cat guvernarea si administrarea banilor nu sunt readuse in mainile cetatenilor, omul obisnuit nu va cunoaste libertatea. Am inceput deci sa scriu si sa citesc despre forme de guvernare libera in care oamenii colaboreaza la luarea deciziilor si la implementarea lor. Asta necesita insa o schimbare radicala, deci un timp foarte lung in cazul in care este macar realizabila. Dupa nu foarte mult timp am mai inteles insa ceva: ca nu poti schimba sistemul actual atata timp cat depinzi de el pentru a supravietui. Trebuie asadar sa pornesti de jos, de la satisfacerea nevoilor primare, independent de sistem. Ma simt deci nevoit sa rectific ceea ce spuneam in seria de articole "Organismul social", legat de prioritatile esentiale pentru a construi o comunitate libera. Spuneam acolo ca sunt necesare doua subsisteme pentru a putea sustine un astfel de demers. Un sistem informational, care sa faciliteze comunicarea si colaborarea pentru identificare si rezolvarea problemelor precum si luarea deciziilor importane si unul de distribuire a resurselor (sistem circulator), sustinand ca primul ar trebui sa aiba prioritate, deoarece pe baza lui s-ar putea crea toate celelalte. Am savarsit insa o eroare majora, fiindca nu am luat in considerare faptul ca in continuare supravietuirea, satisfacerea nevoilor primare depind de vechiul sistem, si nu vei putea niciodata realiza o schimbare. Inteleg acum ca, in primul rand, trebuie construita o alternativa la modalitatea de procurare a hranei si abia apoi sisteme mai avansate.

Asadar mi se pare imperios necesar ca din ce in ce mai multi romani sa incerce sa resusciteze agricultura din Romania, mai intai intr-un mod descentralizat, pe cont propriu, urmand ca mai apoi sa cream comunitati autonome mai complexe.