Puric, istorie, memorie, modele, creştinism

Apropo de interviul de aici cu Dan Puric.

Să scapi de obsesia controlului este primordial pentru o existenţă tihnită. Politica este doar control, asta e clar.
Renunţă la control şi la frică şi vei avea şi diversitate şi unitate în acelaşi timp. Cu asta sunt de-acord.

Ce nu îmi place la domnul Puric este că se cam lasă prins în mrejele istoriei şi ale memoriei.
Plus treaba cu creştinismul.

Păi ce zice dumnealui: "E nevoie de creieraşul şi de Dumnezeul fiecăruia pentru ca asocierile să fie făcute cât mai rapid."
Deci subliniez, "Dumnezeul fiecăruia", şi după aia zice de creştinism şi duhovnici. Please..
Părerea mea este că abia în momentul în care spiritualitatea ta este aceeaşi cu a mea deşi fiecare a ajuns în mod idependent la ea se poate vorbi de spiritualitate autentică şi de uniune prin spiritualitate. Faptul că trecem amândoi pe lângă aceeaşi biserică nu înseamnă nimic, nici faptul ca strămoşii noştri se închinau la aceleaşi cruci.

Ce mai zice domnul Puric?
"Ai nevoie de modele. Ăştia au ascuns toate modelele."

Tocmai, că nu ai nevoie de modele. Aia e adevărata libertate, când nu ai şi nu urmăreşti modele.
A, că îţi regăseşti nişte idei în Eminescu, Eliade, Noica, Vulcănescu, sau că adopţi nişte idei de la ei pentru că te regăseşti în ele este altceva.
Nu de modele avem nevoie, ci de oameni care gândesc cu capul lor şi simt cu simţirea lor.

Iar treaba cu istoria...
Şi ce dacă "tovarăşii intelectuali" îşi bat joc de Eminescu, Noica şi aşa mai departe. Atâta timp cât am acces la ce-au scris ei nu mă interesează cu ce lături aruncă alţii, dacă n-am acces cu atât mai puţin m-ar interesa. Nu e treaba mea să apăr istoria.

Iar fraza:

"Trebuie să ai acces la memorie, ca să ştii cine eşti. Şi atunci vei avea o demnitate şi o forţă deosebită. Până atunci n-ai, nu ştii cine eşti. Nouă ni s-a tăiat accesul către noi înşine."

Iarăşi pe dos. Atâta timp cât te vezi ca o proiecţie a trecutului NU te cunoşti. Abia în momentul în care te detaşezi de trecut şi revii în prezent se deschide posibilitatea de a te cunoaşte pe tine însuţi. Nimeni nu-ţi poate tăia accesul către tine. Nimeni în afară de tine. 

A vedea existenţa ca pe o curgere istorică este o chestie periculoasă, pentru că susţine conflictul.
Tot ce contează este ceea ce există în prezent. Nimic mai mult.

Eu nu mă simt legat în niciun fel nici de Moş Ion Roată nici de Zelea Codreanu, nici de cei care au murit în închisorile comuniste nici de cei care au murit la revoluţie ca mase de manipulare într-o "schimbare" bine organizată.

Mă face asta un ipocrit, un dezrădăcinat, un izolat? Eu aş zice că nu, ci din contră. Atâta timp cât îţi ai rădăcinile în trecut nu exişti în prezent, sau exişti într-un prezent fals, o proiecţie a trecutului. Dar întâmplările din trecut nu mai există decât ca aminitiri. Tot ce există este prezentul şi invenţiile practice care au rămas care oricum n-au nicio legătură cu istoria. Istoria e doar poveste. Iubirea de ţară? La fel. Poveste generatoare de conflict.

Asta înseamnă să nu ne mai (re)cunoaştem istoria? Nu, nu înseamnă asta. Nu-i nicio problemă să-ţi (re)cunoşti istoria atâta timp cât nu te laşi intelectual şi emoţional legat de ea, atâta timp cât nu te împiedică să vezi posibilităţile existente în prezent.
Destul de greu, dar mult mai curat, după părerea mea.

Apel la curăţarea de influenţele istoriei, memoriei, ideologiilor, religiilor şi modelelor.
Aş putea spune şi scuturarea de influenţe, vizualizând acea scuturare a capului ca după trezirea dintr-un vis prost.
Realitatea şi adevărul sunt de fapt acelaşi lucru şi există aici şi acum.