13 august 2010

Terorismul estival



Uite că mai de voie mai de nevoie am fost şi eu la mare anul ăsta. În România, la Eforie Nord mai exact.
Nu, blogul nu se va transforma în unul în care eu mă apuc şi vorbesc despre realizările mele şi despre ce-am mai făcut eu, încerc doar să surprind o bucăţică din România vremurilor noastre.
No, cu ce să-ncep?
Aglomeraţie evident, podul de la Cernavodă, plin ochi de maşini, se bălăngănea de parcă ne dădeam în leagăn. Asta a fost partea distractivă..
Proaspăt ajunşi în staţiune încercăm să ne cazăm. În acest punct aş vrea să introduc un fenomen specific anotimpului dar care cred că face parte dintr-unul cu sens mult mai larg ce zic eu că se încadrează ca fenomen universal. Ca să n-o mai lungesc vorbesc de "terorismul estival".

În ce constă?

Păi.. că tot am rămas la cazare să continui..

Problema numărul 1:

Având în vedere că turiştii care umblă prin staţiune după cazare nu sunt puţini, au apărut oameni specializaţi pentru asta, adică ăia de te agaţă de pe drum să te ducă la camera mult visată. Nimic rău până aici, serviciu contra serviciu. Partea teroristă este că după ce te măsoară niţel din ochi şi te-ntrebă cât stai îţi spune un preţ, iar tu, având în vedere că e ceva mai mic decât pe unde-ai mai umblat şi întruneşte condiţiile minime, te duci s-o vezi. După ce mergi ceva prin soare, ajungi acolo şi constaţi că de fapt preţul este cu câteva zeci mai mare. Hm... . Păi cum aşa, că omu' ne-a zis altceva? (îl întrebi pe cel ce te ia în primire). Ţi se răspunde: "Aaaaaa.. păi el nu ştie, e doar un intermediar!". Bun, mulţumim frumos, şi plecăm.
După încă ceva "eşecuri" suntem din nou "agăţaţi". Istoria se repetă, una vorbim, alta este. Deja trecuseră 2-3 ore de când ne plimbam prin soare şi ne cam plictisiserăm ( probabil pe asta se şi mizează ). Vroiam două camere. În prima noapte era disponibilă doar una, dupa care se elibera şi a doua. Prin urmare în prima noapte trebuia să stăm mai mulţi în cameră. Se pretinde acelaşi preţ pe cameră fie că stateai 1,2 sau 3 în cameră. Negociem. După ceva discuţii obţinem o mică reducere. (Am încercat şi argumentul "banii n-ar trebui să fie mai presus de oameni". N-a impresionat! Dar noroc că mai există proprietărese care se sensibilizează când văd o tânără ce le aminteşte de fiica plecată prin alte ţări după ce-a terminat Automatica...). ( Până la urmă cazarea a fost cât de cât ok, dar alergătura nu..)

Problema numărul 2:

Nu mai găseşti loc de parcare fără plată. Orice spaţiu de lângă o bordură a devenit parcare cu plată. Tragi nişte linii cu bidineaua (dacă le tragi şi pe-alea) şi ţi-ai făcut parcare, bună de luat banii la turişti.
Mai mult, orice spaţiu neasfaltat de lânga orice loc înverzit, a devenit parcare cu plată. Vreţi să ştiţi cât e parcarea? 10 Ron.
Păi domne, nu e nimic amenajat aici, ce parcare cu plată? Hotărâre de consiliu local. Spaţiul a fost concesionat. ( ne răspunde cel ce alergase să ne ia banii ). Cuvinte gen "clientelă politică, javre, ignoranţă..", mi se încâlcesc prin minte. Nu mai zic nimic şi plecăm. Până la urmă am parcat într-un gang, la umbră şi gratis. ( probabil la anul n-o să mai fie).
Continuând cu chestia asta cu concesionatul ajungem la:

Problema numarul 3:

Pe trei sferturi din plajă, zona de lângă apă este plină de şezlonguri şi umbreluţe. Dacă eşti şi tu mai de "modă veche" şi vrei doar să îţi pui prosopul cât de cât aproape de apă şi să asculţi cum se sparg valurile.. ( te duci la vama veche ţi s-ar fi spus acum 10-15 ani, sau la Vadu acum vreo 5.. ). Probabil dacă e să cauţi şi acum mai găseşti ceva, dar peste 5-10 ani? Să nu anticipăm totuşi.
Cum naiba poţi să concesionezi ceva ce nu-i al tău? Plaja aia nu e a nimănui în particular, este a oamenilor, este a oricui vrea să facă o baie în mare. Cum naiba puteţi voi să mi-o vindeţi sub formă de şezlong şi umbreluţă? Şi dacă nu vreau şezlong ? Mă duc în altă parte nu? Probabil mi s-ar fi răspuns că plaja este amenajată şi folosibilă pe bani. Nu s-a obosit însă nimeni să întrebe dacă alţii o vor amenajată şi pe bani..
În fine.. Evident muzica duduia. Dar era plin ochi de oameni...
Până la urmă am găsit un crâmpei de plajă care nu era total năpădit de "amenajarea cu de-a sila", undeva între zona de care am vorbit şi nudişti :) . Mă gândeam că dacă locul pe plajă ar fi un indicator pentru cât de deschişi la minte sunt oamenii, nudiştii clar ar fi cei mai deschişi, iar în capătul celălalt .. ceilalţi. Densitatea de oameni şi volumul zgomotului scădea simţitor pe măsură ce te apropiai de nudişti .. :)

Problema numărul 4:

Aflat pe plajă, eşti supus la fiecare 30 de secunde unui tir de zbierăte ce "promoveaza" produse dintr-o gamă largă, pornind de la porumb fiert, gogoşi, etc... terminând cu celebrul nămol şi tatuaje temporare. Se pare că în ultimii ani, au mai lucrat ceva la prezentare că acum folosesc tot felul de rime "hazlii"... pe care după ce le auzi repetate de câteva zeci de ori ai impresia că în loc de creier ai doar un magnetofon ce cântă aceeaşi melodie la infinit..( arde tare, frige tare.. porumbelu' de la mare..) brrrrrr...

Deci care-i treaba cu terorismul?

Ei bine eu consider ca problemele descrise mai sus sunt o formă de terorism pe care unii oameni o aplică asupra altor oameni cu sau fără voia lor. Este genul de malformaţie socială ce apare atunci când oamenii au ca singur scop profitul, banii, nepăsându-le sub nicio formă de ceilalţi şi nici de implicaţii. Evident mulţi au ca scop real supravieţuirea, problema este că în capul lor, unicul mod de a supravieţui este să facă bani, prin orice mijloace posibile.

"Eforie Estival" - aşa se cheamă "societatea comercială" a cărei ştampilă o regăsesc pe avertismentul ce l-am găsit prins în ştergătorul maşinii, prin care sunt înştiinţat că dacă nu plătesc taxa de parcare ( apelându-l pe agentul de parcare din zona maşinii, la numărul scris cu pixul pe hârtiuţă) mi se vor bloca roţile. ( Mă gândeam, oare un flex, sau o bormaşină cu burghiu pentru fier ar rezolva problema asta cu blocatul roţilor? )
Oricum, revenind. Deci "societatea comercială" se numea "Eforie ESTIVAL". Băieţii au găsit o afacere de numa numa pentru sezonul estival. Să-i scuture de bani pe nesimţiţii ăia de-au venit la mare să se relaxeze. Ideea e bună, că omul, venit să se relaxeze, va plăti, doar n-o să stea şi-n conediu la scandal...
Mă rog.. eu zic că numele perfect pentru firmă este "Terorismul Estival", măcar ştim o treabă..

Deschid o paranteză:
Şi să ne înţelegem bine, terorismul nu este ce pretind americanii că este, adică poveşti că nişte bande de islamişti intră cu avionul în clădiri. Terorismul este ceea ce fac americanii. Adică faptul că îi invadează şi persecută pe alţii sub pretextul că ei se "luptă cu răul", când de fapt sunt mânaţi de cele mai meschine interese. Mda.. s-a ajuns ca terorismul să fie practicat sub pretextul anti-terorismului.. genial..
Am închis paranteza..

Ok, acest terorism estival nu este chiar atât de drastic precum ce fac ăştia orbiţi de putere, dar ceea ce vroaim să spun este că e o formă de terorism autentic.. nu unul inventat..

