Când nu mai ai nimic de pierdut...

... ai câștigat.

Sau și mai corect: Când desființezi atât conceptul de "pierdere" cât și pe cel de "câștig" ai câștigat cu adevărat.

Adevărata putere și adevărata libertate se dobândesc atunci când nu mai ai nimic de pierdut.

De ce asta?

Pentru că atâta timp cât crezi că ai ceva de pierdut vei încerca să aperi acel ceva. De fapt cam totul se reduce la apărarea unei idei sau a unui complex de idei.

Cam ce încearcă oamenii să apere cel mai des?

Păi în capul listei zic c-ar fi imaginea de sine. În fond, nimic altceva, decât o sumă de idei pe care fiecare și le-a făcut despre propria persoană, care au devenit un soi de "sfântul Graal" ce nu poate fi atins de nimic.

Ce altceva?

Statutul, avuția, sau în anumite cazuri, o anumită idee măreață care dacă va fi dovedită ca fiind incorectă va echivala cu distrugerea întregii lumi mentale pentru persoana respectivă..

Ca să generalizez, ceea ce apărăm este conceptul despre lume și viață pe care fiecare și l-a creat, în care intra tot ce am enumerat mai sus.

Cum se desfășoară apărarea?

Păi ceea ce se întâmplă este că ne creem ziduri mentale prin care ne asigurăm că nu intră nicio idee care ne-ar putea invalida modelul.
În momentul în care suntem expuși la astfel de idei reacționăm cu agresivitate sau ignoranță. Însă atunci când facem asta se generează convulsii interioare care duc la frustrare și suferință.

O altă problemă cu "zidurile" este că pe lângă faptul că nu lasă noul să intre, blochează și ieșirea, abilitatea ne a ne exprima într-un mod neîngrădit exact așa cum suntem, iar asta duce la închistare, devenind precum o baltă stătută izolată de ocean.

Pentru revenirea la viață nu există altă șansă decât să lăsăm zidurile să cadă și să asimilăm noul exact așa cum e, fără frică și fără dorința de a proteja o imagine, o iluzie. Făcând asta mintea noastră se va umple cu informație corectă și relevantă, iar asta ne va transforma într-un mod care să corespundă într-o măsură mult mai mare cu realitatea, devenind capabili să exprimăm această transformare într-un mod care să ne dea satisfacție. Când zidurile cad, bucla de feeback cu exteriorul ( cu totul ) se reia și astfel ne reconectăm la circuitul viții.

Păstrând zidurile nu vom face altceva decât să ne irosim energia încercând să menținem iluzia unei imagini care nu mai e demult conformă cu realitatea. Ne vom chinui perpetuu încercând să rezistăm transformării venite din exterior sau forțând o direcție ce pur și simplu nu este posibilă. Altfel zis vom înnota împotriva curentului...

Când zidurile cad vezi că viața e perfectă exact așa cum e, și tu alături de ea..

Când zidurile cad nu distorsionezi curgerea de informație și energie ci le lași să curgă prin tine, să-ți dea viață. Te simți mai viu și mai împlinit(ă) decât credeai că vei putea fi vreodată..

Când zidurile cad totul capăta semnificație și începi să vezi nenumărate posibilități de care înainte nu era conștient(ă)

Când zidurile cad înțelegi că prezentul este singurul loc în care poți trăi

The real idea of open source is for it to allow everybody to be "selfish"

...  not about trying to get everybody to contribute to some common good. ( Linus Torvalds )

Cum a reuşit omu' ăsta să exprime în câteva cuvinte ceea ce de fapt încercam şi eu cu Metaguvernare numai că nu ştiam.
Genial!

Continuă: "I do not see open source as some big goody-goody <let's all sing kumbaya around the campfire and make the world a better place>. No, open source only really works if everybody is contributing for their own selfish reasons."

dar...

"those selfish reasons by no means need to be about <financial reward>"

"The early <selfish> reasons to do Linux tended to be centred about just the pleasure of tinkering"

şi totuşi... deşi fiecare o face din motive egoiste, faptul că fac acelaşi lucru generează relaţii de încredere... wow!
Atât.

Mai multe aici