Agresivitatea lui "Noi"

Pornesc de la perspectiva că toate cuvintele sunt simple etichete, în principiu goale de conținut. Ceea ce contează este semnificația pe care fiecare o atașează unor astfel de entități.

Îndrăznesc să presupun că primele semnificații atașate cuvintelor la începuturile limbajului erau chestiuni concrete, imediate, care transmiteau un mesaj precis, clar, care nu lăsa loc de multe interpretări. De exemplu: "Atenție ursu'" sau "La 50 de pași distanță e un izvor".

Probabil odată cu dezvoltarea capacităților logico-verbale, oamenii au început să atașeze semnificații din ce în ce mai abstracte/generale/vagi cuvintelor, care dădeau mesajului transmis o tentă puternic subiectivă. Cu cât spectrul de posibile semnificații ale unui cuvânt/mesaj devine mai larg cu atât acuratețea mesajului scade drastic. Prin acuratețe înțeleg măsura în care receptorul înțelege exact ceea ce sursa a vrut să transmită.

Am să să fac un mic exercițiu încercând să găsesc diverse semnificații ce ar putea fi considerate valide pentru cuvântul "noi".
Voi porni de la semificația cea mai restrânsă către cea mai generală/abstractă.

Avem așadar:

1. Noi: Cei aici de față, în carne și oase, care ne putem vedea și auzi, simți. Presupune probabil persoanele aflate într-o loc bine definit în spațiu, care pot comunica în mod direct. Nu există nicio conotație abstractă, dincolo de realitatea imediată. ( Prin realitatea mă refer la ceea ce poate fi perceput prin simțuri ). Această semnificație nu presupune nicio implicare emoțională și nicio atașare personală a celui ce folosește cuvântul de semnificația lui. Este pur și simplu o etichetă obiectivă, a unui aspect pe care individul îl percepe.

2. Noi: Cei care aparținem aceluiași grup. Prin grup deja nu mai înțeleg grupul celor de față, ci o entitate abstractă, care definește un set de indivizi ce au anumite trăsături/însușiri/interese comune. De exemplu: "Noi tribul Zulu" sau "Noi familia Zuzu"
Începând cu acest nivel, emoțiile încep să joace un rol important. Cel care folosește cuvântul cu acest sens, se simte atașat de semnificația lui, se simte conectat cu cei la care cuvântul face referire. Cuvântul continuă să aibă o componentă obiectivă, în sensul că identifică clar la ce anume se face referire, un grup de indivizi care pot fi regăsiți exact în realitatea fizică, însă vine în plus și cu această componentă subiectivă de implicare emoționlă. Un aspect foarte important este că toți membri grupului sunt cunoscuți vorbitorului.

3. "Noi echipa X". Acest sens este în principiu asemănător cu cel descris la punctul doi, cu excepția nivelului de implicare emoținală. Dacă sensul de la punctul 2 presupunea o legătură puternică la acest nivel a vorbitorului de semnificația cuvântului, în acest caz aș spune că aceasta este înlocuită cu o componentă din sfera raționalului, să-i spunem interes. Echipa are de obicei un scop comun, însă membrii grupului deși în continuare se cunosc între ei nu mai sunt neapărat conectați la nivel personal. În principiu nivelul de atașare al vorbitorului devine mai puțin pasional și mai mult rațional.

4. "Noi cetățenii României" sau "Noi oamenii". Acest sens intră deja complet în sfera abstractului și generalului. Atât componenta obiectivă cât și cea subiectivă(emoțională/rațională) devin vagi și confuze. Conținutul cuvântului nu mai este nici identificabil în realitatea imediată(vorbitorul nu cunoaște personal toți cetățenii României și cu atât mai puțin toți reprezentanții speciei umane) iar componenta subiectivă nu mai are nicio bază reală, nu poate fi decât exprimarea unor așteptări personale nefondate.

Atât sensul de la punctul 2 cât și cel de la punctul 3 presupun că cel care folosește cuvântul "noi" are cunoștințe despre conținutul la care acesta face
referire, în sensul că îi cunoaște la un nivel mai profund(punctul 2) sau superficial(punctul 3) pe cei ce compun grupul "noi". Îi cunoaște, la modul că îi poate identifica în realitatea imediată. Poate exprima niște opinii în cunoștință de cauza, care au o bază reală, deși și aici pot exista derapaje.