Să închei într-o notă optimistă. A fost şi ceva ce mi-a plăcut.
Erau o grămadă de autoserviri, unde se mânca bine şi ieftin.
Dacă stau să mă gândesc conceptul ăsta de autoservire este unul foarte inteligent. ( m-am trezit şi eu .. mai greu )

Iată câteva motive de ce consider că este aşa:
-îţi rezolvă eficient şi eficace exact problema pentru care te-ai dus acolo şi anume să mănânci
-vezi cum arată mâncarea înainte de a comanda
-mâncarea e deja făcută dar caldă ( mai bine nu se putea )
-nu ai timpi morţi, îţi iei mâncarea, plăteşti pe loc, ai mâncat, ai plecat ( e drept că poate nu toţi vor asta.. dar eu unul, prefer să mă relaxez altfel.. )
-un efect interesant, dar important pentru mine - nu prea se fumează ( o posibilă explicaţie: la restaurant cât aştepţi să ţi se ia comanda ce faci? aprinzi o ţigară.. ; cât aştepţi să ţi se aducă nota ce faci? aprinzi o ţigară.. )

Ce mi-a plăcut este că autoservirile erau pline ochi, iar restaurantele cam goale. Asta îmi dă într-un fel speranţă, deşi cred ca tot banii sunt la mijloc..
Recunosc, în ultima seară ne-am dat în petec şi am vrut pizza, pe care n-am găsit-o decât la restaurant. Am dat de 2 ori mai mult şi am aşteptat de 2 ori mai mult, în fum de ţigară. Nu mulţumesc!

Poate ar prinde bine să aplicăm prefixul "auto" şi altor activităţi.
Cum ar fi "autocurăţare" ? Nu mă refer la duş.. mă refer să-ţi duci singur gunoiul la coşul de gunoi şi să nu-l arunci pe jos să vină alţii să-l strângă..
Astfel ospătarii şi măturătorii pot face şi ei alte lucruri.. care poate îi pasionează mai mult.

Concluzie:
Deşi, lucurile sunt departe de a fi plăcute, parcă se întrevede ... ( nu ştiu ce să pun aici )

P.S. Na, acuma îmi cer scuze c-am lăsat-o în coadă de peşte, dar cred că e scuzabil..

7 comentarii:

codru'verde spunea...

ai putea sa adaugi la toata faza cu terorismul si media care ne baga in cap ca toti romanii au pornit cu catel si purcel spre mare si munte la sfarsit de saptamana si de fapt nu e deloc asa, ca erau mai multe masini pe sensul constanta-bucuresti decat invers desi anuntau la europa fm ca e blocaj pe autostrada
si tot aici intra si asaltul semenilor porniti in mase incostiente, galagioase pe strazile statiunilor intesate cu buticuri, tarabe sau de ce nu, direct cu chinezisme direct pe asfaltul incins. simbolica pentru aceasta miscare de trupe consumeriste a fost replica unui copil catre mama sa: "nu ma intereseaza ce culoare e, tre' sa-l am"

individul_x spunea...

Haha.. da, completarea este foarte bună.
Şi apropo de replica "nu mă interesează ce culoare e, tre' să-l am", hai să adăugăm şi ce comentam noi atunci, că poate ăsta e totuşi un semn că lucurile se îmbunătăţesc, pentru că se putea şi mai rău, putea să fie ceva de genul: "Vreau să am din toate culorile!"... :)

Gab spunea...

La Sâmbăta o să fie mai fain :)

bogdan spunea...

In concluzie, ne furam caciula unul altuia in continuare...
N-am mai fost demult la mare. Din cate spui aici, nici nu-mi doresc sa merg prea curand.

individul_x spunea...

Păi ne furăm...
Fiecare vrea să facă "profit" pe spinarea celuilalt..
Banul e rege..

Tudor spunea...

A fost creat un grup facebook impotriva abuzurilor "societatii comerciale" Eforie Estival. Se numeste " 80 RON amenda de parcare in Eforie Nord - sa stopam acest abuz " - http://www.facebook.com/diana.tanasescu#!/group.php?gid=129672640412518&ref=mf

Anonim spunea...

eforie estival un escroc care sa gidit sa faca bani luaias neamu si peel p.....