Folosit în sensul de la punctul 4 însă, cuvântul "Noi" devine coșul de gunoi la care vorbitorul își poate arunca toate frustrările și neajunsurile, entitatea impersonală care nu poate riposta deoarece nu există în realitatea imediată a celui care o invocă, este un construc pur abstract. De asemenea, folosit în acest sens, cuvântul poate deveni și entitatea supremă asupra căreia cineva îsi poate proiecta toate sentimentele de iubire, fanteziile pozitive și de obicei așteptările sale legate de direcția în care omenirea (sau grupul impersonal țintit de cuvânt) ar trebui să se îndrepte. Deoarece și în acest caz eforturile  practicantului unor astfel de demersuri rămân tot în sfera abstractă a intelectului acestuia, lipsa de reacție a entitătii invocate tinde să creeze frustrare și anxietate.

Unde apare agresivitatea?

Agresivitatea apare atunci când folosesc cuvântul "noi" pentru a pune în cârca altora(pe care nu îi cunosc personal) toate neajunsurile proprii sau când îmi extind așteptările, fie ele chiar de bine, asupra altora. Când spun "românii sunt de vină pentru că eu am fost furat pe stradă" sunt agresiv. Chiar și când spun, "De ce sunt oamenii așa barbari si nu se iubesc mai mult unii pe alții" sunt agresiv. Adevărul este că eu nu-mi pot exprima propriile opinii în locul altora și cu atât mai puțin pot să-i judec pe cei pe care nici măcar nu îi cunosc în carne și oase sau măcar la nivel ideatic.

De fapt aș merge până într-acolo încăt să spun că oridecâteori folosesc cuvântul "Noi" fără a cunoaște toți indivizii la care "Noi" face referire, sunt agresiv.
Probabil singurele cazuri în care nu sunt agresiv sunt cele în care fac afirmații pur obiective. Ex: "Românii vorbesc limba română". Oricând simt că există o componentă subiectivă implicată într-o afirmație ce are ca subiect cuvântul "Noi" ar fi bine să mă opresc și să analizez puțin ce anume vreau să spun pt că în mod sigur pe undeva sunt agresiv.


Ce-i așa rău să fii agresiv?

După cum văd eu lucrurile, agresivitatea apare în momentul în care sunt nemulțumit, când, idealul pe care îl urmăresc nu se regăsește în realitatea percepută. Ei bine atunci când sunt nemulțumit, am tendința să aplic măsuri coercitive, dar pentru a face asta trebuie să găsesc cauza care generează discrepanța, și probabil aici apare delirul. Deoarece de cele mai multe ori situația este mult mai complexă decât capacitatea/voința mea de evaluare, truchez atât de mult ceea ce percep încât rezultatul este ori prea general ori total eronat. De-aici până la a proiecta nemulțumirea și eventual posibilele acțiuni coercitive asupra unor entităti abstracte gen "Noi" sau și mai rău "Voi" sau "Ei" nu mai e decât un pas. Situația devine cu atât mai rea cu cât nici măcar nu sunt conștient că fac asta, deoarece totul se petrece la nivel subconștient..

De fapt tot acest chin vine dintr-o neînțelegere a situației, sau cum spune expresia "necunoștință de cauză". Probabil un prim pas în direcția corectă, zic eu, este să mă prind când comit astfel de erori, să mă opresc și să încerc să identific exact ce anume nu înțeleg, pentru că în mod sigur este ceva ce nu înțeleg sau nu vreau să accept. Un al doilea pas este probabil să îmi concentrez energiile pe a găsi posibile remedii la problemele pe care le percep prin propriile acțiuni și mai puțin prin identificarea de acțiuni la nivel impersonal, de grupuri.


În concluzie, "Noi", ca de altfel majoritatea cuvintelor fără un corespondent palpabil în realitatea imediată, a devenit o umbrelă foarte comodă cu care propriul intelect se apără de mizeriile pe care el însuși le produce și pe care nu vrea să le recunoască. "Noi" este coșul de gunoi, care din fericire uneori se mai și umple și începe să pută sau sacul de box inert care însă după suficiente lovituri capătă viteză și când nu ești atent te lovește peste cap...

În final probabil că dacă ajung să mă înțeleg cu adevărat pe mine toate problemele din "lume"( un alt termen generic "preferat" ) vor dispărea....